O elevă din Iaşi, câştigătoare a Concursului Naţional de Dramaturgie Matei Visniec
https://www.ziarulmetropolis.ro/o-eleva-din-iasi-castigatoare-a-concursului-national-de-dramaturgie-matei-visniec/

Eleva Iris Tincu de la Colegiul de Artă ”Octav Băncilă” din Iaşi a câştigat ediţia din acest an a Concursului Naţional de Dramaturgie „Matei Vişniec”, organizat la Suceava în prezenţa dramaturgului. Juriul acestei ediţii a competiţiei destinate liceenilor a fost format din criticii de teatru Oltiţa Cântec şi Octavian Jighirgiu, iar preşedintele juriului a fost Matei Vişniec.

Un articol de Petre Ivan|6 mai 2015

Iris Tincu, elevă în clasa a XI-a la Colegiul de Artă “Octav Băncilă” din Iaşi, a declarat că este foarte onorată că a câştigat premiul, arătând că o va motiva şi mai mult pentru a evolua, în continuare, în acest domeniu.matei visniec

Câştigătoarea a mai precizat că este pasionată de teatru încă din copilărie, perioadă în care asculta cu mare plăcere piese de teatru, iar de la vârsta de 12 ani a început să scrie poezii, însă proză a început să scrie pentru prima dată în vara anului 2014 şi a continuat cu piese de teatru.

Am citit piesa şi mi-a plăcut foarte mult, în primul rând pentru că are un fior poetic şi este imprevizibilă ca evoluţie. Intri în ea, sunt personaje misterioase şi după o pagină, după două-trei, nu-ţi dai seama în ce direcţie merge, ceea ce mi-a plăcut foarte mult, pentru că, într-adevăr, într-un text de teatru, în special, imediat ce devine previzibilă acţiunea, te cam plictiseşti. Dar când rămâi până la ultima replică şi aştepţi şi ultima replică înseamnă că se întâmplă ceva – Matei Vişniec.

Dramaturgul participă în această săptămână la Festivalul Zilele Matei Vişniec care se desfăşoară în acest an la Suceava, Rădăuţi, Gura Humorului, Bistriţa şi Piatra Neamţ, fiind prezentate mai multe piese de teatru ale acestuia, dar şi lansări de carte sau întâlniri cu publicul sau cu elevii.

Foto: Matei Visniec – wikipedia

17
/04
/24

După succesul recitalurilor din Iaşi, Suceava, Botoşani şi Neamţ, elevii bucureșteni vor avea ocazia întâlnirii directe cu muzica clasică interpretată de violonistul de talie internaţională Răzvan Stoica. Împreună cu vioara Stradivarius ex-Ernst din 1729 și acompaniat de pianista Andreea Stoica, Răzvan va fi prezent la Colegiul Sfântul Sava pe 22 aprilie şi la la Colegiul Național Gheorghe Lazăr, pe 25 aprilie, în cadrul programului „Muzica Inspiră”, inițiat de Fundația Culturală Gaudium Animae.

17
/04
/24

„Experiențele depresiei” de Sidney J. Blatt este o incursiune în lumea uneia dintre cele mai răspândite boli ale epocii noastre și oferă diverse perspective asupra diferitelor chipuri ale depresiei.

12
/04
/24

Asociația Interact Projects (Proiecte Interactive), în calitate de beneficiar, anunță începerea implementării proiectului Venus iese din retrograd, proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).

12
/04
/24

„Guvernul Copiilor 2”, filmul vizionar regizat de Ioana Mischie, vine în cinematografe din 26 aprilie și prezintă publicului o lume imaginată de copiii români, cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani, din diverse categorii sociale, care au fost intervievați cu privire la societatea ideală pe care ar clădi-o dacă ar deveni lideri.

12
/04
/24

Timpul aleargă pe lângă noi și ne impune ritmul. Presiunea este permanentă și de multe feluri. Pentru o femeie timpul curge altfel? Ceasul aleargă cu o altă viteză? Cât timp mai avem la 30 de ani?

11
/04
/24

Luna aprilie aduce în spațiile galeriei neconvenționale Celula de Artă patru noi vernisaje: pe 11 aprilie, la Art Safe (în incinta Combinatului Fondului Plastic, str. Băiculești nr. 29), expoziția artistului Beaver, Gray Area, pe 14 aprilie deschiderea sezonului Galeriei Verticale din incinta Random Space (str. Popa Petre nr. 21) cu expoziția Metal Poetry și un live performance de sculptură susținut de artista Cristina Dinu, pe 19 aprilie Locus Sigilli, a artistei Laura Sima, la Celula de Artă din Bd. Carol, nr. 53 și pe 27 aprilie expoziția de artă cu vânzare re-LEAF, la salonul permanent din Palatul Bragadiru, (Calea Rahovei nr. 147 – 153), un eveniment conex al competiției de pictură live Art Battle, care va avea loc în aceeași dată.