Orchestrele Radio România interpretează imnul Euroviziunii, alături de colegii din marile ansambluri europene
https://www.ziarulmetropolis.ro/orchestrele-radio-romania-interpreteaza-imnul-euroviziunii-alaturi-de-colegii-din-marile-ansambluri-europene/

Pe 21 iunie 1982, Parisul cânta şi dansa pentru prima oară marcând Sărbătoarea Muzicii în ziua solstiţiului de vară. Iniţiativă a ministrului culturii francez de la acea dată – Jack Lang – şi a compozitorului şi muzicologului Maurice Fleuret, Fête de la Musique a devenit treptat o sărbătoare internaţională a muzicii, marcată în peste 120 de ţări din lume în fiecare an, pe 21 iunie, prin evenimente dedicate muzicii, derulate cel mai adesea în aer liber.

Un articol de Petre Ivan|22 iunie 2020

Ideea evenimentului a pornit în Franța de la descoperirea (printr-un studiu de populație) a faptului că unul din doi tineri cânta la un instrument muzical, ceea ce a stârnit imaginația lui Maurice Fleuret de a-i reuni pe toți iubitorii muzicii într-o mare sărbătoare stradală.

Pentru a aniversa în acest an dificil sărbătoarea muzicii, European Broadcasting Corporation (EBU – Uniunea Europeană de Radio și Televiziune) – organizație din care face parte și Radio România – a ales să realizeze un spot video ce reunește 188 de muzicieni din 25 de orchestre din Europa! Sub sugestivul generic ”Uniți prin muzică” (”United in Music”), proiectul aduce împreună, în vremuri de izolare și pandemie, muzicieni din câteva dintre cele mai valoroase orchestre europene ce interpretează celebrul imn al Euroviziunii. 

Printre prestigioasele ansambluri ce iau parte la această inițiativă se numără BBC Philharmonic, Vienna Radio Symphony Orchestra, L’Orchestre National de France, Orchestra Sinfonica Nazionale RAI, Netherlands Radio Philharmonic Orchestra, Frankfurt Radio Symphony ș.a. 

Orchestrele și Corurile Radio România participă la acest inspirat proiect internațional virtual prin 6 muzicieni ce interpretează, alături de colegii lor din celălalte ansambluri europene, Te Deum – imn religios semnat de compozitorul francez Marc-Antoine Charpentier (1643 – 1704). Lucrarea a devenit extrem de cunoscută în întreaga Europă ca semnal audio utilizat de toate transmisiunile audio și video ale Euroviziunii, cum ar fi Concertul de Anul Nou de la Viena sau Concursul Eurovision. 

În spotul video realizat de EBU au interpretat Grațian Papară – flaut, Oleg Răileanu – trompetă, Octavian Ralea – contrabas (membri ai Orchestrei Naționale Radio), Ștefan Barbu și Cristina Dobrescu Bâzgan – vioară, Horațiu Ludușan – violoncel (membri ai Orchestrei de Cameră Radio).

Spotul poate fi urmărit online pe paginile de Facebook: Orchestrele și Corurile Radio și Radio România Muzical, începând din data de 22 iunie 2020.

Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro.

Foto: Luciana Gingărașu

27
/02
/24

Turneul SoNoRo Conac ajunge în 2024 la ediția a XII-a, intitulată „L’heure bleue” – un titlu inspirat de acel interval de timp în care finalul de zi se pregătește să facă loc înserării, apoi nopții. „Ora albastră” va fi – din perspectiva SoNoRo – un spațiu de visare și un răstimp în care muzica se materializează, trece dincolo de contururi și prinde viață în mod desăvârșit, în unele dintre cele mai frumoase edificii din țara noastră.

20
/02
/24

După cum ne-am obișnuit în ultimii 3 ani, luna februarie marchează primul anunț de artiști al Jazz in the Park! Primele nume confirmate la ediția a XII-a sunt: Cymande (UK), Avishai Cohen Trio (IL), Manu Katche (FR), Tigran Hamasyan Trio (AM), Jazzanova Live (DE), Kinga Glyk (POL), KRiSPER (RO), Amphitrio (RO), Oreglo (UK) și Wasted Generation (IT)!

19
/02
/24

„Dumnezeu m-a atins cu degetul său mic și a spus: compune pentru teatru, doar pentru teatru.” – mărturisea Puccini într-o scrisoare adresată unui prieten. Și, într-adevăr, Puccini a îndeplinit porunca divină pe care simțea că a primit-o la nașterea sa, dedicându-și întreaga sa viață de creație operei, fără a se „irosi” prea mult spre alte genuri muzicale.

15
/02
/24

Joi, 22 februarie 2024 (19.00), BIG BAND-UL RADIO ROMÂNIA ne invită la o nouă seară extraordinară de jazz pe scena Sălii Radio! De această dată, invitatul special al evenimentului este renumitul saxofonist TONY LAKATOS, născut într-o familie de muzicieni din Budapesta.

15
/02
/24

După o retragere temporară din sfera publică, DELIA PANN revine în industria muzicală cu single-ul: The WOOP SONG, care asigură ascultătorilor o călătorie auditivă cu totul specială, un drum către SINE, în timp ce se dansează….electro și progresiv.

14
/02
/24

În data de 2 martie la Timișoara (Filarmonica Banatul Timișoara – Sala Capitol), 14-16 martie la București (Centrul Naţional de Artă “Tinerimea Română”), 23-24 martie la Cluj-Napoca (Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima”) și pe 5 aprilie la Iași (Sala Eduard Caudella, Casa Alecu Balș), vor avea loc audiții pentru admiterea celor mai talentați tineri muzicieni în Orchestrele Naționale de Tineret ale României, la care sunt invitaţi atât actuali membri ai ansamblurilor, cât şi aspiranţii la acest statut, scopul acestor audiţii fiind reconfigurarea acestor orchestre.

12
/02
/24

Școala Academică de balet La Sylphide, alături de Opera Națională București, vă invită, luni, 19 februarie, de la ora 18:30, să sărbătorim împreună un moment special în lumea baletului: Gala de Balet dedicată aniversării a 25 de ani de la înființarea Școlii Academice La Sylphide.