O fată-lup, un papagal spion și vaci cuvântătoare, în secțiunea #Animal la TIFF
https://www.ziarulmetropolis.ro/o-fata-lup-un-papagal-spion-si-vaci-cuvantatoare-in-sectiunea-animal-la-tiff/

Departe de a fi folosite doar pentru figuraţie în filme, animalele joacă un rol important în viziunile unor regizori. Lor, Festivalul Internaţional de Film Transilvania (27 mai – 5 iunie 2016) le dedică anul acesta secţiunea tematică, intitulată #Animal. Relaţia dintre om şi animal, în cele mai variate forme ale ei, de la divinizare până la exploatare, va fi surprinsă în 10 filme revelatoare propuse de directorul artistic TIFF, Mihai Chirilov.

Un articol de Petre Ivan|27 aprilie 2016

Filmele concurează pentru premiul FIPRESCI (Federația Internațională a Criticilor de Film).

Neon Bull (r. Gabriel Mascaro), recompensat cu Premiul Special al Juriului la Veneția 2015, este o introducere neconvențională în lumea spectacolelor de rodeo din Brazilia, în care regizorul se joacă cu ideea de masculinitate ce definește vechea tradiție a luptelor cu tauri.

Realitatea întâlnește mitul și legenda în Lost and Beautiful (r. Pietro Marcello), filmul care pornește pe urmele unui fermier din Campania, sudul Italiei. Odată ce protagonistul suferă un atac de cord în timpul filmărilor, un personaj mitic din commedia dell’arte, Pulcinella, intervine pentru a salva puiul de bivol părăsit de fermier.

tiff

Wild (r. Nicolette Krebitz)

Pentru a comenta asupra naturii semi-fictive a istoriei, satira politică Lost in Munich (r. Petr Zelenka) se folosește de pretextul sosirii la Praga a unui papagal vorbitor francez ce a fost martor la „Trădarea de la Munich”, întâlnirea din 1938 în cadrul căreia Franța și Anglia au acceptat solicitările lui Adolf Hitler de a anexa părți din Cehoslovacia.

De la regizorul brazilian Tião ajunge filmul său de debut, Animal Político, o poveste absurdă despre criza de personalitate a unei vaci care pleacă într-o călătorie pentru a căuta sensul vieții.

Holy Cow (r. Imam Hasanov) urmărește dificultățile pe care le înfruntă un fermier din Azerbaidjan, atunci când aduce o vacă europeană într-o comunitate condusă de tradiții seculare.

Wild (r. Nicolette Krebitz), prezentat în premieră la Sundance 2016, este o parabolă feministă, în care o tânără se autodescoperă și se eliberează de constrângerile societății patriarhale în care este prinsă, în momentul în care întâlnește un lup cu care începe să se identifice.

Tyke Elephant Outlaw

Tyke Elephant Outlaw

Family Film (r. Olmo Omerzu), în competiția New Directors de la San Sebastian 2015, abordează original drama de familie, transformând câinele pierdut al familiei în firul de legătură al poveștii.

Artista avangardistă Laurie Anderson revine după 30 de ani cu un nou film, Heart of a Dog, un eseu personal dedicat câinelui său, Lolabelle, ce servește și ca meditație profundă și emoționantă asupra vieții și a morții.

Zero (r. Gyula Nemes), prezentat în competiția East of the West la Karlovy Vary, suprapune scene de dragoste cu miere pe un scenariu apocaliptic cauzat de industrializarea masivă a creșterii de albine.

Documentarul realizat de Susan Lambert și Stefan Moore (Blackfish), Tyke Elephant Outlaw, urmărește factorii umani care au determinat un elefant african să-și omoare dresorul în fața publicului îngrozit, în timpul unui spectacol de circ în Honolulu, din 1994.

Foto: TIFF – tiff.ro/en

17
/02
/15

Actorul american Kevin Spacey, care este pasionat de scrisori şi obiecte personale care au aparţinut unor celebrităţi, lucrează la o carte despre arta de a redacta o epistolă.

16
/02
/15

Filmul "Eşkiya" (Banditul) în regia lui Yavuz Turgul, unul dintre cei mai cunoscuţi regizori şi scenarişti de film din Turcia, va deschide marţi, la Bucureşti, Săptămâna Filmului Turcesc.

16
/02
/15

Filmul "Aferim!", pentru care regizorul Radu Jude a câştigat Ursul de Argint pentru regie la cea de-a 65-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin, va fi lansat pe 6 martie în cinematografele din România.

13
/02
/15

Wish I Was Here / Rolul vieţii mele, comedia regizată de Zach Braff, are premiera în România azi, vineri, 13 februarie. Plasat pe o platformă online destinată strângerii de fonduri prin donaţii, filmul a reuşit să adune în numai trei zile suma de 2 milioane de dolari. După o lună se strânseseră 3,1 milioane $, adică jumătate din bugetul filmului.

13
/02
/15

Actorul spaniol Antonio Banderas a cumpărat drepturile de ecranizare a unui scenariu şi lucrează în prezent la adaptarea acestuia într-un serial TV de ficţiune, pe care intenţionează să îl lanseze în 2016.

12
/02
/15

Cinema Elvira Popescu împreună cu Asociația Macondo le propun cinefililor o seară de film cu un concept inedit în data de 18 februarie, de la ora 19:00.

12
/02
/15

Singurul lungmetraj românesc din competiția Festivalului Internațional de Film de la Berlin, “AFERIM!” în regia lui Radu Jude, a avut premiera mondială ieri în capitala Germaniei. Pelicula a fost primită cu aplauze din partea publicului prezent la Berlinale Palast iar presa internațională a publicat cronici elogioase.

11
/02
/15

Singurul lungmetraj românesc din competiția Festivalului Internațional de Film de la Berlin, “AFERIM!” în regia lui Radu Jude, are premiera mondială astăzi.Evenimentul este programat la ora 17.00, ora României, la Berlinale Palast, locația principală al celui mai important festival internațional de film al începutului de an.