Oana Pellea şi Amza Pellea vor primi premii de excelență la festivalul Comedy Cluj
https://www.ziarulmetropolis.ro/oana-pellea-si-amza-pellea-vor-primi-premii-de-excelenta-la-festivalul-comedy-cluj/

Oana Pellea şi Amza Pellea vor primi premii de excelenţă. Actorul Amza Pellea va fi distins, post-mortem, cu un Premiu de Excelenţă, iar Oana Pellea va fi premiată pentru curajul de a-i urma pe scenă tatălui ei şi pentru munca sa.

Un articol de Andrada Văsii|16 septembrie 2013

Oana Pellea şi Amza Pellea vor primi premii de excelență. Actorul Amza Pellea va fi distins, post-mortem, cu un Premiu de Excelenţă, iar Oana Pellea va fi premiată pentru curajul de a-i urma pe scenă tatălui ei şi pentru munca sa.

Ceremonia va avea loc la Festivalul Internaţional de Film Comedy Cluj, care se va desfaşura între 11 şi 20 octombrie la Cluj-Napoca.

Organizatorii Comedy Cluj au declarat că, un Premiu de Excelenţă îi va fi acordat post-mortem lui Amza Pellea, drept recunoaştere pentru întreaga activitate şi sprijinul pe care actorul l-a adus de-a lungul carierei sale la construcţia comediei româneşti.

Oana Pellea va fi premiată pentru curaj

Un alt premiu îi va fi oferit Oanei Pellea, ca mulţumire pentru ,,curajul de a-i urma pe scenă tatălui ei şi pentru munca depusă de-a lungul vieţii artistice pentru ca teatrul şi filmul românesc să fie recunoscute şi apreciate internaţional”.

Citiți și Oana Pellea: „Decât să mă uit la TV, mai bine mă înjur singură“

Premiile vor fi decernate în 18 octombrie, în cadrul unui eveniment care va începe la ora 19.00, la Cinema Victoria. Decernarea premiului va fi precedată de proiecţia filmului ,,I Really Hate My Job” (regia Oliver Parker), în care Oana Pellea joacă alături de nume sonore ale filmului internaţional: Shirley Henderson, Neve Campbell şi Danny Huston.

Oana Pellea-VOCEA UMANA_Foto_Maria-Stefanescu4

Oana Pellea va fi premiată pentru curajul de a-i urma pe scenă tatălui ei şi pentru munca sa.

Cea de-a cincea ediţie a Festivalului Internaţional de Film Comedy Cluj se va desfăşura, în perioada 11-20 octombrie, la Cluj-Napoca şi va cuprinde peste 100 de filme din 35 de ţări şi evenimente conexe (workshop-uri, expoziţii, piese de teatru).

La ediţiile precedente ale Festivalului Internaţional de Film Comedy Cluj au fost laureaţi cu Premiul de Excelenţă – distincţie acordată pentru contribuţia adusă la dezvoltarea cinematografiei (şi comediei) româneşti – actorii Marin Moraru şi Tora Vasilescu (2009), regizorul Geo Saizescu şi actorul Sebastian Papaiani (2010), actriţa Draga Olteanu Matei (2011) şi actorul şi regizorul Horaţiu Mălăele (2012).

Doi mari actori

Unul dintre cei mai mari actori din cinematografia românească, Amza Pellea s-a născut în 7 aprilie 1931, la Băileşti. Un reprezentant al promoţiei de aur a teatrului românesc, Amza Pellea a jucat la Teatrul Naţional din Craiova, la Teatrul Mic, Teatrul Nottara, Teatrul de Comedie şi Teatrul Naţional din Bucureşti, unde s-a impus ca unul dintre actorii consacraţi ai scenei româneşti.

Filmografia lui cuprinde 50 de titluri, dintre care cele mai cunoscute sunt rolurile din „Nea Mărin Miliardar” (1981) (care va rula în cadrul festivalului), ,,Mihai Viteazul” (1970), ,,Neamul Şoimăreştilor” (1965), ,,Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte” (1971), ,,Imposibila iubire” (1983), ,,Osânda” (1976), ,,Nemuritorii” (1976) etc. Marele actor a murit în 12 decembrie 1983, la Bucureşti, la vârsta de doar 52 de ani, fiind înmormântat în cimitirul Bellu.

