„Om fără om (oriunde mă duc, numai de mine dau)”, spectacolul-lectură în memoria lui Valentin Nicolau
https://www.ziarulmetropolis.ro/om-fara-om-oriunde-ma-duc-numai-de-mine-dau-spectacolul-lectura-in-memoria-lui-valentin-nicolau/

Miercuri, 13 ianuarie, de la ora 19:00, Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu şi Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu aduc un omagiu scriitorului şi fondatorului Editurii Nemira, Valentin Nicolau (1960 – 2015), prin prezentarea spectacolului-lectură ce are la bază textul său, în cadrul Secţiunii de spectacole-lectură „Virgil Flonda” .

Un articol de Liliana Matei|12 ianuarie 2021

Evenimentul coordonat de regizorul Bogdan Sărătean îi are în distribuție pe actorii Viorel Rață, Mihai Coman, Florin Coșuleț, Cristian Stanca, Pali Vecsei, Cătălin Neghină, Alexandru Malaicu, Raluca Iani și Veronica Arizancu. „Dedicăm spectacolul-lectură cu piesa de teatru «Om fără om (oriunde mă duc, numai de mine dau)» al lui Valentin Nicolau, memoriei prietenului Teatrului Național «Radu Stanca», Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, Valentin Nicolau. Precizez că spectacolul a mai fost prezentat ca spectacol-lectură în 2015 la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, iar că marele nostru prieten a plecat spre stele în 13 ianuarie 2015.” – Constantin Chiriac, Director general al Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu și Președinte al Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu.

Lectura de miercuri, o metaforă cu iz mistic despre credință și suferință

Într-un bâlci al deșertăciunilor, într-un univers dantesc similar unui decor suprarealist al mizeriei și al cărnii în descompunere, o suită de personaje suferinde își caută propria umanitate. Cine cunoaște adevărul? Cine este cel care (se) amăgește? Încotro să cauți reperele și, mai ales, unde este Dumnezeu în toată această mascaradă a condiției umane? Piesa lui Valentin Nicolau este o parabolă, o metaforă cu iz mistic, despre credință și suferință, care interoghează nevoia intimă a omului de a se pierde într-un ideal absolut. Textul are la bază legenda Scăldătoarei Vitezda (Ierusalim) – lacul în care se pogoară un înger, iar primul om ce se scaldă în apa tulburată va fi vindecat. Opera transpune acțiunea la scară largă – toată lumea așteaptă o minune. Scena evenimentelor este una simbolică și universală, ancorată în realitatea imediată prin semnificații și interpretări. Problematica textului este una socială și, mai mult decât atât, una umană. Autorul creează o lume în care domnește boala și neputința, iar subiecții se hrănesc doar cu speranță, cu așteptarea vindecării. Legătura Om-Dumnezeu este cea pe care se clădește principala problematică a personajelor: își merită ei soarta, boala și moartea? Ne putem oare complace în concluzia că Dumnezeu e de vină pentru toate?

Valentin Nicolau (1960-2015) a fost scriitor, autor de dramă, proză, literatură pentru copii, poet, eseist, fondator al Editurii Nemira (1991) și al editurii pentru copii NEMI (2007). A avut o importantă activitate didactică (profesor asociat la Facultatea de Litere și Arte ULBS și profesor în cadrul UNATC) și în mass media. A fost preşedinte-director general al Societăţii Române de Televiziune (2002), membru al Consiliului de Administraţie al EBU (European Broadcasting Union). În 1999 și 2000 este nominalizat la premiul UNITER. În anul 2000 câștigă Marele Premiu pentru dramaturgie din partea Ministerului Culturii și Cultelor pentru piesa „Ca zăpada și cei doi”.

Lecturile sunt prezentate gratuit online de Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu și Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, începând din iulie 2020, în fiecare miercuri, de la ora 19:00, pe paginile de Facebook FITS, TNRS și Secția Germană a TNRS și pe canalul de YouTube al TNRS. Săptămânal actorii Naționalului sibian animă texte ale celor mai cunoscuți dramaturgi ai momentului, dar și canonici, precum: Neil LaBute, Molière, Ion Luca Caragiale ori Eugène Labiche. Evenimentele FITS și TNRS sunt difuzate online gratuit și pe paginile de Facebook ale partenerilor: Turnul Sfatului, Tribuna, Ora de Sibiu, Ora de Mediaș, Știri de Sibiu, Sibiu 100%, Mesagerul de Sibiu, Zile și Nopți, Sibiul în Imagini, Sibiul Azi, Sibiul Cultural, Centrul Cultural German, Forumul German Sibiu, Hermannstädter Zeitung, Forumul Cultural Austriac, Forum Hermannstadt.

