Oratoriul de Crăciun de Bach, la Sala Radio
https://www.ziarulmetropolis.ro/oratoriul-de-craciun-de-bach-la-sala-radio/

Două dintre ansamblurile Radio România – Orchestra de Cameră Radio şi Corul Academic Radio (pregătit de Dan Mihai Goia) – sub bagheta dirijorului Cristian Brâncuşi, îi invită pe iubitorii muzicii la Sala Radio miercuri, 16 decembrie (19.00), la un concert de Crăciun cu totul deosebit! Atmosfera catedralelor gotice germane, în care răsună de sărbători cântece sacre, va fi recreată la Sala Radio prin interpretarea unei celebre partituri semnate de BACH: ORATORIUL DE CRĂCIUN

Un articol de Petre Ivan|13 decembrie 2015

Conceput de marele compozitor pentru Crăciunul din 1734, oratoriul ce reunește șase părţi evocă momentele din scripturi: Naşterea lui Iisus, Vestirea Păstorilor, Închinarea Păstorilor, Botezul Domnului, Călătoria Magilor şi Închinarea Magilor. Evenimentul se desfăşoară cu participarea artiştilor lirici: Cristina Oltean – soprană, Geanina Munteanu – alto, Tony Bardon  –  tenor, Cristian Hodrea – bas.

CRISTIAN BRÂNCUŞI este membru fondator al Orchestrei de Cameră Radio şi dirijor principal al acesteia. Din 1990, artistul a prezentat alături de ansamblu sute de concerte cu un repertoriu variat, de la lucrări preclasice la creaţie contemporană. Atras în egală măsură și de muzica de avangardă, este deseori invitat sa dirijeze în Festivalul „Saptamâna Internațională a Muzicii Noi”, precum și în cel intitulat „Worldmusic Days”.

Soprana CRISTINA OLTEAN a colaborat cu orchestrele filarmonice din Cluj-Napoca, Arad, Oradea, Râmnicu Vâlcea, Iași, Tîrgu Mureş, dar și cu teatre lirice ca Opera Maghiară de Stat din Cluj Napoca, Opera Naţională Română Cluj-Napoca, Opera Română Craiova. Din repertoriul său vocal-simfonic fac parte lucrări precum „Carmina Burana” de Carl Orff, „Requiem” de Gabriel Fauré, „Missa în Do Major” de Ludwig van Beethoven, „Peer Gynt” de Edvard Grieg, „Missa în si minor” de J.S. Bach,  „Requiem” de W.A. Mozart ș.a.

Mezzosoprana GEANINA MUNTEANU este absolventă a cursurilor Academiei Europene de Muzică Barocă din Ambronay (Franţa). A colaborat, în calitate de solistă a Filarmonicii „George Enescu”, cu dirijorii: Sergiu Comissiona, Jin Wang, Cristian Mandeal, Horia Andreescu, Ludovic Bacs, Remus Georgescu, Alain Paris, Daisuke Soga, Marc Tardue ș.a. A participat la turnee în Japonia (cu Simfonia a IX-a de Beethoven), Germania (arii din opere), Franţa şi Belgia (Lully – rolul Melissse în Cadmuse et Hermiones).Oratoriul

Solist al Operei Naţionale Române Cluj-Napoca, tenorul TONY BARDON a participat la cursurile de perfecţionare susţinute de Mariana Nicolesco (Brăila – 2006) și Alberto Zedda, în cadrul Academiei Rossiniene din Pesaro (2010). În anul 2013 a fost aplaudat la Palatul Artelor din Budapesta cu lucrarea Rorate Coeli de Orbán György, moment urmat de interpretarea rolului titular al operei La Clemenza di Tito de Mozart, la Teatro Verdi – Trieste. În stagiunea 2014/2015 a debutat în două opere mozartiene la Teatro Regio – Torino, la Teatro Verdi – Trieste în opera Il Re Pastore (în rolul lui Alessandro), la Teatro Național Sarajevo în Stabat Mater de Rossini.

Solist al Operei Naționale Române Cluj-Napoca, CRISTIAN HODREA a fost distins, în 2010, cu Premiul Special al Juriului la Concursul “Hariclea Darclée”. Din repertoriul său liric fac parte: W.A. Mozart – “Don Giovanni” (Leporello), “Die Zauberflote” (Papageno), “Le nozze di Figaro” (Contele Almaviva), G. Rossini – “Il barbiere di Siviglia” (Bartolo), “La Cenerentola” (Don Magnifico), G. Donizetti – “L`Elisir d`amore” (Dulcamara), “Don Pasquale” (Don Pasquale), G. Verdi – “Nabucco” (Marele Preot), “Un Ballo in Maschera” (Samuel) etc.

