O lumânare pentru Stela Popescu
https://www.ziarulmetropolis.ro/o-lumanare-pentru-stela-popescu/

Țin minte exact ziua în care mi-am dat seama că nu am văzut-o niciodată pe Stela Popescu. M-a surprins foarte tare această constatare, fiindcă trăiam convins că o ştiu dintotdeauna. Poţi cunoaşte un om pe care nu l-ai văzut niciodată?

Un articol de Andrei Crăciun|25 noiembrie 2017

Era toamnă, mergeam pe Calea Victoriei, cu o ziaristă din Estonia. Ea se uluia de afișele noastre care ne zugrăvesc atât de balcanic, atât de napoletan, străzile, și bineînțeles că m-a întrebat cine sunt toți aceștia?, iar atunci a fost rândul meu să mă uluiesc: iată că sunt oameni pe lume care nu-i cunosc pe marii noștri actori. Am folosit anume acest clișeu, ca să îl pot explica râzând.

În același timp mă gândeam că aș vrea să-mi trăiesc restul vieții departe, foarte departe, într-un loc în care să îi văd pe Stela și Arșinelul de acolo pe afișele locului și să nu știu cine sunt. Atât de străin îmi doream să fiu. Eram tânăr pe atunci – nu știam că sunt lucruri de care nu se poate fugi.

Mult mai târziu, în Israel, l-am întâlnit pe regizorul care a debutat-o pe Stela Popescu în a doua jumătate a secolului XX. Mi-a vorbit atât de frumos despre tânăra de atunci – era nonagenar, dar îi străluceau ochii ca unui adolescent. Iar ca să alungăm fantoma timpului trecut, am râs amândoi.

E altă toamnă pe pământ acum, merg singur pe Calea Victoriei, a căzut noaptea și ceața s-a ridicat la ceruri, am venit să aprind o lumânare.

Am trăit în epoca aceasta, cu toate ale sale. Vreau să o văd pe Stela Popescu, chiar dacă e prea târziu.

E sâmbătă și Bucureștiul e plin, e atâta aglomerație pe Cale, au sosit la priveghi doamne care au fost foarte tinere în mileniul al II-lea, printre paltoanele lor negre trec, nepăsători, turiștii, în hainele lor vii, de departe.

Un polițist îi explică, în franceză, unei călătoare că a murit o actriță foarte iubită. A avut un accident?, întreabă călătoarea, dar polițistul nu mai știe ce să spună. Niciun răspuns.

Un domn cu baston și cu ghete de lac își scoate pălăria.

Două fete de-ale noastre la minijup de o palmă se îndreaptă spre locurile de muncă din Centrul Vechi. Trecând pe aici, se rușinează, și, rușinându-se, lasă în urma lor cuvintele:

Ia uite, fată, ce e la doamna Stela…

Un om al străzii privește fascinat un televizor fără sonor la care rulează în buclă momente de aur cu Stela Popescu, marile ei cuplete. Mă trezesc că stau umăr la umăr cu omul străzii și privim împreună acest televizor. El plânge, eu mă simt vinovat. Trei asiatici fac slalom printre candelele de pe trotuar ridicând din umeri și se pierd înspre Regina Elisabeta.

 Ce să știe și chinezii ăștia?

Surâd. Căci viața, viața!, continuă. Viața e, totuși, cel mai des, un spectacol de revistă, nici comedie, nici tragedie.

Mă pierd în mulțime și până la mine mai ajung fragmente din gândurile altora:

Ce i-a pus poza asta mică, de buletin? Doamna Stela a fost actriță mare, trebuia să îi pună panou mare, d-ăla, publicitate!

Ce vreți și dumneavoastră, nu erau pregătiți, săraca…

Ăsta e respectul pentru teatru în țara noastră. România, ce putem să facem?

O tristețe sinceră și foarte obosită traversează bulevardul. Ca niciodată, oamenii intră în Teatrul Constantin Tănase cu capul plecat.

Intrând, se lasă o liniște solemnă, și în liniștea aceasta ne gândim, poate, la morții personali, la morții pe care i-am condus pe ultimele drumuri, la morții care vor veni. Priveghiul acesta e un spectacol de tăceri.

Se simte. E ceva în aer care se simte: oamenii au venit aici ca să întoarcă, fie și puțin, din ceea ce simt că au primit de la Stela Popescu. Mă simt din nou vinovat.

Dar o văd.

O văd pentru prima dată pe Stela Popescu: o femeie încă frumoasă, de pe chipul căreia moartea n-a putut să șteargă urma unui surâs.

