CRONICĂ DE FILM Cu o lansare limitată în cinematografe, afectată şi de suprapunerea cu „Les Films de Cannes à Bucarest”, „O afacere de familie”, pentru care regizorul japonez Hirokazu Koreeda a primit un binemeritat Palme d`Or, a trecut aproape neobservat, deşi este un minunat film umanist despre delicateţea legăturilor între oameni.
Un articol de Ionuţ Mareş|6 noiembrie 2018
Într-o mică locuinţă cu aspect tradiţional plasată între clădiri moderne, înalte şi intimidante într-un oraş din Japonia de astăzi, trăieşte ceea ce pare a fi o familie.
O familie înghesuită printre numeroase obiecte în câteva camere nu foarte încăpătoare: o bătrână pe care ceilalţi o numesc bunică, două femei aparent surori, soţul uneia dintre ele şi un băiat.
Bătrâna are pensie şi primeşte ceva bani şi de la fiul şi nora unui fost soţ, acum mort. Nepoata sa mai mică lucrează într-un club unde îşi dezvăluie decolteul în faţa străinilor ascunşi după o oglindă.
Cealaltă femeie este angajată într-o spălătorie unde sustrage diverse obiecte uitate de clienţi în haine. Bărbatul este muncitor în construcţii. Iar băiatul încearcă să îşi omoare timpul în diverse feluri, mai puţin însă prin a merge la şcoală.
Lor li se adaugă o fetiţă din vecini pe care bărbatul o aduce într-o seară acasă pentru a-i da de mâncare, dar care rămâne în cele din urmă în familia adoptivă, din cauza violenţei şi aparentei indiferenţe arătate de părinţii ei naturali.
Printr-o astfel de premisă, Hirokazu Koreeda discută din nou una din temele sale dragi: legătura de sânge este neapărat mai puternică decât legătura afectivă?
Ceea ce îi uneşte pe membrii acestei familii este o anume precaritate a vieţii. Şi chiar dacă fiecare adult pare să aibă o sursă de venit (cel puţin până când apar accidente de muncă şi concedieri), familia îşi asigură existenţa în special din furturile pe care bărbatul şi băiatul le fac cu dexteritate din magazine, după principiul că ce e pe raft nu aparţine încă nimănui.
Cu un astfel de furt începe de altfel filmul: o secvenţă în care cei doi, joviali, sustrag mai multe produse, în timp ce pe coloana sonoră se aude, discret, o melodie lejeră, care, împreună cu buna dispoziţie şi carisma personajelor, setează tonul optimist din „O afacere de familie” (în engleză, „Shoplifters”).
Regizorul Hirokazu Koreeda se plasează de partea acestor marginali, iar opţiunea sa, dezvoltată şi în alte filme dintr-o operă cu peste 20 de titluri (majoritatea de ficţiune, dar şi documentare şi seriale TV), este una demnă de respect, fără a fi demonstrativă sau încrâncenată.
Însă o mare calitate a acestei alegeri a cineastului nipon este că evită atât mizerabilismul, cât şi tentaţia de a cerşi mila spectatorului. În plus, regia este discretă, ferită de inspita de a ieşi în evidenţă, chiar dacă subtilitata ei este demnă de valoarea incontestabilă a unui regizor ambiţios, care continuă în cinema-ul japonez tradiţia umanistă a unui predecesor ca Yasujirô Ozu.
Deopotrivă comice şi dramatice, caraghioase şi serioase, personajele sunt extrem de nuanţate şi de vii, fiind portretizate cât mai inventiv. Iar empatia pe care o stârneşte inevitabil viaţa lor dificilă este mereu subminată de comportamentul care ar putea fi perceput ca fiind în răspăr cu normele sociale şi de trecutul aparent reprobabil care începe treptat să iasă la suprafaţă.
Dar reuşita indiscutabilă a filmului stă în acea privire regizorală atentă la cele mai mici şi mai naturale gesturi, la mimică (filmul se încheie cu un emoţionant cadru cu privirea foarte expresivă a fetiţei, ai cărei ochi par să absoarbă necunoscutul vieţii care o aşteaptă înainte), pentru a sugera căldura din mijlocul acestei familii atipice.
Hirokazu Koreeda obţine asta şi printr-un montaj care nu permite camerei de filmat să rămână mai mult decât trebuie asupra manifestărilor de tandreţe (completate mai mereu de câte un detaliu comic), ceea ce face ca acumulurea emoţiilor să fie cu atât mai puternică. Iar când aparatul insistă totuşi asupra câte unui personaj, ca atunci când rămâne ţintit pe bătrână, pe o plajă, în timp ce restul familiei se joacă în apă, o face pentru a surprinde ceea ce ar putea fi un moment esenţial al existenţei sale.
Splendidă este şi mizanscena, care redă cu fineţe relaţiile dinamice şi comunicarea tainică, dincolo de cuvinte, între personaje, închise într-o lume a lor, în care bunătatea şi o profundă înţelegere a problemelor şi frumuseţilor vieţii par cele mai fireşti reflexe.
„O afacere de familie” a intrat în cinematografe la 26 octombrie, fiind distribuit de Independenţa Film.
