Oidip, spectacol sold-out la Festivalul Naţional de Teatru
https://www.ziarulmetropolis.ro/oidip-spectacol-sold-out-la-festivalul-national-de-teatru/

După premiera oficială de la Teatrul Naţional „Radu Stanca” din 5 octombrie şi reprezentaţia specială din cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, spectacolul „Oidip”, în regia lui Silviu Purcărete, va avea două reprezentaţii la Teatrul Bulandra (Sala Toma Caragiu): miercuri, 29 octombrie, ora 21:00 şi joi, 30 octombrie, ora 18:00.

Un articol de Petre Ivan|24 octombrie 2014

Trupa Teatrului Naţional „Radu Stanca” Sibiu se va afla în turneu la Bucureşti, în perioada 26 – 31 octombrie pentru a prezenta spectacolele „Mozart Steps” şi „Oidip” în cadrul selecţiei oficiale a Festivalului Naţional de Teatru (FNT).

La numai o săptămână după punerea în vânzare a biletelor, organizatorii au anunţat că ambele reprezentaţii sunt sold-out. „Oidip” este o întoarcere, cum spune regizorul, la mai vechile sale preocupări pentru tragic. Este o pictură a spaimelor, a presentimentelor și a nefericirii, în spiritul marilor maeştri, o tălmăcire actuală a unui destin de legendă.

Publicul bucureştean va avea ocazia să vadă o creaţie în care actorii TNRS explorează zona teatrului-dans în spectacolul „Mozart Steps”, luni, 27 octombrie, ora

Mozart Steps, TNRS

Mozart Steps, TNRS

20:30, la Centrul Cultural „Ion Manu” Otopeni. „Mozart Steps” este un spectacol de teatru coregrafic de Gigi Căciuleanu care combină muzica occidentalului Mozart şi muzica orientală, egipteană.

Nu mai puţin de 30 de performeri vor evolua pe scenă, atât actori de la secția română și secția germană a Teatrului Național din Sibiu, cât și studenți de la Secția de Actorie a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu.

Cea de-a 24-a ediție a Festivalului Național de Teatru se desfășoară în perioada 24 octombrie – 2 noiembrie 2014. În cele 10 zile de festival vor avea loc 83 de reprezentații ale unor spectacole din București şi din țară, precum şi alte evenimente: expoziții, conferințe, lansări de carte, spectacole de teatru radiofonic, spectacole de teatru de televiziune.

Foto: Oidip – Sebastian Marcovici, Maria Stefanescu, tnrs.ro

13
/03
/16

Grand Cinema & More va difuza în exclusivitate, în România, „Queen: A Night in Bohemia”, concertul legendar care a avut loc în anul 1975 la Hammersmith Odeon în Londra, reintegrat în formatul de sunet 5.1.

13
/03
/16

Programul „Cinemateca pentru toţi”, susţinut de criticul, jurnalistul şi scriitorul Cristian Tudor Popescu, s-a bucurat de mare succes la publicul Cinematecii Române în cele 15 prelegeri de până acum (10 octombrie 2015 – 5 martie 2016), motiv pentru care el va fi continuat de către Asociaţia EuRo Cinema, care a iniţiat şi coordonat proiectul, până la sfârşitul lunii iunie.

12
/03
/16

 Campionul la patinaj Phillippe Candeloro va juca rolul vânătorului de vampiri Van Helsing în spectacolul DRACULA PE GHEAȚĂ prezentat de Teatrul pe Gheață din Sankt-Petersburg în premiera mondială pe 6 aprilie la Sala Palatului din București, și ulterior, pe 8 aprilie la Cluj-Napoca, Sala Polivalentă.

12
/03
/16

Două discuri, foarte deosebite între ele – fațete ale unei evidente iubiri față de muzică, pusă în slujba activismului social și de mediu (cazul albumului “Water” semnat de pianista franceză Hélène Grimaud) sau în slujba ludicului (cazul albumului “The Clarinotts” numit astfel chiar după ansamblul care l-a și înregistrat, cei trei membri, toți clarinetiști, ai familiei Ottensamer – Ernst, Daniel și Andreas).

11
/03
/16

“ANA, MON AMOUR” este un film psihologic care realizează o analiză detaliată a unei relaţii de cuplu si își propune să pună o oglindă în fața spectatorului și să-l invite la autoanaliză. Scenariul este o adaptare după romanul “Luminita, mon amour” al lui Cezar Paul Badescu, si este al patrulea lungmetraj al regizorului Călin Peter Netzer, după „Maria“, „Medalia de onoare“ şi „Poziţia Copilului“. „Poziţia Copilului“, lansat la doar câteva săptămâni de la primirea Ursului de Aur la Festivalul Berlinale, a devenit cel mai popular film românesc din ultimul deceniu, terminându-şi circuitul din cinematografe cu 117.000 de bilete vândute.

11
/03
/16

”Mai demult citeam mai mult. Mi-e greu să mă scot din priză. Mi-e greu să închid computerul. Recunosc. Mi-e greu să fug de la repetiţie. Când ajung acasă, de-abia aştept să plonjez într-o carte, dar mi se închid ochii”, spune „librarul de ocazie” Oana Pellea. Actriţa a adăugat, în cadarul evenimentului de la Librăria Bizantină din Capitală, că are un ”maldăr” de cărţi acasă, pe care îşi promite că le va citi într-o zi.

11
/03
/16

„Mă uit cu admirație la Victor Rebengiuc, care are 83 de ani, cu doi mai puțin decât mine și, deși e greu și pentru el, totuși joacă așa, cu putere, cu forță. Eu nu mai am forța fizică. Sigur, și Albulescu a obosit. Nu mai spun de Beligan, care are peste 90 de ani. Dar mă duc cu mare plăcere să mă întâlnesc cu publicul.” - Ion Besoiu. În iunie 2015, alături de actrițele Valeria Seciu și Rodica Mandache, Ion Besoiu, care împlineşte, astăzi, 85 de ani, a primit o stea pe Aleea Celebrităților din Capitală.

11
/03
/16

Relansat în prezent pe platforma Cinepub, "Din dragoste cu cele mai bune intenţii" (2011) era al doilea lungmetraj al lui Adrian Sitaru. Filmul consacra un cineast original, mereu în căutarea unor forme atipice şi îndrăzneţe de exprimare.

10
/03
/16

Devenită celebră după rolul din thrillerul Basic Instinct (1992), în care juca alături de Michael Douglas, Sharon Stone împlineşte, astăzi, 58 de ani, vârstă la care continuă să fie una dintre cele mai frumoase şi apreciate actriţe de la Hollywood.

10
/03
/16

Un nou spectacol a intrat în repertoriul de la Sala Mică a Teatrului Naţional “I.L. Caragiale” din Bucureşti, spaţiu destinat în ultimele două stagiuni exclusiv tinerilor creatori, prin Programul 9G la TNB. Premiera spectacolului EDEN de Eugene O’Brien, din 15 martie, continuă demersul de a sprijini artiştii tineri.

10
/03
/16

Cei care îşi doresc o carieră în instituții de spectacol, teatru, televiziune, radio, presă scrisă sau năzuiesc să devină critici, manageri, organizatori de evenimente, specialişti PR, secretari literari, consilieri artistici, impresari, producători, cercetători, profesori, jurnalişti TV și radio, sunt aşteptaţi la UNATC I.L. Caragiale.