O seară neașteptată pe scena Sălii Radio cu un duel Stradivarius versus Guarneri
https://www.ziarulmetropolis.ro/o-seara-neasteptata-pe-scena-salii-radio-cu-un-duel-stradivarius-versus-guarneri/

Cea de-a doua ediţie a Festivalului VIORI DE COLECŢIE la Sala Radio se desfăşoară între 8 şi 12 aprilie, cinci zile de sărbătoare care înseamnă trei recitaluri şi două concerte.

Un articol de Andrada Văsii|9 aprilie 2013

Cea de-a doua ediţie a Festivalului VIORI DE COLECŢIE la Sala Radio se desfăşoară între 8 şi 12 aprilie, cinci zile de sărbătoare care înseamnă trei recitaluri şi două concerte.

Din motive independente de voinţa organizatorilor recitalul de marţi, 9 aprilie, cu violonistul Gabriel Croitoru  şi pianistul VALENTIN GHEORGHIU se înlocuieşte cu o surpriză şi anume întâlnirea a două viori de colecţie: Guarneri del Gesù (1731) – supranumită “Catedrala” şi Stradivarius (1694) mânuite de cei doi mari violonişti ce s-au „duelat” deja de două ori pe scenele din România: Gabriel Croitoru şi Liviu Prunaru.

Un duel cu tradiție

Cele două ediţii ale turneului Duelul Viorilor au umplut până la refuz sălile de concert din toată ţara, dovedind admiraţia şi respectul publicului pentru sunetul extraordinar al viorilor, dar mai ales pentru măiestria celor doi mari instrumentişti care le pun şi mai mult în valoare.

Vioara Stradivarius este construită de celebrul lutier italian în 1694, iar instrumentul este pus la dispoziția lui Liviu Prunaru de vestita orchestră Royal Concertgebouw – Amsterdam, al cărei concertmaestru este de șase ani. Vioara Guerneri del Gesu, datată 1730, instrument pe care a cântat nimeni altul decât George Enescu, este pusă la dispoziția violonistului Gabriel Croitoru de Muzeul Național ”George Enescu”, în patrimoniul căruia se află.

Recitalul de pe 9 aprilie, de la Sala Radio, va fi o avanpremieră a frumoasei şi amicalei întreceri artistice – Duelul viorilor – Stradivarius versus Guarneri, care ajunge în 2013 la a treia ediţie.

Cei doi violonişti vor interpreta: N. Paganini: Capriciul nr. 23 (Liviu Prunaru), Fr. Kreisler: Recitativ și Scherzo (Gabriel Croitoru), L. Berio: Duetul nr. 1 în sol minor (Liviu Prunaru și Gabriel Croitoru), S. Prokofiev: Sonata pentru doua viori, op. 56 (Liviu Prunaru și Gabriel Croitoru), L. Sphor: Duetul nr. 2 (Liviu Prunaru și Gabriel Croitoru).

O carieră bogată

Peste o mie de apariţii scenice în ţară şi străinătate înseamnă o carieră bogată pentru violonistul GABRIEL CROITORU, prof. univ. dr la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, solist-concertist al Filarmonicii « Paul Constantinescu » din Ploieşti (din 1987) şi membru al Cvartetului de Stat « Transilvan » – Cluj-Napoca. A cântat ca solist alături de importante orchestre europene, printre care orchestrele simfonice din Monte-Carlo, Salonic, Sevilla, Cannes ş.a.

Foto credit: Virgil Oprina

17
/09
/15

Ediţia #10 a eXplore festival - Bucharest International Contemporary Performance Festival se va desfăşura la WASP – Working Art Space and Production în perioada 18 septembrie – 15 noiembrie. Festivalul încurajează schimbul de experienţă şi promovarea tinerilor artişti prin spectacole, performance-uri, prezentări work-in-progress, workshop-uri, lecture-uri şi proiecţii de filme de artă.

15
/09
/15

"Când am primit această vioară, mi-am propus să o duc în faţa fiecărui român, să o port prin toată ţara, pentru că este un Stradivarius al nostru, al tuturor.” - Alexandru Tomescu. Unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi artişti români împlineşte, astăzi, 39 de ani.

