NY Times: Festivalul de film romanesc de la New York este unul modificat de politica de acasa
https://www.ziarulmetropolis.ro/ny-times-festivalul-de-film-romanesc-de-la-new-york-este-unul-modificat-de-politica-de-acasa/

Schimbarea unui guvern într-o capitală balcanică nu ar trebui să fie, în mod normal, un motiv de îngrijorare pentru Film Society of Lincoln Center, scrie publicaţia New York Times, care arată cum profilul festivalului „Making Waves: New Romanian Cinema” s-a schimbat în ultimele luni. „Atunci când sponsorizezi un festival de film românesc şi partenerul tău […]

Un articol de Andrada Văsii|29 noiembrie 2012

Schimbarea unui guvern într-o capitală balcanică nu ar trebui să fie, în mod normal, un motiv de îngrijorare pentru Film Society of Lincoln Center, scrie publicaţia New York Times, care arată cum profilul festivalului „Making Waves: New Romanian Cinema” s-a schimbat în ultimele luni.

„Atunci când sponsorizezi un festival de film românesc şi partenerul tău român este atacat de noile autorităţi de la Bucureşti, periclitând şi poziţia ta, pur şi simplu ai impresia că faci parte dintr-o farsă”, mai scrie NY Times.

„În ultimii zece ani, evoluţia filmului românesc a fost una dintre cele mai impresionante creşteri din cinematografia mondială, cu premii la Cannes şi la alte festivaluri pentru producţii consecutive (…) Dar noua administraţie ne-a dus înapoi de unde am început”, a declarat Corina Şuteu, care, în septembrie, a demisionat din postul de director al Institutului Cultural Român din New York.

„Autorităţile de acum s-au întors la un discurs legat de cultură care este foarte arhaic, iar ei nu consideră că noul val al filmului românesc este reprezentativ pentru România”, a adăugat aceasta.

Organizat de Romanian Film Initiative şi Film Society of Lincoln Center şi susţinut de nume mari ale lumii artistice şi cinematografice din România şi din Statele Unite ale Americii, evenimentul este o iniţiativă independentă, care îşi doreşte să continue, sub denumirea „Making Waves. Un festival dedicat noului cinema românesc”, Festivalul de Film Românesc de la New York, un proiect demarat în 2006 de Institutul Cultural Român din oraşul american, sub conducerea fostului director, Corina Şuteu.

Astfel, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX, mai multe personalităţi ale noului cinema românesc – Cristian Mungiu, Radu Muntean, Lucian Pintilie, Corneliu Porumboiu, Cristi Puiu, Andrei Ujică – sprijină festivalul „Making Waves”, care se va desfăşura la Lincoln Center, de joi până pe 5 decembrie.

„Este un guvern ionescian”, a declarat directorul artistic al festivalului, Mihai Chirilov, pentru The New York Times.

La rândul său, regizorul Andrei Ujică a declarat pentru The New York Times, de la Berlin: „Este un fel de încercare de mică revoluţie culturală, în stil maoist, dar într-o nouă formă, susţinută de cultura tabloidă, atât de puternică în ţările est-europene”.

Pe de altă parte, adaugă The New York Times, guvernul Victor Ponta  neagă, pe site-ul oficial, orice intenţie de a avea monopol asupra instituţiilor culturale. „Deciziile luate au ca scop doar clădirea unui cadru mai bun pentru funcţionarea Institutului Cultural Român şi redresarea problemelor legate de cheltuirea banilor dinbuget”, se arată în declaraţia publică citată de cotidianul american.

De asemenea, publicaţia aminteşte că Şuteu a reuşit să obţină o finanţare de 22.000 de dolari din partea a 300 de persoane. Mai multe personalităţi din mediul cultural şi-au manifestat susţinerea faţă de acest festival, care a mai primit o subvenţie de 50.000 de dolari din partea Trust for Mutual Understanding, ce susţine schimburile dintre Statele Unite ale Americii şi ţările dintre fostul bloc sovietic.

