„Operațiunea Marte” la Teatrul din Craiova
https://www.ziarulmetropolis.ro/operatiunea-marte-la-teatrul-din-craiova/

Noua stagiune a Teatrului Naţional „Marin Sorescu” din Craiova 2019-2020 se deschide cu un spectacol care va testa limitele noastre actuale, ca si capacitatea de schimbare: putem coloniza planeta Marte sau o putem doar „proiecta” în datele tehnicii de azi? Cât este dorinţă şi cât este pragmatism în acest deziderat?

Un articol de Liliana Matei|14 septembrie 2019

Pe 18 septembrie, la ora 19.00, la Sala „Amza Pellea” este programată premiera spectacolului  „Operațiunea Marte. Fabuloasa aventură a devenirii noastre” de Alexa Băcanu, în regia lui Dragoș Alexandru Mușoiu.

Scenografia îi aparține Iulianei Vâlsan. Muzica este semnată de Cári Tibor, iar video mappingul de Dilmana Yordanova.

În distribuție spectatorii îi vor putea vedea pe Adrian Andone, Ștefan Cepoi, Iulia Colan, Ramona Drăgulescu, Iulia Lazăr, Ioana Manciu, Alina Mangra, Dragoș Măceșanu, Claudiu Mihail, Raluca Păun, Tamara Popescu, Vlad Udrescu, Cătălin Vieru, Marian Politic și Monica Ardeleanu.

În 2013, o companie europeană a lansat un apel pentru potențiali colonizatori ai planetei Marte, a selectat 100 de candidați și a început să îi testeze și să îi pregătească pentru misiunea care e programată pentru anul 2024.

Spectacolul se va concentra pe etapele finale ale acestui proces de selecție, începând din punctul în care ultimii 12 candidați își dispută câte unul dintre cele patru locuri disponibile în această călătorie fără retur. Totul ia forma unui reality show în cadrul căruia astronauții aspiranți devin staruri atipice, iar fiecare detaliu al vieților lor ajunge sub microscopul interesului public.

01
/09
/23

Creativitatea dobândește o nouă definiție la cea de-a 18-a ediție a Festivalului Internațional de Film de Animație Animest. Între 6 și 15 octombrie, singurul eveniment cinematografic din România care califică filme pe lista candidaților eligibili la Oscaruri aduce pe marile ecrane din capitală cea mai bogată și mai diversă selecție de filme de până acum.

01
/09
/23

Începutul anului 2024 va aduce pe marile ecrane cel mai de anvergură documentar realizat în România despre Generația de Aur a fotbalului românesc. Și despre performanțele sale uluitoare, care au pus România pe harta lumii și au oferit unei țări întregi cele mai frumoase cadouri: identitate, într-o epocă a uniformizării, și multă speranță, într-una a tranziției.

01
/09
/23

Dincolo de a fi o celebrare a mișcării sistemului nostru solar în jurul centrului Căii Lactee, Galactic Tick Festival este un eveniment cultural și educativ dedicat copiilor și tinerilor. O sărbătoare a bucuriei transpusă în activități ce implică, printre altele, dans galatic și ateliere creative menite să facă din această călătorie o poveste de neuitat, asemeni celor pe care bunicii noștri ni le împărtășeau la gura sobei.

01
/09
/23

Ultima săptămână de Cinema în aer liber, care se desfășoară pe Insula Artelor din Parcul Titan, încheie sezonul de anul acesta și aduce pe marele ecran filme de luni până duminică, de la ora 20:00: un documentar, trei filme românești, trei thrillere și o comedie savuroasă.