15
/09
/15

Cel mai proaspăt şi dinamic festival de jazz îi aşteaptă pe iubitorii muzicii între 13 și 15 noiembrie la Casa de Cultură a Sindicatelor din Sibiu. Dacă săptămâna trecută am rupt misterul anunţându-i pe Ambrose Akinmusire Quartet şi Miroslav Vitouš & Emil Viklicky , astăzi continuăm cu două grupuri care redefinesc termenul de inovaţie muzicală. Ludici, cameleonici sau virtuozi, invitaţii de sâmbătă vor fi greu de uitat.

14
/09
/15

Zilele Bucureștiului fac orașul să pulseze. Între 18-20 septembrie, te invităm să descoperi și să te bucuri de un București plin de viață, unde iubitorii de cultură urbană se vor delecta cu primul festival de muzică alternativă din oraș - SOUND & VISION, iar noaptea de 19 spre 20 septembrie va radia de energie datorită unui eveniment unic în care arta și tehnologia se unesc spre delectarea publicului – Noaptea Albă a Bucureștiului.

13
/09
/15

A X-a ediție a Festivalului Internațional de Muzică de Cameră SoNoRo are loc între 30 octombrie și 16 noiembrie 2015, la București, Arad, Cluj și Iași. Abonamentele pentru concertele festivalului din București sunt disponibile la prețuri promoționale până pe 28 septembrie.

10
/09
/15

Fascinanta lume vieneză se va deschide și în acest an publicului din România prin intermediul unui spectacol 100% vienez – Christmas in Vienna. Pentru al șaptelea an consecutiv, Strauss Festival Orchestra Vienna, dirijată de maestrul Willy Büchler, cu participarea extraordinară a sopranei vieneze Monika Mosser, va susține un amplu turneu în România, care va începe pe 9 decembrie în Timișoara și se va încheia pe 19 decembrie, la Sala Palatului din capitală.

10
/09
/15

3 zile și 3 nopți de muzică - Balkanik Festival, la Grădina Uranus și The Ark / Cea de-a cincea ediţie Balkanik Festival își deschide porțile în acest weekend, 11 – 13 septembrie, la Grădina Uranus și The Ark, din București.

09
/09
/15

Ambasada României din Paris va găzdui pe 13 octombrie 2015 un recital al tânărului tenor George Ionuţ Vîrban. Câştigător al Premiului Radio România Cultural la concursul internaţional de canto ,,Le Grand Prix de l’Opéra”, George Ionuţ Vîrban a fost şi cel el mai tânăr invitat la Promenada Operei de pe 29 august.

07
/09
/15

Televiziunea Română continuă şi în această săptămână să aloce spaţii importante Festivalului Internaţional George Enescu. Este o săptămână în care publicul care nu poate fi prezent în sălile de concerte, să urmărească prin intermediul TVR, pe micul ecran sau online, mari orchestre ale lumii precum: London Symphony Orchestra, Orchestra Simfonică din San Francisco, Orchestra de Cameră a Filarmonicii din Bremen, Sankt Petersburg Philharmonic Orchestra sau Orchestra de Cameră din Paris.

07
/09
/15

Spectacolul „Un minut de dans sau Uf!“ marchează 50 ani de la debutul lui Gigi Căciuleanu pe scena Teatrului Mic. Creaţia coregrafică este dedicată călăuzei sale spirituale şi artistice, profesoarei Miriam Răducanu sau‘Măiastra’ (aflată în sală la reprezentaţia din 05 septembrie 2015!).

07
/09
/15

“Adevărul este că în acele momente în care un artist păşeşte pe scenă nu se gândeşte la nimeni şi nimic. Este el împreună cu Dumnezeu şi cu ceea ce ştie că va trebui să interpreteze, să convingă, să dăruiască. Dacă te-ai lăsa copleşit de emoţii şi nu te-ai controla, ai leşina pe loc.” - Angela Gheorghiu. Soprana română împlineşte, astăzi, 50 de ani.