O excelentă satiră la adresa bisericii, a ipocriziei sociale şi a integrităţii poliţiei, un carusel de situaţii care mai de care mai neaşteptate…
Un articol de Monica Andronescu|1 aprilie 2022
Spectacolului „Jaful”, în regia lui Vlad Massaci va avea premiera duminică, 3 aprilie, de la ora 19.00, la Sala „Horia Lovinescu” a Teatrului Nottara.
Spectacolul, regizat de Vlad Massaci pe un text de Joe Orton, îi reunește în distribuție pe actorii: Sorin Cociș, Corina Dragomir, Diana Roman, Vlad Bălan, Răzvan Bănică și Șerban Gomoi. Asistența de regie a fost asigurată de Corina Dragomir, decorul, de Tudor Prodan, costumele, de Carmen Secăreanu, iar lighting-design-ul de Alin Popa. Song-urile din spectacol poartă semnătura Cristinei Juncu, iar pregătirea muzicală a fost realizată de Monica Ciută.
Ce legătură există între un sicriu, un jaf și-o sumă mare de bani? Un polițist ciudat, o asistentă medicală căreia, în mod straniu, îi mor soții imediat ce se căsătorește, doi tineri hoți, la început de „carieră”, un proaspăt văduv și… soția lui decedată participă cu toții, cu voie sau fără voie, la o farsă nebună. La înmormântarea Doamnei McLeavy se întâmplă lucruri ciudate.
„Ce are textul ăsta mai special e faptul că e complet ireverențios cu absolut toate tabuurile. Dacă privești lumea în acest fel, atunci nimic nu te mai înspăimântă. De exemplu, moartea e ceva înspăimântător, iar piesa asta pur și simplu ia moartea peste picior. Cred că e o comedie inteligentă. Așadar, dacă te consideri în categoria oamenilor deștepți, vino să vezi comedia asta!”, spune Vlad Massaci, regizorul spectacolului „Jaful”, despre montarea de la Teatrul Nottara.
Joe Orton, scene dintr-o viață tumultuoasă
Autorul textului „Jaful”, montat acum în premieră națională de regizorul Vlad Massaci, are însă el însuși o viață ca un roman… S-a născut în prima zi a anului 1933, în Leicester, într-o familie de muncitori. John Kingsley Orton și-a petrecut copilăria alături de fratele și cele două surori mai mici, într-o locuință tipică pentru muncitori, într-un cartier sărac, într-o familie de unde iubirea lipsea cu desăvârșire, lângă o mamă care suferea de tuberculoză. „Mohorâtă, lipsită de viață, tristă și monotonă”. Așa descria sora lui, Leonie, atmosfera de acasă. Nu e de mirare că, imediat ce a fost posibil, John Orton a ales să plece.
În adolescență, a început să fie atras de zona teatrului, iar în 1951, a obținut o bursă la Academia Regală de Artă Dramatică din Londra. Acesta este momentul când îl întâlnește pe Kenneth Halliwell, un bărbat interesant, inteligent, tulburat, cu șapte ani mai mare, de care destinul avea să-l lege implacabil, care avea să-i marcheze și viața, și moartea… Din acest punct, existența avea să i se schimbe radical, purtându-l spre propriul destin, spre o carieră de dramaturg scurtă, dar de mare impact, spre o viață tumultuoasă, nebună, și spre o moarte violentă… la 34 de ani.
În cei câțiva ani în care a apucat să scrie, a reușit să șocheze publicul cu textele lui în care clocotea revolta, în care nu s-a sfiit să scandalizeze și să critice pe față ipocrizia societății și a bisericii catolice. Comediile lui negre, un amestec excelent de farsă, cinism, ironie amară și umor sclipitor au lăsat urme adânci în istoria literaturii dramatice, chiar dacă nu de la început.
