Oana Pellea: „Tinerii vin să schimbe lumea. Cum îi ajutăm?“
https://www.ziarulmetropolis.ro/oana-pellea-tinerii-vin-sa-schimbe-lumea-cum-ii-ajutam/

Oana Pellea a primit sâmbătă Premiul de Excelenţă al Festivalului Internaţional de Film „Comedy Cluj”, destinat şi tatălui ei. Actriţa a vorbit despre Amza Pellea, despre filmul românesc contemporan şi despre tinerii actori care vin din urmă.

Un articol de Corina Vladov|21 octombrie 2013

Oana Pellea a primit sâmbătă Premiul de Excelenţă al Festivalului Internaţional de Film „Comedy Cluj”, destinat şi tatălui ei. Actriţa a vorbit despre Amza Pellea, despre filmul românesc contemporan şi despre tinerii actori care vin din urmă.

Premiul acordat post-mortem lui Amza Pellea vine drept recunoaştere pentru întreaga activitate şi sprijinul pe care actorul l-a adus de-a lungul carierei sale la construcţia comediei româneşti, iar cel oferit Oanei Pellea este un semn de mulţumire pentru curajul de a-i urma pe scenă tatălui ei şi pentru munca depusă de-a lungul vieţii artistice pentru ca teatrul şi filmul românesc să fie recunoscute şi apreciate internaţional.

„Premiul o să-l împărţim, excelenţa este numai a lui Amza. Este onorant pentru mine să primesc premiul aici, la Cluj. Îi lăsăm excelenţa lui Amza şi eu o să îmi văd de treabă în continuare“, a spus Oana Pellea.

Iată alte declaraţii făcute de Oana Pellea

Despre filmele româneşti:  „Filmele de comedie din România… Orice film, dacă are poarta deschisă spre universalitate, poate fi gustat. Dacă face referire la probleme sociale, se îngustează puţin drumurile. Nu ştiu să definesc umorul românesc tipic; tata spunea că e o salvare.

Mi-au plăcut foarte mult filmele româneşti din ultimul timp. Vin din spate talente foarte bune, dar trebuie să ştim să le preţuim. Eu am avut o întâlnire cu tineri care pictează, fac grafică, vioară, cu nişte copii care nu stau foarte bine social. E datoria fiecăruia să susţină astfel de talente”.

Citiţi şi: Oana Pellea, jignită dur într-o publicaţie de satiră. Marius Manole sare în apărarea actriţei

Despre actorii din noul val: „Sunt mulţi actori pe care îi iubesc, cu care am avut onoarea să fiu pe scenă. De nouă ani am un spectacol cu Răzvan Vasilescu, este ca un vin bun, cu cât îmbătrâneşte capătă carne şi ne îndrăgostim unul de celălalt. Marius Manole este un profesionist desăvârşit.

Văd foarte bine noua generaţie de actori, vine o generaţie de actori excepţională. Tinerii care au fost selecţionaţi la Gala Hop au fost remarcabili. Vin fete extraordinar de bune, mi-a crescut sufletul când le-am văzut. Problema e ce facem noi ca societate cu talentele acestea? Toţi oamenii tineri vin să schimbe lumea, dar noi ce facem, cum îi ajutăm? Asta este problema”.

Oana Pellea

Regizorul de teatru Mihai Măniuţiu o aplaudă pe Oana Pellea

Despre România: „Ducem lipsă de ceea ce ştim cu toţii, de voinţă. Valoarea trebuie să fie în prim-plan. (…) Ce ne lipseşte este voinţa de a exista. Nu sunt eu specialistă, nu fac politică, dar simt că lumea e din ce în ce mai îngândurată, sub tensiune, şi mă doare. Iubesc ţara asta, aş fi putut să plec de mult, dar am rămas aici.

Dramatic e când tu începi să te comporţi aşa cum nu îţi place la alţii să vezi. Am o teorie că trebuie să facem toţi curăţenie pe o rază de un metru şi nu pot să le pretind altora dacă eu nu fac curăţenie. Aria asta, de a munci cinstit, de a gândi frumos, de a trăi demn”.

Citiţi şi: ARHIVĂ Amza Pellea: „Radu Beligan m-a luat la Teatrul de Comedie“

Despre rolurile ei în filmele străine: „Nu sar să joc orice, nu mai sunt nici foarte tânără, nici foarte blondă. Un rol bun e cel care îmi relevă altă faţetă a mea, o devenire ca om, ca artist, un rol care să fie o cărămidă. Dacă o să-mi fie dor de flash-uri, am un aparat foarte bun şi mă duc în baie”.

Despre filmul „I really hate my job”, în care joacă: „Distribuirea mea a fost o surpriză pentru mine, nu fac distincţie între comedie şi dramă şi cred foarte tare, aşa cum şi tata credea, că este ca în viaţă, între lacrimă şi râs. Valoarea unui rol în comedie i-o dă tuşa de dramatic şi invers. A fost o muncă extraordinară la acest film, m-am regăsit, îmi place foarte tare comedia britanică. Aveam experienţă, joc de mult în franceză, italiană, dar în engleză a fost senzaţional, e un ritm alert, fără greşeală, alergi galopând spre o engleză rapidă. Filmul vine după «Children of men».