Oana Pellea s-a născut în 29 ianuarie 1962, în Bucureşti. Actriţa a studiat la Academia Română de Teatru şi Film şi a terminat studiile în promoţia 1984, la clasa profesorului Sanda Manu. A fost actriţă la Teatrul din Piatra Neamţ, apoi a jucat pe scena Teatrului Bulandra şi a participat la numeroase turnee în America de Nord, America de Sud, Japonia şi Europa. Din 1999, Oana Pellea este liber profesionistă.

Performanţele sale au inclus, printre altele, rolurile Maşei din ,,Trei surori” a lui Cehov, dar şi al lui Lucius din ,,Iulius Cezar” de W. Shakespeare – pentru care i-a fost acordat Premiul Criticii Internaţionale pentru ,,Cea mai bună actriţă”.

Munca sa cinematografică include roluri în ,,Unde la Soare e frig” al lui Bogdan Dreyer, dar şi în filme regizate de Alexandru Tatos, Dan Piţa şi Stere Gulea. În 2006, a jucat alături de Clive Owen în filmul ,,Children of Men”, în regia lui Alfonso Cuaron, film nominalizat la premiile Oscar la trei categorii, notează Mediafax.

În 2007, a fost distribuită în producţia britanică ,,I Really Hate My Job”, regia Oliver Parker, şi în cea americană ,,Fire and Ice”, regia Jean-Christophe Comar (,,Pitof”). Cel mai recent rol al actriţei este cel din drama ,,Bibliothèque Pascal”, în regia lui Szabolcs Hajdu.

Foto credit: Digi 24 („Conversaţii esenţiale“) , Maria Ştefănescu (Teatrul Bulandra, spectacolul ,,Vocea Umană”)

Dacă v-a plăcut articolul, urmăriți-ne și pe Facebook!

16
/05
/23

Sunt ultimele zile în care te mai poți înscrie la rezidența online New Draft, deschisă tuturor absolvenților facultăților de profil, scenariștilor sau autorilor cu un scenariu de film în faza incipientă. Nu rata șansa de a face parte dintr-un program 100% online, gratuit, și de a avea întâlniri de lucru cu producătorii Ada Solomon, Tudor Giurgiu și Bianca Oana. Termenul limită de înscriere este 20 mai 2023.

15
/05
/23

F-SIDES Cineclub, sezonul 4, ajunge în luna mai la Timișoara! Alături de alte trei programe pregătite pentru 2023 de organizatoarele proiectului F-SIDES în această ediție, lansată în aprilie la București, cineclubul și-a propus să-i ofere publicului proiecții de film axate pe creațiile a opt regizoare, în tandem cu materiale literare produse de opt scriitoare contemporane din România.

12
/05
/23

”Jeanne du Barry”, filmul regizat de Maïwenn, care joacă alături de Johnny Depp, deschide cea de-a 76-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes (16-27 mai) și ajunge în această toamnă în cinematografele din România, distribuit de Independența Film.

11
/05
/23

9 lungmetraje și 16 scurtmetraje intră în competiția Zilelor Filmului Românesc la TIFF.22. Selecția include câteva dintre cele mai bune filme românești ale anului trecut, dar și producții care vor avea premiera mondială în iunie, la Cluj-Napoca. În cadrul Zilelor Filmului Românesc sunt acordate trei premii: pentru cel mai bun lungmetraj, pentru cel mai bun debut, dar și pentru cel mai bun scurtmetraj.

08
/05
/23

ICR dă startul celei de-a 27-a ediții FFE chiar de Ziua Europei, 9 mai, la Timișoara, Capitala europeană a culturii în 2023. Festivalul va continua în țară la Oravița (Casa de Cultură "George Motoia Craiu"), între 12-14 mai, la Curtea de Argeș (Centrul de Cultură și Arte "George Topîrceanu"), între 18-20 mai, la Botoșani (Cinema Unirea), între 18-21 mai și la Gura Humorului (Casa de Cultură), între 19-21 mai.