Opera Comică pentru Copii deschide Târgul Poveste de Crăciun și cel mai mare pationar dedicat exclusiv copiilor
https://www.ziarulmetropolis.ro/opera-comica-pentru-copii-deschide-targul-poveste-de-craciun-si-cel-mai-mare-pationar-dedicat-exclusiv-copiilor/

Pe 30 noiembrie, la ora 16:00, Primăria Capitalei, prin Opera Comică pentru Copii (OCC), va deschide Târgul ‘Poveste de Crăciun’ în curtea instituţiei din Calea Giuleşti nr. 16, unde îi aşteaptă cu o mulţime de activităţi şi surprize de sezon pe cei mici împreună cu familiile lor. Tot aici se va deschide şi Patinoarul Copiilor, cel mai mare de acest fel din Bucureşti dedicat exclusiv celor mici, care va funcţiona pe toată durata iernii şi va fi animat de mini-spectacole pe gheaţă cu personajele îndrăgite ale Operei Comice pentru Copii.

Un articol de Petre Ivan|21 noiembrie 2017

Târgul Poveste de Crăciun va fi deschis zilnic până pe 31 decembrie, în weekend de la 11:00 la 21:00 și în timpul săptămânii între orele 16:00 — 21:00, iar intrarea este liberă.

În cadrul târgului de la Opera Comică pentru Copii, cei mici vor putea participa la fiecare sfârșit de săptămână la ‘Atelierele lui Moș Crăciun’, unde vor avea posibilitatea să creeze decorațiuni de iarnă, să coloreze, să picteze sau să se transforme în diverse animăluțe ori personaje. Copiii sunt invitați să îi scrie lui Moș Crăciun scrisori speciale la atelierul de caligrafie și să se joace în voie la ‘Camera de Joacă — Games Room’.

Pe scena pregătită pentru Târgul ‘Poveste de Crăciun’ vor fi prezentate mai multe spectacole în care vor evolua soliștii vocali și instrumentiștii Operei Comice pentru Copii, copiii de la Atelierele ‘Micul Artist’ și coruri din Programul Național Cantus Mundi. Printre surprizele târgului vor fi ‘Sania cu 4 reni’ și ‘Căsuța lui Moș Crăciun’, unde, din 8 decembrie, va poposi chiar Moș Crăciun în persoană! și, dacă vi se face frig cât îl așteptați pe Moșul, veți găsi la Târgul ‘Poveste de Crăciun’ mâncăruri și băuturi de sezon, fierbinți și aromate.

Premieră Onix și Barton

Premiera lunii decembrie la Opera Comică pentru Copii este spectacolul de teatru ‘Onix și Barton’, în regia Anei Crăciun-Lambru, care va fie prezentat pe scena Sălii UnderGrant pe 2 și 3 decembrie. Spectacolul este cel de-al doilea proiect câștigător în cadrul concursului pentru tinerii creatori ‘Stagiunea UnderGrant’, derulat anul trecut de OCC. O emoționantă poveste a unei pisici rătăcite, a unui câine vagabond și a prietenilor lor, ‘Onix și Barton’ ne invită, în ajunul sărbătorilor, să ne reamintim de empatie și toleranță, privind la discrepanțele sociale pe care poate, în mare parte, le ignorăm. Creatoarea Ana Crăciun Lambru și actorii vor spune această poveste cu ajutorul păpușilor, al muzicii și al umbrelor, decorul și personajele fiind alcătuite din materiale reciclabile.

POVESTE DE CRĂCIUN SOLD OUT

Opera Comică pentru Copii anunță că biletele la cea de-a treia ediție a spectacolului-mozaic de sărbători ‘Poveste de Crăciun’ de la Sala Polivalentă au fost vândute în totalitate. Pe 14 decembrie, de la ora 19:00, publicul va avea ocazia să îi vadă pe câțiva dintre cei mai renumiți artiști români precum soprana Felicia Filip, solista Paula Seling, Teodora Buciu, câștigătoarea sezonului 6 al show-ului ‘Vocea României’, alături de coruri de copii din Programul Național Cantus Mundi, conduse de Cezar Verlan, dirijorul secund al Corului ‘Madrigal-Marin Constantin’ și de balerinii Operei Naționale București, Cristina Dijmaru și Ovidiu Matei Iancu. Invitatul special din străinătate al acestei ediții va fi tenorul lituanian Kristian Benedikt.

Pe 1 decembrie, în Sala Mare a Operei Comice pentru Copii se va reîntoarce îndrăgitul spectacol de balet ‘Spărgătorul de nuci’ în coregrafia lui Cătălin Caracaș, la care biletele la cele 14 reprezentații programate sunt deja vândute în proporție de 90%!

Opera Comică pentru Copii este o instituție publică de cultură aflată în subordinea Consiliului General al Municipiului București, condusă din anul 2014 de către soprana Felicia Filip. Unică în lume prin segmentul de public căruia i se adresează, Opera Comică pentru Copii are lunar peste 10.000 de spectatori. Pentru stagiunea 2017-2018 sunt programate deja peste 500 de reprezentații, dintre care 19 premiere.

Foto: Opera Comică, Târgul Poveste de Crăciun  – facebook

24
/04
/24

O nouă traducere din opera lui Paul Auster, unul dintre cei mai spectaculoși și inventivi scriitori ai Americii, a cărui operă a fost publicată în mai mult de patruzeci de limbi, a ajuns de curând în librăriile fizice și online din întreaga țară.

22
/04
/24

6 manageri și 30 de ghizi și muzeografi din toată țara au participat la Râșnov la două sesiuni de training pentru dezvoltarea abilităților de gestionare și management strategic al obiectivelor de patrimoniu istoric, documentarea istorică, interpretarea informațiilor, comunicarea și interacțiunea directă cu publicul vizitator.

22
/04
/24

460 de ani se împlinesc pe 23 aprilie de la nașterea celui considerat cel mai mare dramaturg al tuturor timpurilor. Multe povești și multe legende au circulat despre el în tot acest timp.

18
/04
/24

Astăzi, la Sibiu, a avut loc conferința de presă care prezintă programul spectacolelor celei de-a 31-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. În cadrul conferinței, Constantin Chiriac, președintele FITS şi directorul TNRS, a anunțat publicarea programului spectacolelor ediției din acest an și punerea în vânzare a biletelor, începând de mâine, 19 aprilie.

18
/04
/24

Cea de-a XII-a ediție a Săptămânii Haferland, cel mai îndrăgit festival cultural și etnologic al sașilor din Transilvania și din diaspora, va avea loc în perioada 8-11 august 2024 sub înaltul patronaj al Alteței Sale Serenissime Prințul Philipp von und zu Liechtenstein și sub auspiciile Familiei Regale a României. Este pentru prima oară când Familia Regală a României acordă în mod oficial susținere organizării acestui eveniment cultural.

17
/04
/24

După succesul recitalurilor din Iaşi, Suceava, Botoşani şi Neamţ, elevii bucureșteni vor avea ocazia întâlnirii directe cu muzica clasică interpretată de violonistul de talie internaţională Răzvan Stoica. Împreună cu vioara Stradivarius ex-Ernst din 1729 și acompaniat de pianista Andreea Stoica, Răzvan va fi prezent la Colegiul Sfântul Sava pe 22 aprilie şi la la Colegiul Național Gheorghe Lazăr, pe 25 aprilie, în cadrul programului „Muzica Inspiră”, inițiat de Fundația Culturală Gaudium Animae.