PROGRAM SECȚIUNEA DE SPECTACOLE LECTURĂ „VIRGIL FLONDA”

IANUARIE 2021

Miercuri, 13 ianuarie 2021

Ora 19:00

„Om fără om (oriunde mă duc numai de mine dau)”, de Valentin Nicolau – prima parte, cu Viorel Rață, Mihai Coman, Florin Coșuleț, Cristian Stanca, Pali Vecsei, Cătălin Neghină, Alexandru Malaicu, Raluca Iani, Veronica Arizancu, Bogdan Sărătean Spectacol-lectură coordonat de regizorul Bogdan Sărătean

Miercuri, 20 ianuarie 2021

Ora 19:00

„Om fără om (oriunde mă duc numai de mine dau)”, de Valentin Nicolau – a doua parte, cu Viorel Rață, Mihai Coman, Florin Coșuleț, Cristian Stanca, Pali Vecsei, Cătălin Neghină, Alexandru Malaicu, Raluca Iani, Veronica Arizancu, Bogdan Sărătean Spectacol-lectură coordonat de regizorul Bogdan Sărătean

Miercuri, 27 ianuarie 2021

Ora 19:00

„Nu regret nimic”, de Székely Csaba – cu Cristian Stanca, Ioana Cosma, Liviu Vlad, Mihai Coman

Spectacol-lectură coordonat de actorul Mihai Coman

Foto: Costin Chesnoiu / TNRS

08
/10
/12

1910 – S-a născut atletul canadian Ray Lewis (d. 15 noiembrie 2003); a fost primul canadian de culoare care a câştigat o medalie în cadrul Jocurilor Olimpice (Los Angeles, 1932). 1912 – Începe primul război balcanic: Muntenegru declară razboi Turciei 1927 – În SUA a avut loc premiera primului film cu sunet „Interpretul de Jazz”, […]

05
/10
/12

Biblioteca Academiei Române sărbătoreşte, sâmbătă, 145 de ani de la înfiinţare, cu o nouă ediţie Bookcrossing, un program inclus în amplul eveniment „Noaptea Porţilor Deschise”, care se va desfăşura pe durata a şapte ore, la sediul instituţiei. Noua ediţie Bookcrossing va începe la ora 19.15, prilej cu care Radio România Cultural şi editurile partenere vor […]

05
/10
/12

Permisul de conducere al Principesei Maria, datând din 1909, a fost vândut pentru 5.000 de euro joi, la licitaţia „România Regală”, organizată de Artmark, care a avut încasări totale de 64.690 de euro. Permisul de conducere al Principesei Maria şi evantaiul Reginei Elisabeta s-au numărat printre atracţiile licitaţiei „România Regală”, care a fost organizată în […]

05
/10
/12

1713 – S-a născut Denis Diderot, filosof francez, unul din autorii proiectului „L’Encyclopédie”, care i-a inclus aproape toţi scriitorii francezi iluminişti importanţi ( d. 31 iulie1784) 1830 – A încetat din viaţă cărturarul şi memorialistul Dinicu (Constantin) Golescu (n. 7 feb. 1777). A fost membru fondator al Societăţii literare (1827); de asemenea, a contribuit la […]

05
/10
/12

Centrul pentru Artele Spectacolului Sala Palatului a devenit marcã înregistratã la OSIM. Marcã înregistratã de cultura, Sala Palatului devine din ce în ce mai mult o expresie echivalentã pentru programul promovat de cãtre Ministerul Culturii. Practic, analizând  proiectele promovate în incinta Sãlii Palatului putem afirma cã aceasta s-a transformat intr-un veritabil centru de cultura. Manageriatã […]

04
/10
/12

 Premiile Nobel s-au născut din voinţa savantului şi industriaşului suedez Alfred Nobel (1833 – 1896) de a dona în fiecare an veniturile generate de imensa lui avere unor personalităţi care au adus mari servicii omenirii.   Alfred Nobel, inventatorul dinamitei, a trecut această dorinţă a sa în testamentul redactat la Paris, în 1895, cu un […]

04
/10
/12

Violoncelistul român Ştefan Cazacu se numără printre semifinaliştii concursului „New Talent” de la Bratislava (Slovacia), una dintre cele mai prestigioase competiţii europene destinate tinerilor interpreţi, potrivit unui comunicat. Radio România Muzical va transmite în direct, vineri, de la ora 21.00, de la Bratislava, semifinala concursului „New Talent”, în care va concura şi violoncelistul Ştefan Cazacu. […]

04
/10
/12

Începutul lunii octombrie marchează, ca în fiecare an, debutul sezonului premiilor Nobel, dar şi apariţia multor pronosticuri şi speculaţii despre identitatea viitorilor câştigători. În acest an, juriile şi-au luat şi mai multe măsuri de precauţie pentru a păstra secretul asupra numelor laureaţilor premiilor Nobel, ce vor fi făcute publice începând din 8 octombrie, odată cu […]

