O pictură de Adrian Ghenie, vândută în licitație cu prețul record de 3.117.000 de lire sterline
https://www.ziarulmetropolis.ro/o-pictura-de-adrian-ghenie-vanduta-in-licitatie-cu-pretul-record-de-3-117-000-de-lire-sterline/

Lucrarea „The Sunflowers in 1937”, de Adrian Ghenie, a fost adjudecată în licitaţie miercuri, la Londra, pentru suma record de 3.117.000 de lire sterline, informează site-ul oficial al casei Sotheby’s. Pictura, inspirată de celebra lucrare a lui Vincent van Gogh — „Floarea soarelui”, a fost vândută la un preţ record pentru artistul român, peste dublul recordului său anterior de preţ.

Un articol de Petre Ivan|11 februarie 2016

„The Sunflowers in 1937”, un ulei pe pânză de dimensiuni impresionante, a făcut parte din licitația „Contemporary Art Evening” și era estimată la 300.000 — 400.000 de euro.

Elena Ceausescu, de Adrian Ghenie

Lucrarea face parte din seria artistului intitulată „Berlin Noir”, prezentată în 2014 la Galeria Judin din capitala Germaniei. Seria „Berlin Noir” a avut ca inspirație campania de defăimare a artei din timpul celui de-al Treilea Reich — când unele opere, inclusiv cele ale lui van Gogh, au fost considerate „degenerate”.

Ghenie mai are în licitație, astăzi, tot la Sotheby’s, în Londra, două portrete, printre care unul intitulat „Elena Ceaușescu”, fiecare estimat la 60.000 — 80.000 de lire sterline.

Născut în 1977, în Baia Mare, Adrian Ghenie este foarte apreciat în lumea artei contemporane internaționale, fiind prezent cu lucrări în cele mai importante muzee, galerii și colecții private din lume: Centrul Pompidou (Paris), SFMOMA (San Francisco), Muzeul Hammer și Muzeul de Artă Contemporană din Los Angeles, S.M.A.K. Collection (Gent).

Lucrările sale au fost incluse în expoziții la Palazzo Grassi, Fundația François Pinault (Veneția), Tate Liverpool, Bienala de la Praga, Fondazione Palazzo Strozzi (Florența).

În 2015, a reprezentat România la Bienala de Artă de la Veneția, cu proiectul „Darwin’s Room”.

Foto: Adrian Ghenie, The Sunflowers in 1937 –  sothebys.com

02
/10
/18

Agenţia de publicitate Papaya Advertising a lansat, ieri, un clip numit “Copiii referendumului”, prin care îndeamnă la boicotarea referendumului pentru redefinirea familiei în Constituţie. Spotul, inspirat din serialul “The Handmaid’s Tale” (“Povestea slujitoarei”), în care este descrisă viaţa din Gilead, un stat condus de un regim totalitar ultra-religios, unde femeile sunt folosite pentru a procrea, s-a viralizat în scurt timp pe rețelele de socializare.

01
/10
/18

A apărut o necesară carte-album, „CineBucurești. 100 de ani de modernitate - Sala de cinema”, coordonată de arhitectul Mihaela Pelteacu și cineastul Laurențiu Damian. Un volum despre istoria glorioasă a sălilor de cinema din București, care trezește nostalgii dar induce și tristețe din cauza stării actuale de degradare a cinematografelor.

27
/08
/18

Făget a devenit în această vară o destinație culturală găzduind prima manifestare artistică din cadrul proiectului Cămine în Mișcare / Moving Fireplaces, eveniment ce face parte dintr-o suită de astfel de activități pregătite de Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană și Asociația Prin Banat.

16
/08
/18

În luna august, Asociația Montage dă startul celui mai nou proiect cultural „FUChS(ilis)-ISMUL, EXPERIMENT SOCIO-CROMATIC DE MUZICĂ ȘI MIȘCARE desenat cum se cuvine de Pâlnie și Stamate pe uvertura șalvarilor lui Ismail si Turnavitu de pe lângă Cârligații lui Gayk” sau, mai pe scurt, FUChSIADA, un spectacol „work in progress” conceput de Anca Maria COLȚEANU după scrierile lui URMUZ și produs de artistul Anca Maria Ciofîrlă.

06
/08
/18

Reclama online realizată de Montreal Museum of Fine Arts pentru expoziţia de vară a fost blocată de platforma Facebook pentru că folosea nuduri abstracte pictate de Pablo Picasso. Muzeul a fost nevoit să ia legătura direct cu compania, pentru a reuşi să publice online advertorialul (puteți vedea reclama video în interiorul articolului).