Orchestra Română de Tineret, la Berlin, Aix-en-Provence şi Viena
https://www.ziarulmetropolis.ro/orchestra-romana-de-tineret-la-berlin-aix-en-provence-si-viena/

Orchestra Română de Tineret va participa, cu sprijinul ICR, la un turneu în Italia, Germania, Franţa şi Austria în perioada 18 iulie -28 octombrie. Concertele vor avea loc la Dobbiacco pe 18 iulie, la Berlin pe 19 august, la Aix-en-Provence pe 2 septembrie şi la Viena pe 28 octombrie 2015. Orchestra Română de Tineret este prima orchestră românească invitată să concerteze în celebra Konzerthaus din Viena.

Un articol de Petre Ivan|10 iulie 2015

Primul concert al acestui turneu a avut loc în data de 15 februarie 2015, la Ateneul Român din București, când Orchestra a cântat, în premieră, alături de Orchestra de Tineret a Republicii Moldova.

Orchestra Română de Tineret este formată din 100 de tineri muzicieni, cu vârste cuprinse între 20 și 28 de ani, și este dirijată de Cristian Mandeal.

Orchestra a susținut concerte extraordinare în cadrul Festivalului „George Enescu“ (edițiile 2011 și 2013) și va deschide ediția din 2015, în cel mai prestigios ciclu de concerte „Mari orchestre ale lumii“.

De asemenea, orchestra a susținut importante concerte la Paris, Strasbourg, Roma, Ravello și Berlin, unele realizate cu sprijinul ICR.

Mai mult, ICR va pune la dispoziţia Orchestrei Române de Tineret sala mare din Aleea Alexandru (sediul ICR) pentru repetiţii. Anunţul a fost făcut de preşedintele ICR, Radu Boroianu, în conferinţa de presă din 9 iulie.

În anul 2008, violoncelistul Marin Cazacu, managerul Centrului Naţional de Artă Tinerimea Română, şi dirijorul Cristian Mandeal au format împreună prima orchestră simfonică de tineret din România, cu sprijinul Fundaţiei „Prietenii muzicii – Serafim Antropov”.

Proiectul „Orchestra Română de Tineret – spirit enescian şi tradiţie europeană” a pornit din necesitatea racordării tinerei generaţii de muzicieni români la exigenţele şi aspiraţiile artistice europene.

În noiembrie 2011 ansamblul a devenit membru al Federaţiei Europene a Orchestrelor Naţionale de Tineret – EFNYO.

Foto: Orchestra Română de Tineret – orchestratineret.ro

30
/05
/23

Miercuri, 31 mai 2023, de la 19.00, copii, părinți, bunici - altfel spus, copiii de toate vârstele! - sunt invitați la Sala Radio la un concert dedicat Zilei Internaționale a Copilului.

30
/05
/23

Formația post-punk britanică Dry Cleaning va concerta pentru prima dată la București – miercuri, 31 mai, după ora 20, la Control Club. Cunoscută pentru stilul unic bazat pe spoken word, trupa se află într-un turneu european pentru promovarea celui mai recent release, ”Swampy”.

29
/05
/23

Cea de-a doua ediție a Bucharest Opera Festival aduce pe scena Operei Naționale București producţii de pe două importante scene europene : „Manon Lescaut” de G. Puccini, coproducţie Teatrul Național din Belgrad – Opera Madlenianum (17 iunie) şi „Pelleas și Melisande” de Debussy,  producţie a Operei Maghiare de Stat din Budapesta (23 iunie). 

26
/05
/23

Corul Național de Cameră „Madrigal - Marin Constantin” dirijat de Cezar Verlan, invită publicul la primul concert dedicat celor mai mici spectatori - bebelușilor (0-12 luni) și femeilor însărcinate. Concertul „Madrigal for Babies” este organizat cu prilejul Zilei Internaționale a Copilului, și are loc sâmbătă, 3 iunie 2023, începând cu ora 11:00, la Circul Metropolitan București.

25
/05
/23

Uniunea Muzicienilor Interpreți din România anunță lansarea celei de-a zecea ediții a concursului pentru acordarea Burselor UNIMIR, destinate tinerilor muzicieni, interpreți de muzică vocală și instrumentală, inclusiv folclor, precum și dirijorilor cu vârste cuprinse între 12 și 26 de ani, care manifestă o înzestrare artistică de excepție.

24
/05
/23

Șapte trupe și trei DJ alcătuiesc valul 3 de artiști anunțați la Rocanotherworld 2023: Subcarpați, The Mono Jacks, byron, Grimus, Hvnds, Ottis Coeur, Coven Clash, Ufe, Bully și K-lu se alătură pe scenele Rocanotherworld 2023, ce va avea loc la Iași în perioada 22-25 iunie 2023.