Orchestra Sinfonia București, în Parcul Colțea. Festivalul „Simfonii de vară“
https://www.ziarulmetropolis.ro/orchestra-sinfonia-bucuresti-in-parcul-coltea-festivalul-simfonii-de-vara/

Pe 7 iulie, 4 august, 1 septembrie 2019, de la ora 20.00, Orchestra Sinfonia Bucureşti, prima orchestră privată din România, condusă de maestrul Florin Totan, va susţine, în Parcul Colţea, spectacolul  „Bucuriile muzicii“. Concertul, o istorie a muzicii în 80 de minute, face parte din programul celei de-a X-a ediţii a Festivalului „Simfonii de vară“, organizat de Primăria Sectorului 3.  Intrarea la concertele din Parcul Colţea este liberă.

Un articol de Petre Ivan|5 iulie 2019

Dirijorul Florin Totan, în dublă ipostază, va oferi, în calitate de dirijor, alături de Orchestra Sinfonia București,  un concert de educație muzicală, iar în calitate de prezentator și entertainer va aduce informații de  cultură generală din literatură, istorie, filosofie, arte plastice. De asemenea, artistul va face trimiteri la unele cărți esențiale de istorie a muzicii și a culturii.

Concertul face o trecere în revistă, timp de 80 de minute, a epocilor creatoare și a stilurilor din istoria muzicii. „Consider că muzica și credința sunt singurele căi de evadare si izbăvire din haosul, absurdul și înstrăinarea în care trăim în lumea contemporană, iar primul pas este întoarcerea la lectura formatoare. Va adresez, în acest concert, îndemnul meu de a asculta muzică și de a citi neîncetat“, spune dirijorul Florin Totan.

Publicul se va bucura să asculte piese de mare popularitate din istoria muzicii, printre care Te Deum de Marc-Antoine  Charpantier, uvertura operei  Nunta lui Figaro de Wolfgang Amadeus Mozart, Dans ungar nr. 1 de Johannes Brahms, scenă din  Lacul lebedelor de Piotr Ilici Ceaikovski, uvertura operei Carmen de Georges Bizet, coloana sonoră a filmului Parfum de femeie, Marșul lui Radetzky de Johann Strauss, Valurile Dunării de Iosif Ivanovici. Piesa  Highland Cathedral, ilustrativă pentru noblețea și eleganța regalitatii britanice, a devenit, grație lui Florin Totan și a Orchestrei Sinfonia București,  Imnul Parcului Colțea în cei zece ani de existență  a Festivalului „Simfonii de vară“.

FLORIN TOTAN

A studiat dirijatul cu Constantin Bugeanu și Sergiu Celibidache la  München și, respectiv, Mainz între anii 1982 -1990.  Florin Totan a câstigat concursurile internaționale de dirijat de la Mürzzuschlag (Austria,1990) și Berlin(Germania, 1991). A înființat în 1990 orchestra „Sinfonia București“, care a reprezentat si prima initiativă privată de acest gen din România. A dirijat orchestre prestigioase în Europa,dar și pe alte meridiane (Turcia,Egipt, SUA, El Salvador, Brazilia). A fost invitat la festivaluri  internaționale importante de la Paris, Avignon, Bergamo, dar și în Festivalul „George Enescu“ din București.  Predă cursuri despre tehnica și filosofia muzicală a lui Sergiu Celibidache în Europa, SUA și Brazilia. În prezent, este dirijorul Filarmonicii din Râmnicu-Vâlcea, cu care colaborează din anul 2000.

 SINFONIA BUCUREȘTI

Orchestra Sinfonia București fost înființată dupa Revoluție, în martie 1990, de către directorul și dirijorul Florin Totan.  A susținut, până în prezent, peste 500 de concerte simfonice, în țară și în străinătate, având invitați dirijori și soliști din toată lumea. A efectuat turnee de prestigiu în Franța, Belgia, Italia, Serbia, Croația. Unul dintre cele mai răsunătoare succese a fost concertul de la Viena, susținut alături de Gheorghe Zamfir, pentru „Zilele Bucureștiului“,  în 2005. Orchestra a susținut concerte, în 1999 și 2000, la Forumul de la Crans Montana (Elveția), în fața unora dintre cei mai importanți  politicieni și oameni de afaceri ai lumii (președintele  SUA, Bill Clinton, premierul Rusiei, Viktor Stepanovici Cernomîrdin, Prinții Albert de Monaco și Anton de Lichtenstein ș.a).