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe internet pe www.radioromaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.

Biletele sunt disponibile pe www.eventim.ro, în magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Carrefour, librăriile Cărtureşti, Humanitas, în benzinăriile OMV şi la casa de bilete a Sălii Radio.

Foto: Oratoriul de Crăciun de Bach, Sala Radio – www.orchestreradio.com.

06
/12
/22

Filarmonica "George Enescu" invită publicul la concertele din datele de joi, 8 decembrie şi vineri, 9 decembrie 2022, ora 19, desfăşurate în somptuoasa Sală mare a Ateneului Român, cu un program integral Johannes Brahms. Orchestra simfonică a Filarmonicii îl va avea la pupitrul dirijoral pe tânărul James Feddeck, cu o carieră impresionantă în ascensiune, iar ca solist pe renumitul pianist Andreas Haefliger, cunoscut pentru sensibilitatea, spiritul pătrunzător şi transcendenţa cu care îşi impregnează programele sale novatoare.

06
/12
/22

Filmul documentar „Phoenix. Har/Jar”, realizat de Televiziunea Română prin Casa de Producție TVR şi regizat de Cornel Mihalache, va avea premiera pe TVR 1 joi, 8 decembrie, la ora 21.00. Televiziunea Română marchează astfel împlinirea a 60 de ani de când s-au pus bazele trupei ce avea să se numească Phoenix și să scrie istorie în muzica românească, devenind un reper cultural important pentru generații întregi.

29
/11
/22

O suită de evenimente speciale dedicate sărbătorilor de iarnă, prezentate de Orchestrele și Corurile Radio România și create în jurul colindelor și cântecelor de Crăciun, vor avea loc pe scena Sălii Radio în luna cadourilor.

25
/11
/22

Orchestra Naţională Simfonică a României dirijată de Cristian Mandeal va susţine miercuri, 6 decembrie 2022, ora 19, la Ateneul Român, un concert in memoriam Radu Lupu, solist Nelson Gorner. În program Franz Schubert - Uvertură în stil italian, D591, Frédéric Chopin - Concertul nr. 2, în fa minor, pentru pian şi orchestră, op. 21, Ludwig van Beethoven - Simfonia nr. 3, în mi bemol major, op. 55, Eroica.

25
/11
/22

Asociația Industrii Creative, inițiator al Classix Festival, cu sprijinul partenerului principal al ediției 2022, Kaufland România, a organizat vineri, 18 noiembrie 2022, la Palatul Braunstein din Iași, un eveniment în care s-a anunțat atât direcția artistică a ediției din 2023 a festivalului, Metamorfoza, dar și prezentarea proiectelor câștigătoare ale burselor de creație artistică Classix In Art.

24
/11
/22

Opera Naţională Bucureşti, în parteneriat cu Delegaţia permanentă a României pe lângă UNESCO, a prezentat pe 23 noiembrie 2022, la Sala Mare a UNESCO  din Paris, „Povestea Iei”, un spectacol multimedia complex și original ce a fost dedicat aniversării a 160 de ani de Diplomație românească precum și sărbătoririi Zilei Naționale a României, un succes extraordinar pentru compania de balet și orchestra ONB.

24
/11
/22

Dacă vreți să aniversați Ziua Națională a României într-un cadru select, atunci un frumos concert la Sala Radio este o alegere inspirată. Joi, 1 decembrie (de la 19.00), apreciatul dirijor CRISTIAN MANDEAL se va afla la pupitrul ORCHESTREI NAȚIONALE RADIO, într-un eveniment care va cuprinde partituri semnate de Ion Dumitrescu, Edward Elgar și Camille Saint-Saëns.

22
/11
/22

România pe mai multe voci se aude, pe 1 Decembrie 2022, între orele 14.00 și 19.00, la Radio România Cultural. România celor care au ales să plece și a celor care au decis să rămână. România despre care se vorbește puțin. Cea în care unii au reușit în ciuda tuturor piedicilor și cea care a fost rampa de lansare pentru alții, care acum îi fac cinste peste hotare.