Mă gândesc dacă oamenii chiar vor fi judecați după cât de mult s-au făcut tuturor totul, după cât de multă iubire au împrăștiat pe pământ.

Păi, dacă e așa, atunci Stela Popescu deja…

Nu-mi mai sfârșesc gândul. Uite că m-am îndepărtat deja de Teatru și nici n-am văzut că am uitat să las lumânarea și am mers, așa, pe Calea Victoriei cu o lumânare aprinsă în mână.

Îmi spun, ca o babă de țară, că ăsta e un semn și nu mă mai întorc din drum.

17
/09
/12

n. 10 mai 1949 1971 - absolvent al Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică "I.L. Caragiale", București, Facultatea de Teatru, Secția Actorie

17
/09
/12

• 1992-1996 Universitatea Hyperion - Constanta, sectia Actorie, clasa profesorului Iancu Lucian, Liviu Manolache • 2008 - licenta de cascador - United Stuntman Association - Seattle - USA

17
/09
/12

n. 28 ianuarie 1943, Piatra Neamţ Înălţime: 1, 71 m; Greutate: 80 kg; Păr: roşcat; Ochi: albaştri; Zodia: Vărsător Liceu: Liceul “Mihai Eminescu”, Botoşani Facultate: U.N.A.T.C., clasa prof. Jules Cazaban, Cornel Todea, Victor Moldovan, Bucureşti

17
/09
/12

n. 12 aprilie 1949 1967 – 1971 Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, Facultatea de Teatru, Secția Arta Actorului, clasa prof. Constantin Moruzan

17
/09
/12

n. 04.08.1969, Botoşani Academia de Teatru şi Film, secţia actorie, clasa profesor universitar Sanda Manu, promoţia 1995 Şcoala Populară de Artă Botoşani şi cursuri de pantomimă cu Dan Puric

17
/09
/12

n. 18.12.1985, Mehedinti A absolvit Facultatea de Arte,sectia actorie Universitatea Hyperion promotia 2007 A debutat in teatru in 2004 la teatrul Mr.Gh.Pastia Focsani in piesa "Femeia din manuscris"de Lia Bugnar.

17
/09
/12

n. 9 iunie 1955 A absolvit în 1979 Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L. Caragiale" Bucureşti, clasa prof. univ. Sanda Manu.

17
/09
/12

n. 28.08.1965, Braşov Institutul Naţional de Teatru din Târgu Mureş, clasa profesor Călin Florian şi Cornel Popescu

17
/09
/12

n. 31.03.1949, Bucureşti Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică, secţia Actorie, promoţia 1971

17
/09
/12

n. 06.10.1973, Bucureşti Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică, Bucureşti, secţia Actorie, promoţia 1997, clasa profesor Ion Cojar

17
/09
/12

n. 5 august 1938, Răsuceni, judeţul Ilfov Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti in 1960, la clasa profesorului A. Pop Marţian.

17
/09
/12

n. 28.10.1970, Bucureşti Academia de Teatru şi Film, promoţia 1996, clasa profesor Florin Zamfirescu, Doru Ana

17
/09
/12

n. 14.12.1918, satul Gălbeni, judeţul Bacău 1937-1938: studiază Dreptul şi Filosofia la Bucureşti Academia Regală de Muzică şi Artă Dramatică, profesoară Lucia Sturdza Bulandra Director al Teatrului Naţional Bucureşti: 1969 - 1990

17
/09
/12

n. 31.01.1979, Bucureşti Universitatea de Artă Teatrală şi Cinematografică, Bucureşti, secţia Actorie, clasa profesor Sanda Manu (primii doi ani) şi Ion Cojar - promoţia 2003 Workshop „Măştile Commediei dell`Arte" cu Ferruccio Soleri la TNB - Centrul de Cercetare şi Creaţie Teatrală „Ion Sava" (24 noiembrie - 8 decembrie), 2006

17
/09
/12

n. 16 septembrie 1982 Facultatea de Actorie UNATC la clasa prof. Gelu Colceag

17
/09
/12

n. 6 noiembrie 1949, Bistrița Năsăud 1968 - 1969 - Facultatea de Filologie (Secția Limbi romanice și clasice). În aceeași perioadă începe activitatea la teatrul studențesc "Podul" I.A.T.C. (1969 - 1973) Doctoratul în Istoria Teatrului(1999), sub conducerea prof. univ. Ileana Berlogea, în cadrul UATC