Orchestra Română de Tineret, la Berlin, Aix-en-Provence şi Viena
https://www.ziarulmetropolis.ro/orchestra-romana-de-tineret-la-berlin-aix-en-provence-si-viena/

Orchestra Română de Tineret va participa, cu sprijinul ICR, la un turneu în Italia, Germania, Franţa şi Austria în perioada 18 iulie -28 octombrie. Concertele vor avea loc la Dobbiacco pe 18 iulie, la Berlin pe 19 august, la Aix-en-Provence pe 2 septembrie şi la Viena pe 28 octombrie 2015. Orchestra Română de Tineret este prima orchestră românească invitată să concerteze în celebra Konzerthaus din Viena.

Un articol de Petre Ivan|10 iulie 2015

Primul concert al acestui turneu a avut loc în data de 15 februarie 2015, la Ateneul Român din București, când Orchestra a cântat, în premieră, alături de Orchestra de Tineret a Republicii Moldova.

Orchestra Română de Tineret este formată din 100 de tineri muzicieni, cu vârste cuprinse între 20 și 28 de ani, și este dirijată de Cristian Mandeal.

Orchestra a susținut concerte extraordinare în cadrul Festivalului „George Enescu“ (edițiile 2011 și 2013) și va deschide ediția din 2015, în cel mai prestigios ciclu de concerte „Mari orchestre ale lumii“.

De asemenea, orchestra a susținut importante concerte la Paris, Strasbourg, Roma, Ravello și Berlin, unele realizate cu sprijinul ICR.

Mai mult, ICR va pune la dispoziţia Orchestrei Române de Tineret sala mare din Aleea Alexandru (sediul ICR) pentru repetiţii. Anunţul a fost făcut de preşedintele ICR, Radu Boroianu, în conferinţa de presă din 9 iulie.

În anul 2008, violoncelistul Marin Cazacu, managerul Centrului Naţional de Artă Tinerimea Română, şi dirijorul Cristian Mandeal au format împreună prima orchestră simfonică de tineret din România, cu sprijinul Fundaţiei „Prietenii muzicii – Serafim Antropov”.

Proiectul „Orchestra Română de Tineret – spirit enescian şi tradiţie europeană” a pornit din necesitatea racordării tinerei generaţii de muzicieni români la exigenţele şi aspiraţiile artistice europene.

În noiembrie 2011 ansamblul a devenit membru al Federaţiei Europene a Orchestrelor Naţionale de Tineret – EFNYO.

Foto: Orchestra Română de Tineret – orchestratineret.ro

16
/05
/23

J'ai Bistrot București își aniversează al 10-lea an de existență prin intermediul a două evenimente marcante pe 19 și pe 20 mai: ”Silent Party” și ”Silent Concert Alternosfera” ce vor fi organizate chiar în grădina din Calea Griviței 55.

15
/05
/23

În lunile mai și iunie 2023 are loc primul turneu național intitulat Trei Tenori ieșeni, care aduce în fața publicului din întreaga țară trei dintre cei mai importanți tenori ai scenelor românești, care au ca numitor comun, în afara unor voci cu totul excepționale, faptul că își leagă numele în această perioadă de frumoasa evoluție a scenei muzicale ieșene actuale.

12
/05
/23

Pe 13 mai are loc lansarea celui de-al doilea album EYEDROPS „Găsit. Rătăcit. Regăsit. Pierdut.” cu un concert „extraordinaire” în Iași, la Underground Pub. Găsirea, Rătăcirea, Regăsirea și Pierderea cuprind un turneu care îi poartă pe băieți și pe noul lor album prin 11 orașe din țară.