04
/10
/12

A şaptea ediţie a Festivalului Internaţional de Film de Animaţie Anim’est îşi aşteaptă spectatorii, în perioada 5-14 octombrie, cu zece zile intense în care vor putea urmări 312 scurtmetraje şi 23 lungmetraje. Organizatorii festivalului au pregătit o ediţie specială, din care nu vor lipsi premierele, expoziţiile, prezentările şi concertele până în zori de zi de […]

04
/10
/12

Inaugurarea noii Săli Mici a Teatrului Naţional Bucureşti (TNB) va avea loc pe data de 9 octombrie. Cu această ocazie va fi pus în scenă un spectacol montat de Alexandru Dabija. Spectacolul „Două loturi”, montat de Alexandru Dabija după textul omonim al lui I. L. Caragiale, va avea premiera oficială pe 9 octombrie, marcând astfel […]

04
/10
/12

Spectacolul „D’ale noastre” Caragiale via Căciuleanu, va fi prezentat la Sala Mare a Teatrului Naţional „Ion Luca Caragiale” din Bucureşti pe 26 octombrie în deschiderea celei de-a 22-a ediţii a Festivalului Naţional de Teatru. Potrivit unui comunicat, spectacolul „D’ale noastre” este unul ieşit din tipare, care i-a surprins – cu ocazia recentei sale premiere – […]

04
/10
/12

Pianista română Alexandra Dăriescu va deschide, joi, de la ora locală 19.00, stagiunea 2012 – 2013 a Seriei Concertelor Enescu, organizate la Londra, de Institutul Cultural Român.   După un ultim sezon spectaculos, încheiat cu apariţia marelui cvartet britanic Chilingirian, pianista Alexandra Dăriescu deschide stagiunea 2012-2013 a Seriei Concertelor Enescu, la numai câteva săptămâni după […]

04
/10
/12

1873 – S-a născut matematicianul Gheorghe Ţiţeica, considerat pe plan mondial unul dintre fondatorii geometriei diferenţiale centro-afine; este unul dintre creatorii şcolii matematice româneşti; a fost membru al Academiei Române şi vicepreşedinte al acestui for (iunie 1924 – iunie 1925) (m. 5 februarie 1939)   1923 – S-a născut actorul american de film Charlton Heston. […]

03
/10
/12

Competiţia de aplicaţii şi platforme ReStart România îşi strânge rândurile la sfârşitul săptămânii, înscrierea de proiecte online care pot schimba România mai putând fi făcută pe www.restartromania.ro până pe 7 octombrie, potrivit unui comunicat.   Până pe 7 octombrie, cei interesaţi mai pot propune pe www.restartromania.ro platforme sau aplicaţii online care pot face mai bună […]

03
/10
/12

Cea de-a XIII-a ediţie a Concursului Naţional de Interpretare a Muzicii Folk ”Festivalul Castanilor – In memoriam Gabi Dobre” va avea loc vineri şi sâmbătă, în municipiul Ploieşti, în finala festivalului urmând să participe 18 concurenţi (12 grupuri şi şase solişti) din 15 oraşe ale ţării. Potrivit unui comunicat al Primăriei Ploieşti remis, miercuri, presei, […]

03
/10
/12

SPRE DAMASC de August Strindberg Workshop condus de Cătălina Buzoianu şi susţinut împreună cu Mircea Florian (muzica) şi Darie Alexandru (video).   UNITER – Uniunea Teatrală din România invită studenţi, actori, masteranzi să participe la workshop-ul susţinut de Cătălina Buzoianu pe textul piesei „Spre Damasc” de August Strindberg. Înscrierea la workshop se face la adresa […]

03
/10
/12

              Marti 2 octombrie, orele 19.00 TREI FEMEI INALTE după Edward Albee (Producție ArCuB și UnTeatru) cu: Cristina Casian, Florina Gleznea și Nicoleta Lefter Muzica: Nicu Alifantis și Sofia Vicoveanca scenografia: Vladimir Turturica regia: Andrei și Andreea Grosu Duminica 7 octombrie, orele 19.00 ZORBA dupa N.Kazantzakis cu: Silvian Valcu, […]

03
/10
/12

TARA UNDE INGERII VIN DEGEABA Vineri, 5 octombrie, ora 19.00 – PREMIERA Sambata, 6 octombrie, ora 19.00 Povestea plaseaza actiunea in America Latina, intr-un satuc populat de personaje care amintesc de nuvelele lui Gabriel Garcia Marquez si de picturile Friedei Kahlo. Un Inger poposeste in acest spatiu guvernat de decretele Dictatorului, figura ignoranta si autoritara […]