Am rămas pe lista scurtă a distribuţiei, am avut o singură întâlnire cu Oliver Parker, regizorul, a fost dezamăgitor, eram pregătită să fac faţă unui refuz, dar el a zis «You are my Rita». (…) Am avut repetiţii două săptămâni înainte, apoi în două săptămâni a fost filmarea şi filmul a fost gata. Personajul meu e caraghios şi nu e, are şi lacrimă… M-am luptat”.

Despre filmul Nea Mărin miliardar: „Cel mai mirat că filmul se proiectează cu sala plină ar fi aici Amza. El ştia ce face şi unde se poziţiona, ştia că lumea va vorbi despre film. Eu sunt foarte bucuroasă, mai ales anul acesta când se fac 30 de ani de când nu mai e pe pământ. Calitatea unui artist e în strânsă legătură cu calitatea umană.

Amza a fost un mare om, asta s-a reflectat în artist, nu mă mir că sala e plină la «Nea Mărin miliardar» şi că eu râd încă la film. A fost făcut într-o vară, scenariul îi aparţine, e sufletul lui acolo. Valoarea lui Amza e dată de excelenţa în comedie şi în dramă.  O faţetă fără alta nu ar fi completă. I-a fost frică că va rămâne doar ca Nea Mărin, l-ar fi durut tare, că e doar o faţetă”.

Foto cu Oana Pellea – Lehel Makara, Festivalul Internaţional de Film „Comedy Cluj“

20
/08
/14

Filmele scurte care au avut cel mai mare impact la public în 2013 și 2014 se reunesc sâmbătă, pe 30 august, la Teatrul de Vară Herăstrău. ShortsUP În Parc aduce sub cerul liber o colecție de scurtmetraje ce a strâns un număr record de emoții, aplauze și hohote de râs pe parcursul ultimilor doi ani.

19
/08
/14

Actriţa americană Diane Keaton va primi, în această toamnă, premiul Golden Icon pentru întreaga carieră, la cea de-a zecea ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Zurich, Elveţia (25 septembrie - 5 octombrie).

19
/08
/14

Prima ediţie a Festivalului de film inspiraţional din România, va avea loc în perioada 25-28 septembrie 2014, în Bucureşti, la Noul Cinematograf al Regizorului Român. Invitatul special al acestei prime ediţii este Maia Morgenstern.

18
/08
/14

Între 3 şi 12 octombrie, cel mai dinamic şi îndrăgit festival de film din Bucureşti se întoarce pentru cea de-a noua ediţie. În deschidere va rula animația The Boxtrolls, proiectat în premieră în Europa de Sud-Est.

18
/08
/14

Lungmetrajul "Remote Control", de Byamba Sakhya, a câştigat marele trofeu la cea de-a 11-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Independent Anonimul, care s-a desfăşurat între 12 şi 17 august, în Bucureşti, la arena Verde Stop şi Cinema Studio.

17
/08
/14

MARI FILME ROMÂNEȘTI UITATE Realizat într-o libertate mult mai mare pentru televiziunea iugoslavă în 1978, „Salonul nr. 6”, după scrierea omonimă a lui Anton Cehov, este denunţarea directă a sistemului totalitar pe care Lucian Pintilie nu a putut-o pune în practică în România.

15
/08
/14

Lungmetrajul "O vară de neuitat", de Lucian Pintilie, va fi proiectat la cea de-a cincea ediţie a Divanului Degustătorilor de Film şi Artă Culinară, din localitatea Cetate din judeţul Dolj, cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la realizarea coproducţiei româno-franceze. Regizorul filmului, unul dintre invitaţii speciali ai festivalului, va fi prezent la eveniment.

14
/08
/14

În această seară, de la ora 22.40, Ana Ularu va putea fi văzută, la Arena Verde Stop din Bucureşti, în scurtmetrajul L1-L5, în cadrul Festivalului de Film Anonimul (intrarea liberă).

14
/08
/14

Razvan Vasilescu s-a nascut pe 14 august 1954, la Ploiesti. Actor de film, teatru şi televiziune, Vasilescu s-a apucat de actorie după ce l-a vazut pe Jean Gabin la televizor: „Aveam vreo 7-8 ani, priveam la televizor si l-am vazut pe Jean Gabin. Si-atunci am zis: Vreau sa ma fac ca asta! Artist de cinema!"

14
/08
/14

Cainele japonez, debutul în regia de lungmetraj al lui Tudor Cristian Jurgiu, este propunerea României la ediţia din 2015 a premiilor Oscar, la categoria "cel mai bun film străin". „Este un film bun şi fără să fie premiat la Oscar”, glumeşte Victor Rebengiuc.

13
/08
/14

"Minuni/ Le meraviglie", filmul recompensat cu marele premiu al juriului la Festivalul de la Cannes 2014 şi în care rolul principal este interpretat de românca Alexandra Lungu, a deschis, marţi seară, Festivalul Internaţional de Film Independent Anonimul de la Bucureşti.