„Corina (Şuteu, n.r.) şi Oana (Radu, fostul director adjunct al ICR New York, n.r.) au fost foarte rapide şi au făcut ca acest festival să se întâmple, lucru pe care cred că nu l-ar fi reuşit oricine”, a declarat pentru The New York Times directorul de programe Film Society of Lincoln Center, Scott Foundas. „A fost o mişcare foarte curajoasă din partea lor şi, fără să ezite, au creat o nouă entitate care să protejeze independenţa festivalului şi pentru a continua parcursul acestuia”, a adăugat el.

„Making Waves” îşi propune să asigure o continuitate a prezenţei cinematografiei româneşti în spaţiul american şi consolidarea parteneriatului cu Film Society of Lincoln Center.  Festivalul oferă o panoramă a producţiei cinematografice recente – incluzând filme de ficţiune, documentar şi scurtmetraje -, precum şi o serie de programe speciale, retrospective de autor, dezbateri, lansări de carte şi alte evenimente dedicate întâlnirii între profesioniştii de film americani şi români.

Printre filmele care vor fi proiectate la „Making Waves” se numără „Trei zile până la Crăciun”, de Radu Gabrea, „Dincolo de dealuri”, de Cristian Mungiu, „Despre oameni şi melci”, de Tudor Giurgiu, „Toată lumea din familia noastră”, de Radu Jude, şi „Din dragoste cu cele mai bune intenţii”, de Adrian Sitaru. De asemenea, festivalul include o secţiune dedicată cineastului Alexandru Tatos

Printre invitaţii festivalului „Making Waves” se numără actorii Cosmina Stratan, Cristina Flutur şi Andi Vasluianu, regizorii Tudor Giurgiu şi Radu Gabrea şi producătoarea Ada Solomon.

 

 

Sursa: Mediafax

22
/04
/24

6 manageri și 30 de ghizi și muzeografi din toată țara au participat la Râșnov la două sesiuni de training pentru dezvoltarea abilităților de gestionare și management strategic al obiectivelor de patrimoniu istoric, documentarea istorică, interpretarea informațiilor, comunicarea și interacțiunea directă cu publicul vizitator.

22
/04
/24

460 de ani se împlinesc pe 23 aprilie de la nașterea celui considerat cel mai mare dramaturg al tuturor timpurilor. Multe povești și multe legende au circulat despre el în tot acest timp.

18
/04
/24

Astăzi, la Sibiu, a avut loc conferința de presă care prezintă programul spectacolelor celei de-a 31-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. În cadrul conferinței, Constantin Chiriac, președintele FITS şi directorul TNRS, a anunțat publicarea programului spectacolelor ediției din acest an și punerea în vânzare a biletelor, începând de mâine, 19 aprilie.

18
/04
/24

Cea de-a XII-a ediție a Săptămânii Haferland, cel mai îndrăgit festival cultural și etnologic al sașilor din Transilvania și din diaspora, va avea loc în perioada 8-11 august 2024 sub înaltul patronaj al Alteței Sale Serenissime Prințul Philipp von und zu Liechtenstein și sub auspiciile Familiei Regale a României. Este pentru prima oară când Familia Regală a României acordă în mod oficial susținere organizării acestui eveniment cultural.

17
/04
/24

După succesul recitalurilor din Iaşi, Suceava, Botoşani şi Neamţ, elevii bucureșteni vor avea ocazia întâlnirii directe cu muzica clasică interpretată de violonistul de talie internaţională Răzvan Stoica. Împreună cu vioara Stradivarius ex-Ernst din 1729 și acompaniat de pianista Andreea Stoica, Răzvan va fi prezent la Colegiul Sfântul Sava pe 22 aprilie şi la la Colegiul Național Gheorghe Lazăr, pe 25 aprilie, în cadrul programului „Muzica Inspiră”, inițiat de Fundația Culturală Gaudium Animae.

17
/04
/24

„Experiențele depresiei” de Sidney J. Blatt este o incursiune în lumea uneia dintre cele mai răspândite boli ale epocii noastre și oferă diverse perspective asupra diferitelor chipuri ale depresiei.