Orașul Luminii de Conor McPherson, un nou spectacol marca Cristi Juncu la Teatrul Nottara
https://www.ziarulmetropolis.ro/orasul-luminii-de-conor-mcpherson-un-nou-spectacol-marca-cristi-juncu-la-teatrul-nottara/

Oraşul Luminii/ Shining City, unul dintre cele mai de succes texte ale lui Conor McPherson, „cel mai bun dramaturg al generaţiei sale”, aşa cum îl numeşte The New York Times, este adus pe scena Teatrului Nottara de Cristi Juncu, premiera oficială având loc pe 3 noiembrie, la Sala „George Constantin”, de la ora 19:30.

Un articol de Petre Ivan|30 octombrie 2023

De aproape 20 de ani, Orașul Luminii este printre cele mai montate piese în întreaga lume. A avut premiera în 2004, la Teatrul West End din Londra, urmând să fie jucată și pe Broadway, cu Brian F. O’Byrne și Oliver Platt, dar și în off-Broadway, cu Matthew Broderick și Billy Carter.

Într-o sensibilă și nuanțată chestionare a noțiunilor de bine și de rău, povestea care se plasează la granița dintre comedie neagră și dramă psihologică, îmbinată cu note fine de thriller/horror, îi aduce față în față pe doi bărbați care se află la o răscruce existențială. Unul este terapeut, celălalt îi devine pacient, dar relația dintre ei depășește aceste bariere și între ei se naște o nesperată prietenie.

„Cea mai comună suferință a sufletului e numită impropriu «mustrare de conștiință». Impropriu fiindcă termenul «mustrare» e mult prea blând pentru a defini un chin care e, de multe ori, atroce. Cum se produce vindecarea? Povestind despre sine, pacientul își creează un alter ego, creează un personaj care a trecut prin ceea ce a trecut el însuși, și care preia, prin însăși existența lui, o parte consistentă din povară. Încet-încet, suferindul nu mai e singura ființă care a trăit ce a trăit – povestea lui a dat viață unei creaturi ficționale care e și nu e el în același timp. Ca atunci când te uiți la un film horror și poți experimenta senzația de groază în siguranță. Dacă sufletul ar exista, am putea spune că pacientul, povestind, se îndepărtează încet-încet de propriul suflet. Creează o distanță între sufletul lui bolnav și sine însuși. Și teatrul aspiră la a fi genul ăsta de tratament: identificându-se cu personajul de pe scenă, pacientul/spectatorul parcurge același proces terapeutic, având și avantajul că altcineva a muncit să-i formuleze alter-ego-ul. (Plus că biletul la teatru costă mult mai puțin decât n ședințe de terapie.) Dacă sufletul nu există, vindecătorii – fie ei terapeuți sau artiști – merită din plin stima, recunoștința și banii suferinzilor. Dar dacă sufletul există?” (Cristi Juncu)

Aparent cinicul, dar în esență extrem de vulnerabilul terapeut Ian este interpretat de Șerban Gomoi, iar Sorin Cociș, jonglând între autoironie, sensibilitate și cinism, este John, cel care în urma recentei morți a soției, este măcinat de vinovăție. Ambii au nevoie de un miracol pentru a se reconcilia cu fantomele trecutului. Lumea plină de lumini și umbre a celor două personaje este completată de soția lui Ian, Neasa (interpretată de Sorina Ștefănescu), și de Laurence (Rareș Andrici), tânărul căruia viața i-a dat cele mai dure lecții. Toți patru au nevoie doar de un strop de afecțiune pentru a reuși să confere un cât de mic sens existenței lor.

Scenografia, care reconstituie interiorul unui cabinet ce dă către marele oraș, strălucitor și rece, este semnată de Carmencita Brojboiu, iar muzica originală poartă semnătura Cristinei Juncu.

 

Bilete la spectacol puteți găsi pe site-ul nottara.ro și la agenția Teatrului Nottara (Bld. Magheru nr 20).

26
/04
/24

Centrul Național al Dansului București (CNDB) anunță programul de spectacole pentru luna mai. Unul dintre evenimentele importante ale lunii este premiera spectacolului de dans contemporan Memetics, în coregrafia lui Sergiu Diță, urmată de trei producții CNDB – BLOT, Bodies on The Line, Patosfera și de Miercurea Lejeră, un proiect care prezintă pe scenă idei unice și irepetabile într-o formă performativă.

25
/04
/24

Asociația Culturală Control N dă startul înscrierilor la a treia ediție a New Draft. Rezidența de dezvoltare de scenarii dedicată proiectelor din România și Republica Moldova se adresează regizorilor și scenariștilor, proaspeților absolvenți de facultăți de profil și autorilor din medii conexe, cu proiecte în faza de început.

25
/04
/24

Cea de-a treia ediție din România a competiției de pictură live Art Battle va avea loc pe 27 aprilie, la Palatul Bragadiru din București (Calea Rahovei nr. 147-153) aducând în fața publicului atât concursul contra cronometru care aduce publicul în fața procesului de creație, alături de re-LEAF, o ediție de "interior" a târgului de artă contemporană LEAF (Limited Edition Art Fair) eveniment organizat de Galeria Celula de Artă în parteneriat cu Săfițicuminți. Biletele pentru public sunt disponibile pe LiveTickets.

24
/04
/24

O nouă traducere din opera lui Paul Auster, unul dintre cei mai spectaculoși și inventivi scriitori ai Americii, a cărui operă a fost publicată în mai mult de patruzeci de limbi, a ajuns de curând în librăriile fizice și online din întreaga țară.

22
/04
/24

6 manageri și 30 de ghizi și muzeografi din toată țara au participat la Râșnov la două sesiuni de training pentru dezvoltarea abilităților de gestionare și management strategic al obiectivelor de patrimoniu istoric, documentarea istorică, interpretarea informațiilor, comunicarea și interacțiunea directă cu publicul vizitator.

22
/04
/24

460 de ani se împlinesc pe 23 aprilie de la nașterea celui considerat cel mai mare dramaturg al tuturor timpurilor. Multe povești și multe legende au circulat despre el în tot acest timp.