Opera „Oedipe” de George Enescu revine pe scena Operei Naționale București
https://www.ziarulmetropolis.ro/opera-oedipe-de-george-enescu-revine-pe-scena-operei-nationale-bucuresti/

Duminică, 7 februarie, de la ora 19:00, pe scena Operei Naţionale Bucureşti are loc o nouă reprezentaţie a spectacolului „Oedipe” de George Enescu, în care rolul titular va fi interpretat, pentru întâia dată în această montare, de către baritonul Andrew Schroeder. 

Un articol de Liliana Matei|2 februarie 2016

Spectacolul „Oedipe”, pus în scenă de artista de origine argentiniană Valentina Carrasco, este cea mai recentă producție de operă a instituției, a cărei premieră a făcut parte din programul conferinței de toamnă a rețelei internaționale „Opera Europa” ce a avut loc la București în perioada 18-21 noiembrie 2015 și a adus în România reprezentanții celor mai importante instituții de gen din 36 de țări.

Valentina Carrasco a colaborat cu renumitul grup spaniol La Fura dels Baus încă din anul 2000, având o activitate impresionantă desfășurată în importante teatre lirice din lume: Teatro Real din Madrid, Opera din Paris, Maggio Musicale din Florența, Palau de les Arts „Reina Sofía” din Valencia, English National Opera din Londra, Gran Teatre del Liceu din Barcelona, Théâtre Royal de la Monnaie din Bruxelles, Teatro alla Scala din Milano, Opera din Roma, Opera din Lyon, Teatrul Bolshoi din Moscova, Teatro Colón din Buenos Aires etc. În această stagiune, o altă montare a operei „Oedipe”, regizată în anul 2011 de către Valentina Carrasco împreună cu renumitul artist Àlex Ollé (La Fura dels Baus) pentru Théâtre Royal de la Monnaie din Bruxelles, va avea premiera și pe scena Royal Opera House Covent Garden din Londra.

„Îmi place această idee – a lui Nietzsche – cum că zeii sunt precum copiii care se joacă amuzați cu vieţile noastre. Se implică pe ei înşişi în acest joc, precum copiii când sunt concentraţi asupra jocului și se pot răzgândi foarte repede, fără nicio explicaţie. De aceea vieţile noastre pot părea atât de haotice sau lipsite de sens câteodată: ele sunt rezultatul unui joc de copii, iraţional şi proaspăt. Cred că Oedipe – ca noi toţi – este o victimă a acestui joc. Cumva, cred că este o uşurare faptul că destinul nostru este în mâinile copiilor. Fără gravitate, fără frică. Doar joc”, declara Valentina Carrasco referitor la producția de la București.

Având un repertoriu extrem de variat, baritonul Andrew Schroeder are o importantă carieră internaţională, fiind, de-a lungul timpului, oaspete în numeroase teatre lirice și festivaluri: Opera din Lyon, Edinburgh International Festival, Opera din Stuttgart, Opéra National du Rhin din Strasbourg, Opéra de Rennes, Festivalul din Aix-en-Provence, Theater an der Wien etc.

A mai interpretat cu succes rolul titular din opera „Oedipe” de George Enescu la Théâtre Royal de la Monnaie din Bruxelles şi la Teatro Colón din Buenos Aires. În repertoriul său se mai află roluri principale din creaţiile compozitorilor Hector Berlioz, Ludwig van Beethoven, Georges Bizet, Benjamin Britten, Gaetano Donizetti, Charles Gounod, Christoph Willibald Gluck, Jules Massenet, Giacomo Meyerbeer, Serghei Prokofiev, Richard Strauss, Giuseppe Verdi.

Despre opera „Oedipe”, principala creație națională de gen și totodată singura care se regăsește în repertoriul mai multor teatre de prestigiu din lume, compozitorul George Enescu mărturisea: „Nu mi se cuvine mie să declar dacă «Oedipe» este sau nu cea mai desăvârşită dintre lucrările mele. Tot ce pot spune este că, dintre toate, îmi este cea mai dragă. În primul rând, pentru că m-a costat luni de muncă şi ani de nelinişte. Apoi, pentru că am pus în ea tot ce simţeam, ce gândeam, în aşa fel încât mă contopeam uneori cu eroul meu. Nimeni nu m-ar crede dacă aş spune în ce stare de exaltare eram gândindu-mă la Oedipe şi compunând, notă cu notă, această operă imensă.”

