Opera clujeană pe scena BUCHAREST OPERA FESTIVAL cu un spectacol de balet fenomen: ZORBA
https://www.ziarulmetropolis.ro/opera-clujeana-pe-scena-bucharest-opera-festival-cu-un-spectacol-de-balet-fenomen-zorba/

Opera Naţională Română din Cluj-Napoca va participa la Bucharest Opera Festival cu unul dintre cele mai îndrăgite spectacole de balet din repertoriul instituţiei: ZORBA de MIKIS THEODORAKIS şi LORCA MASSINE.

Un articol de Petre Ivan|16 iunie 2022

Luni, 27 iunie, ora 19:00, ZORBA va cuceri scena și inimile cu magnetismul său inegalabil, în versiunea soliștilor și Ansamblului de balet ale Operei clujene, sub semnătura coregrafului american Lorca Massine.

Bilete pe http://tickets.operanb.ro/ și de la Casa de Bilete a Operei Naționale București.

Bucharest Opera Festival se va desfășura în perioada 24 iunie – 2 iulie pe scena Operei Naționale București. Festivalul are potenţialul de a deveni un eveniment anual şi va oferi publicului bucureştean ocazia de a cunoaşte performanţele în domeniu ale tuturor instituţiilor naţionale de profil aflate în subordinea Ministerului Culturii, cărora li se alătură ca invitaţi, de această dată, Opera Română Craiova şi Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Maria Bieşu” din Chişinău.

Spectacolul-fenomen, care a cucerit peste 3 milioane de spectatori în toată lumea, vorbește tuturor despre bucuria vieții, a iubirii și a dansului. Zorba a intrat în repertoriul Operei Naționale Române Cluj-Napoca în anul 2017 și din acel moment, îndrăgitul balet a fost sold out de fiecare dată. Fiind una dintre cele mai de succes producții ale Ansamblului de balet, spectacolul se desfășoară în două acte, pe un libret de Lorca Massine, după romanul Zorba Grecul de Nikos Kazantzakis.

Aflată sub bagheta dirijorului Vladimir Lungu, orchestra va aduce în atenția publicului bucureștean celebra muzică recunoscută sub denumirea de sirtaki, din filmul Zorba Grecul pentru care Theodorakis a scris coloana sonoră, devenind renumit în întreaga lume.

Mitul grecului pe nume Zorba – reprezentantul omului modern, nonconformist, tânjind în permanență după libertate și independență – a îmbrăcat, de-a lungul timpului, diverse ipostaze. Pornind de la celebrul roman al scriitorului grec Nikos Kazantzakis, continuând cu ecranizarea lui Michael Cacoyannis, povestea turistului american John care ajunge pe tărâm grecesc și dorește să se familiarizeze cu obiceiurile locului a fost transpusă și în pași de dans, în 1988. Baletul creat de Lorca Massine pe muzica renumitului compozitor grec Mikis Theodorakis a fost reprezentat în premieră mondială la Arena di Verona, apoi la Marele Teatru din Varșovia (1991), cucerind cu ușurință atât prin componenta sa lirică dată de dragostea autentică, dar imposibilă dintre John și localnica Marina, cât și prin atitudinea plină de viață a lui Zorba care, mai mult pentru a înfrunta destinul, decide să îl ajute pe John în fața amenințărilor venite din partea băștinașilor.

Știm că fiorul fiecărei reprezentații Zorba este unic, așadar te invităm să descoperi un spectacol de balet care a făcut istorie și senzație în toată lumea, învăluind atât scena, cât și publicul, într-o magie efervescentă de neuitat!

25
/08
/22

În perioada 10 – 14 septembrie 2022, Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură și Kaufland România, în parteneriat cu Primăria Municipiului București, prin CREART – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, Fundația Regală Margareta a României, Muzeul Național George Enescu, Biserica Neagră din Brașov, Vibrate Festival Brașov, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Asociația Autism Transilvania din Cluj-Napoca, Floria și Wagner Arte Frumoase și Povești, organizează turneul național „FIORI E COLORI”, turneu susținut de soprana Rodica VICĂ și harpista Maria BÎLDEA.

22
/08
/22

După 28 de ani de activitate neîntreruptă, în perioada 1-4 septembrie, Green Hours va prezenta a 14-a ediție a singurului festival internațional de jazz organizat de un club din România: Green Hours JAZZ Fest. În cunoscutul nucleu cultural din centrul orașului - grădina boemă a hub-ului nostru - vor avea loc, pe parcursul celor patru zile de festival, 9 sesiuni concertistice, reunind muzicieni valoroși din 12 țări de pe continentul european.

22
/08
/22

Orchestra Romanian Sinfonietta – parte a proiectului Orchestrele Naţionale de Tineret ale României – va concerta în cadrul tradiţionalelor festivaluri internaţionale de muzică clasică ale lunii august, mai exact la “Enescu și muzica lumii” – Sinaia pe 23 august, la Sala Casino şi Vara Magică – Bucureşti, pe 24 august, la Ateneul Român.

19
/08
/22

Două evenimente muzicale româneşti în Germania se vor petrece pe 20 şi 22 august, mai precis concertul susţinut de Orchestra Română de Tineret dirijată de Gabriel Bebeşelea pe 20 august, ora 11, la ElbPhilharmonie Hamburg, în cadrul Festivalului Schleswig-Holstein şi recitalul de pe 22 august, la ora 19, de la Ambasada României din Berlin, susţinut de violonistul Valentin Şerban şi violoncelistul Ştefan Cazacu – laureate în 2021 ai Concursului Enescu –, împreună cu pianistul Cristian Niculescu.

31
/07
/22

„Nu datorez nimic României, nu am fost susținută de acest stat sau de instituțiile lui niciodată în cariera mea, dimpotrivă eu am susținut muzicieni și colegi români, invitându-i în concertele și spectacolele mele, pe onorarii importante, în toată cariera mea“, scrie soprana Angela Gheorghiu într-o postare pe contul ei de Facebook.