O nouă seară a Clubului „Cărţile Denisei“ va avea loc la Librăria Humanitas Kretzulescu
https://www.ziarulmetropolis.ro/o-noua-seara-a-clubului-cartile-denisei-va-avea-loc-la-libraria-humanitas-kretzulescu/

Marţi, 30 iulie, de la ora 19.00, Clubul Cărţile Denisei vă aşteaptă pentru o nouă întâlnire pe terasa Librăriei Humanitas Kretzulescu (Calea Victoriei nr.45).

Un articol de Andrada Văsii|25 iulie 2013

Marţi, 30 iulie, de la ora 19.00, Clubul Cărţile Denisei vă aşteaptă pentru o nouă întâlnire pe terasa Librăriei Humanitas Kretzulescu (Calea Victoriei nr.45).

A treia seară a clubului de carte va fi moderată de Denisa Comănescu, director editorial Humanitas Fiction, iar participanţii sunt invitaţi să dezbată temele abordate de celebra scriitoare chiliană Isabel Allende în noul său roman „Caietul Mayei“ împreună cu Elisabeta Lăsconi, critic literar, Marina Constantinescu, jurnalist, critic de teatru şi film, Virginia Costeschi, editor bookmag.ro și Andreeea Chebac, editor bookblog.ro.

„Caietul Mayei“ este bestsellerul Humanitas Fiction la Bookfest 2013 si una dintre cele mai bine vândute cărți ale acestei veri.

Clubul Cartile Denisei- intalnire

Pendulând între SUA şi Chile, împletind mai multe fire narative, „Caietul Mayei“ este o carte despre vindecare. De amintiri coşmareşti, de dezamăgiri, dar mai ales de dependenţa de droguri.

Pentru a scăpa de infernul heroinei, tânăra Maya Vidal se refugiază pe o mică insulă din arhipelagul Chiloe, printre oameni simpli, dominaţi de lumea magică a miturilor, care descoperă târziu şi fără prea mare entuziasm deliciile şi imperativele modernităţii şi îşi abandonează cu greu tradiţiile.

Un roman exploziv. Fiecare personaj este viu, captivant. Un roman cu un subiect îndrăzneţ construit, straniu şi cutremurător, despre violenţa sexuală, teroarea politică, «vina colectivă» şi secrete grele de familie, toate depăşite prin curaj şi iubire.

Booklist,
site de profil

Acolo, în comunitatea sudată şi generoasă, ajutată de dragostea familiei aflate la mii de kilometri depărtare şi de solidaritatea străinilor de lângă ea, Maya îşi va recăpăta echilibrul şi încrederea în sine şi în ceilalţi, pentru că va afla, în ciuda grelelor încercări prin care trece, că nimeni nu este singur pe lume.

Foto credit: Radu Sandovici, Clubul Cărțile Denisei (Facebook)

01
/08
/15

Humanitas Multimedia vă invită marți, 4 august, la ora 19.00, pe terasa librăriei Humanitas Kretzulescu să descoperiți audiobookul verii: ,,Ferma animalelor” de George Orwell, în lectura lui Victor Rebengiuc. Discuția la care vor participa Victor Rebengiuc, Dan C. Mihăilescu și Lidia Bodea va fi urmată de lectura câtorva fragmente din nuvela lui Orwell. 

31
/07
/15

Editura Polirom vă propune şi în această săptămînă două volume fascinante, de neratat, în colecţia „Hexagon. Cartea de călătorie”: Căzînd în gol, de Joe Simpson, un bestseller al literaturii montane, şi Trenul-fantomă către Răsărit, de Paul Theroux, continuarea Bazarului pe roţi, un clasic al literaturii de călătorie.

31
/07
/15

Festivalul Dilema veche se întoarce la Alba Iulia, între 21 şi 23 august 2015, cu – anunţă organizatorii - nouă ordine de zi care răsuceşte minţile: Pleşu, Liiceanu, Patapievici, folk, jazz şi alte fineţuri muzicale, politică europeană şi idei, scriitori şi filme documentare şi, mai ales, bună dispoziție şi umor dublu rafinat. Aceasta e situaţiunea.

30
/07
/15

Teatrul Pygmalion din Viena prezintă spectacolul-lectură Insula (Die Insel), de Gellu Naum, vineri, 31 iulie, de la ora 20.00. Evenimentul marchează împlinirea a 100 de ani de la naşterea dramaturgului, poetului, prozatorului şi eseistului român. Gellu Naum (1 august 1915 – 29 septembrie 2001) este considerat cel mai important reprezentant român al curentului suprarealist și unul dintre ultimii mari reprezentanți ai acestuia pe plan european.

29
/07
/15

„Creştinismul e dogmă, e mistică, e morală, e de toate, dar e în mod special un mod de a trăi şi o soluţie şi e reţeta de fericire.” Spunea Nicolae Steinhardt, unul dintre cei mai importanți intelectuali români ai secolului trecut. S-a născut pe 29 iulie 1912.

24
/07
/15

Recitesc “Sonata Kreutzer”. E o capodoperă, scurtă, dar capodoperă. Găsesc concluziile marelui rus false, dar premisele adevărate. Demonstrația – însă – strict textual, demonstrația că viața bărbatului cu femeia pe pământ e sortită unui lung șir de chinuri care pot decurge, lesne, în crimă, demonstrația e superbă.

22
/07
/15

Abia acum am ajuns – la doi ani de când a fost publicată – să citesc “Sărbătoarea neînsemnătății”, de Milan Kundera. Sunt un kunderian rezonabil. Iubesc literatura care a plecat din Cehia pentru a ajunge în inima lucrurilor.

20
/07
/15

Duc în chestiunea bibliografiei generale povara unor lipsuri enorme. Toate aceste lipsuri enorme sunt, în același timp, o discretă dovadă de înțelepciune. Am amânat ani de zile întâlniri cu anume scriitori. Cred că în literatură, la fel ca în dragoste, întâlnirile cuvenite tot se vor întâmpla.

17
/07
/15

„Cum suntem?”, „Cum credem că suntem?”, „Cum cred alţii că suntem?”, „Cum am ajuns să fim aşa?” sunt întrebări esenţiale atât pentru fiecare dintre noi, cât şi pentru întreaga societatea românească. În volumul Psihologia poporului român. Profilul psihologic al românilor într-o monografie cognitiv-experimentală, apărut la Editura Polirom, disponibil în librării din această săptămînă, renumitul psiholog Daniel David ne oferă, într-o manieră analitică riguroasă şi complexă, răspunsuri bine documentate.