20
/06
/16

Miercuri, 22 iunie, Teodora Enache îşi va lansa cel de-al doilea album în cadrul unui concert ce va avea loc în clubul Tribute. Preţurile biletelor pentru concertul din din Tribute sunt curpinse între 58 şi 95 lei (în funcţie de loc)

15
/06
/16

Anna Țifu, Valentin Răduțiu, Ștefan Tarara, Josu de Solaun, Eun-Sun Hong, David Geringas, Peter Donohoe, Florin Croitoru, alături de Filarmonica „George Enescu” și de dirijorii Horia Andreescu, Alex Bloch, Christoph Poppen și John Axelrod sunt doar câțiva dintre artiștii care vor interpreta pe scena Ateneului Român în cadrul Concursului Enescu 2016, între 3 și 25 septembrie.

15
/06
/16

Începând din astăzi, 15 iunie, s-au pus în vânzare abonamentele pentru ediția a III-a a singurului festival internațional dedicat orchestrelor radio din Europa: Festivalul RadiRo, organizat de Radio România, care se va desfășura la București în perioada 24 septembrie – 1 octombrie 2016. Director de onoare al Festivalului va fi Kristjan Järvi, dirijor principal al Orchestrei Simfonice Radio MDR din Leipzig.

12
/06
/16

Cea de-a doua ediţie a Festivalului Internaţional de Muzică de Cameră şi Arte vibrate!festival  se va desfăşura, la Braşov, în perioada 19 – 26 iunie. 

09
/06
/16

Joi, 16 iunie (19.00), Big Band-ul Radio (dirijor: IONEL TUDOR) își încheie stagiunea 2015-2016 printr-un frumos concert de jazz al cărei invitată specială este ELENA MÎNDRU. Stabilită la Helsinki (Finlanda), artista a obținut în 2012, în Elveția, premiul al II-lea și premiul publicului la celebrul Festival de Jazz de la Montreux (Montreux Jazz Voice Competition). 

08
/06
/16

Componenţii legendarului grup Abba s-au reunit pentru un mini-concert la Stockholm, după 30 de ani în care nu au mai cântat împreună, pentru a sărbători cei 50 de ani de când Björn Ulvaeus (71 de ani în prezent) şi Benny Andersson (69), s-au cunoscut.

08
/06
/16

Gheorghe Zamfir, Florin Călinescu, Bebe Cotimanis, Loredana Groza, Gabi Balint, Florin Dumitrescu, Mihai Margineanu şi Nicolae Furdui Iancu se numără printre vedetele care interpretează imnul suporterilor "Eu sunt 12!". Vineri, 10 iunie, începe Euro 2016, la care participă şi echipa naţională de fotbal a României. Cum v-a obişnuit, Ziarul Metropolis va avea o rubrică specială dedicată meciurilor turneului final din Franţa.

06
/06
/16

Vineri, 10 iunie (19.00), Orchestra Naţională Radio şi CRISTIAN MĂCELARU, dirijor asociat al Filarmonicii din Philadelphia, ii invită pe melomani la Sala Radio pentru a a un concert în care se va interpreta si celebra partitură Aşa grăit-a Zarathustra, semnată de Richard Strauss. Solistă va fi IOANA CRISTINA GOICEA, la vioară.

06
/06
/16

Joi, 9 iunie, ora 19.30 asociaţia Merci Charity Boutique organizează al doilea concert caritabil din seria de evenimente culturale în aer liber în grădina Muzeului Naţional George Enescu (Calea Victoriei, nr. 141). Va cânta Maria Răducanu. 

04
/06
/16

A mai rămas o lună până la ediția care marchează 20 de ani de Gărâna Jazz Festival cu 90 de artiști și 3 scene amplasate în vârf de munte. Ultimele confirmări din line-up-ul festivalului îl readuc în România pe Carlos Bica, cel mai prolific contrabasist portughez, alături de proiectul de succes AZUL (Frank Möbus și Jim Black).

03
/06
/16

Orchestra de Cameră Radio şi invitata ansamblului, soprana Veronica Anuşca, vă propun miercuri, 8 iunie (19.00) un concert de muzică barocă la Sala Radio, ce va reuni compozitori ca Bach, Corelli sau Händel.

02
/06
/16

Pe 22 iunie, Teodora Enache şi Benny Rietveld Quintet vor putea fi urmăriţi live într-un concert de excepţie ce se va desfăşura în Club Tribute. Show-ul anunţă lansarea celui mai nou album al artistei - „Transfiguration“ - produs de Benny Rietveld (basistul şi directorul muzical al trupei Santana) şi înregistrat împreună cu muzicienii americani care compun Benny Rietveld Quintet şi doi invitaţi.