Opera Comica pentru Copii, la Beijing International Tourism Festival
https://www.ziarulmetropolis.ro/opera-comica-pentru-copii-la-beijing-international-tourism-festival/

În perioada 1 – 6 octombrie, Opera Comica pentru Copii participă cu programul “Romania – Land of my Heart” la cea de-a XVI-a ediţie a Beijing International Tourism Festival 2014.

Un articol de Petre Ivan|2 octombrie 2014

Festivalul este unul dintre cele mai importante evenimente internaționale organizate în China și reunește anual zeci de ansambluri artistice, folclorice, trupe de dans, interpreți, artiști acrobați, comedianți ș.a.

La ediția din acest an, care a debutat pe 25 septembrie, participă alături de artiștii români, reprezentanți ai mai multor țări din Europa, Asia și America. Spectacolul pe care îl prezintă Opera Comică pentru Copii se intitulează ”Romania – Land of my Heart” și cuprinde un colaj de muzică și dansuri românești.

Din distribuție fac parte soliștii vocali Daniel Filipescu, Oana Șerban,  Roberta Enișor, Lucia Racoveanu, Jennifer Dumitrașcu și Bogdan Șerban și balerinii

Opera Comica pentru Copii

Opera Comica pentru Copii

Alexandra Corneanu, Andreea Soare, Ilona Karpatti, Sabina Chirilă, Alis Gheorghe, Theodora Munteanu, Claudia Iagăr, Andy Ardeleanu, Mihai Pricope, Daniel Manea, Andrei Dogaru, Ionuț Birjoveanu, Octavian Iuga și Virgil Ștefu.

Opera Comică pentru Copii este o instituție publică de cultură aflată în subordinea Consiliului General al Municipiului București. Unică în lume prin segmentul de public căruia i se adresează, Opera Comică pentru Copii a reușit până în prezent performanța de a câștiga 70 de premii naționale și internaționale la festivalurile de profil.

Cu 60 de titluri de operă, operetă, musical și balet în repertoriu, instituția susține anual peste 200 de reprezentații atît la sediu, cât și în turneele naționale și internaționale pe care le susține.

Foto: Opera Comica pentru Copii – operacomica.ro

18
/08
/21

Toate operele prezentate la Sala Palatului, la ediția din 2021 a Festivalul Internațional George Enescu, vor fi atât în premieră în România, cât și în format multimedia, cu participarea unor artiști și orchestre renumite, precum și a cunoscutelor regizoare Carmen Lidia Vidu și Nona Ciobanu. Una dintre opere, compusă de faimosul tenor, compozitor și dirijor Jose Cura – Te Deum –, este o premieră mondială și este dedicată aniversării celei de-a 25-a ediții a Festivalului Enescu.

18
/08
/21

Bucharest International Dance Film Festival 2021, care va avea loc între 1-5 septembrie, la București, prezintă sub tema Potential Worlds, pe lângă cele 34 de titluri din competiții, o selecție de patru documentare puternice și captivante despre deschizători de drumuri și evenimente artistice memorabile: „Sisters with Transistors” (r. Lisa Rovner), „Ailey” (r. Jamila Wignot), „512 Hours” (r. Adina Istrate, Giannina La Salvia) și „Summer of Soul” (r. Ahmir “Questlove” Thompson).

17
/08
/21

Opera comică “Elixirul Dragostei”, de Gaetano Donizetti, se va juca în cadrul celei de-a IV-a ediții a Festivalului Regal de Operă “Virginia Zeani”, eveniment care are loc, în perioada 20-22 august, la Târgu Mureș. Programat pe 22 august, de la ora 19.00, la Palatul Culturii, spectacolul se bucură de participarea extraordinară a orchestrei și corului Operei din Brașov, soliști: tenorul Ștefan von Korch, soprana Katalin Kolcsár și baritonul Adrian Mărcan.

17
/08
/21

Festivalul Internațional George Enescu invită publicul și organizațiile de orice fel – publice sau private – să ia o pauză de 5 minute de la ritmurile cotidiene, pe 19 august, la împlinirea a 140 de ani de la nașterea lui George Enescu, pentru a-l onora fără cuvinte mari, ci cu ceea ce Maestrul a iubit mai mult – muzica – și în felul în care el și-a trăit viața – cu modestie și cu generozitate pentru semeni.

16
/08
/21

Barcelona Flamenco Ballet va susține două reprezentații suplimentare ale spectacolului „Flacăra Nopții” în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, în condițiile în care Kibbutz Contemporary Dance Company nu va mai fi prezentă fizic la Sibiu, la cea de-a XXVIII-a ediție a FITS, ci cu un spectacol transmis online.

16
/08
/21

Lumea jazzului s-a îmbogățit cu încă o ediție Sibiu Jazz Festival. Timp de trei zile(13-15 august) publicul a putut experimenta un veritabil jazz happening, un amestec sui generis de stiluri consacrate acestui gen muzical. Formațiile cuprinse în line up au recompus pe scenă farmecul jazului profund legat de entuziasmul creației muzicale.

10
/08
/21

Continuând o tradiție a relațiilor de excelență, Festivalul Regal de Operă „Virginia Zeani” devine, începând de anul acesta, partener în România al Filarmonicii de la Chișinău, colaborare care, pe lângă obiectivele artistice, vizează campania de strângere de fonduri pentru reconstrucția centrului cultural basarabean, parțial distrus de un incendiu în luna septembrie, 2020.

06
/08
/21

Duminică, 15 august 2021, de la ora 21:00, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu invită publicul la Concertul Extrordinar „Ave Maria”. Evenimentul faimosului cor îi are ca invitați speciali pe copiii din Ansamblul de percuție Young Beats – Cantus Mundi, fondat și coordonat de Zoli TOTH și se va desfășura în aer liber la Teatrul de Vară „Mihai Eminescu” din București (Str. Arhitect Hârjeu nr. 61).

06
/08
/21

Începând de vineri, 6 august 2021, până duminică, Festivalul SoNoRo Musikland poposește în orașul Brașov, unde vor avea loc trei concerte, organizate în parteneriat cu Filarmonica Brașov. Concertele vor avea loc în Sala Patria (sâmbătă, 7 august), dar și în aer liber, în Piața Brassaï (vineri, 6 august) și Piața Sf. Ioan (duminică, 8 august).