 Intrarea la concertele din Parcul Colțea este liberă.

Foto: Simfonii de vară – facebook

28
/06
/21

Pe 2 iulie, de la ora 20, în Parcul Coloanei fără sfârşit din Târgu Jiu va poposi recitalul Vioara lui Enescu, eveniment ce va aduce în faţa publicului un exemplu unic de generozitate artistică. Gabriel Croitoru şi legendara vioară Guarneri del Gesù pe care a cântat George Enescu (instrument pus la dispoziție și aflat în patrimoniul Muzeului Național “George Enescu”) străbat România alături de pianistul Horia Mihail, aducând muzica aproape de comunităţi dintre cele mai diferite România.

10
/06
/21

Festivalul şi Concursul Internaţional de Canto ce poartă numele legendarei soprane Hariclea Darclée, născută la Brăila, ne aduce de un sfert de veac acele manifestări extraordinare inspirate şi coordonate de o altă mare artistă, Mariana Nicolesco, a cărei personalitate a atras până acum în oraşul de pe Dunăre şi în teatrul în care ilustra predecesoare debuta la numai 21 de ani, în 1881, peste 2900 de tineri artişti lirici din 50 de ţări şi 5 continente.

10
/06
/21

Joi, 10 iunie, și vineri, 11 iunie, de la ora 19.00, Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”  va fi condusă de  Gabriel Bebeșelea, dirijorul său principal din stagiunea 2020/21. Programul concertului din 10 și 11 iunie este alcătuit din selecțiuni din muzica originală compusă de  Jean-Baptiste Lully pentru piesa Burghezul gentilom de  Molière și din Suita Burghezul gentilom de Richard Strauss. […]

09
/06
/21

Iubitorii muzicii clasice care vor să achiziționeze abonamente la Festivalului George Enescu 2021 sunt invitați să se înscrie la acest link, începând de astăzi, 9 iunie, pentru a participa la loteria în cadrul căreia vor fi distribuite abonamentele. Biletele individuale se pun în vânzare pe 19 iulie 2021, la ora 12:00, iar biletele și abonamentele pentru vizionare în sistem pay-per-view vor fi disponibile începând cu 2 august 2021.

03
/06
/21

Nisip fin, vegetație și umbră, o plajă care se păstrează încă sălbatică, pescari de la prima oră a dimineții și apă verde-turcoaz, pe scurt - plaja de la Tuzla. În acest loc bine ascuns, sub coasta sălbatică a mării, se va întâmpla a doua ediție a festivalului Living Rock, dedicat tuturor iubitorilor de alternativ, fie că vorbim de muzică, destinații de vacanță, preferințe gastronomice sau activități de petrecere a timpului liber.

02
/06
/21

Sâmbătă, 5 iunie, începând cu ora 18:30, Gala Aniversară „Ruxandra Donose 30” va ajunge pe scena Operei Naţionale din Bucureşti, într-un eveniment extraordinar menit să celebreze cei 30 de ani de activitate artistică ai celebrei mezzosoprane. La pupitrul Orchestrei Operei Naționale București se va afla Tiberiu Soare, conceptul regizoral fiind semnat de Paula Stoica.

02
/06
/21

În seara zilei de duminică, 6 iunie, la ora 19, flautista Miruna Didu, violonista Corina Mitroi, violista Iulia Goiana și violoncelistul Eugen Bogdan Popa, toți instrumentiști din Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu” din București, propun iubitorilor muzicii de cameră un program integral Mozart.

31
/05
/21

După câteva luni în care, din motive pandemice, toate evenimentele stagiunii au fost transmise live de la Sala Radio – pe calea undelor sau online – publicul va reveni fizic în sală! Primul concert în care spectatorii se vor bucura de reîntâlnirea „vie” cu muzica și, reciproc, artiștii vor retrăi emoția interacțiunii cu publicul, se va derula vineri, 4 iunie (ora 19.00).