Întâlnirea lui cu Kenneth Halliwell a echivalat cu descoperirea propriei identități, iar legătura lor strânsă și puternică s-a transformat rapid într-o poveste de iubire pasională, care avea să se încheie cu o crimă. Halliwell, actor și el însuși dramaturg, i-a devenit mentor și iubit, descoperind în el un spirit înrudit și un simț al umorului comparabil cu al lui. Iar Orton, într-o perioadă în care homosexualitatea era pedepsită, și-a afirmat deschis convingerile, cu același curaj nebun care l-a caracterizat toată scurta lui viață și care l-a făcut să nu țină niciodată cont de convenții.
După ce au absolvit Academia Regală de Artă Dramatică, cei doi s-au apucat să scrie împreună, dar fără succes. Însă, convinși fiind că sunt „speciali”, cei doi au refuzat să lucreze perioade lungi din viața lor, ducând adesea o existență aproape ascetică și trăind extrem de modest. Revolta lor la adresa unei societăți pline de tabuuri avea să se manifeste la un moment dat printr-un fel de joc straniu… ce avea să-i ducă direct la închisoare. Pe la începutul anului 1959, cei doi au început să sustragă cărți de la biblioteci publice și să le modifice conținutul, înainte să le returneze. Strecurau înăuntru, în locul paginilor pe care le rupeau, alte pagini, spre exemplu cu imagini cu bărbați tatuați, pe jumătate goi… În mai 1962, au fost descoperiți și au fost condamnați la șase luni de închisoare. Amândoi au protestat, susținând că au primit o pedeapsă atât de aspră ca o formă de discriminare pentru că sunt „altfel”. Închisoarea avea să se dovedească o experiență incredibilă pentru Orton, căruia, se pare, despărțirea de Halliwell i-a folosit. Și, brusc, a putut să creeze la un alt nivel. Mărturisirea lui legată de acea perioadă este extrem de concludentă: „Mi-a afectat întreaga atitudine la adresa societății. Dacă înainte eram vag conștient că ceva e putred, pe undeva pe-acolo, închisoarea n-a făcut decât să-mi cristalizeze această impresie. Târfa asta bătrână care e societatea noastră și-a ridicat fustele, iar duhoarea a fost destul de urâtă… Faptul că am fost acolo, la zdup, a adus un fel de detașare scrisului meu. Nu mai eram implicat. Și… brusc, a funcționat.”
A urmat o perioadă de efervescență, în care Orton și-a scris textele lui de succes. „Entertaining Mr Sloane”, o comedie neagră, care atingea problema homosexualității și a ipocriziei sociale, a fost bine primită și apreciată de dramaturgi celebri, precum Tennessee Williams, iar „Loot”/ „Jaful” fiind premiat de Evening Standard pentru Cea mai bună piesă. Succesul lui ca dramaturg avea să-l îndepărteze însă de partenerul său, care s-a izolat în lumea lui și a devenit dependent de antidepresive.
Pe data de 9 august 1967, când Orton avea 34 de ani și se afla într-un moment de efervescență, Halliwell l-a ucis cu nouă lovituri de ciocan în cap și apoi s-a sinucis luând o supradoză de medicamente. Se pare că, în urmă cu patru zile, Orton îi spusese unui prieten că ar vrea să se despartă de el, dar nu știe cum. Halliwell a lăsat și un bilet atunci când s-a sinucis: „Explicația pentru tot ce s-a întâmplat aici se află în jurnalul lui. P.S. Mai ales în ultima parte.” Se pare că această notă face referire la promiscuitatea lui Orton… pe care acesta nu se sfiește s-o pună pe hârtie în propriul jurnal, care, însă, se sfârșește brusc în mijlocul unei fraze, pe data de 1 august, cu câteva zile înainte de moartea lui violentă, ceea ce sugerează faptul că ultimele pagini ar fi fost smulse.
În scurta lui existență, Joe Orton a scris două romane și mai multe piese de teatru, dintre care cea mai cunoscută rămâne Jaful, dar prin stilul lui acid și ironia ușor excentrică a deschis drumuri importante, vorbind direct despre subiecte mai degrabă interzise, reușind să scrie cu umor despre subiecte precum moartea, religia și sexul, amuzându-și și șocându-și publicul prin comediile lui negre.
Foto: Ciprian Duică
