Ovidiu Chihaia compune muzică de la vârsta de 16 ani, de când s-a apucat să studieze chitara, instrumentul preferat al liceenilor din toate timpurile. A cântat în multe trupe de punk, iar din 2008 a început să compună muzică pentru spectacole de teatru multimedia: „C’est pas une chanson d’amour“, „Pescarul şi sufletul său“ şi „Pescăruşul. Ultimul Act“.
Un articol de Judy Florescu|20 mai 2014
Ovidiu Chihaia ne-a explicat care este diferența între a compune pentru o trupă muzicală și pentru un spectacol de teatru, ce înseamnă live-ul într-un concert și ne-a spus dacă scena teatrală îl limitează pe un chitarist. Artistul poate fi ascultat cântând live în spectacolul „Pescărușul. Ultimul Act“, de la Teatrul Elisabeta.
Judy Florescu: Să vorbim mai întâi despre începuturile pasiunii tale pentru chitară.
Ovidiu Chihaia: Nu e pasiune, e o întâmplare că am ajuns să cânt la chitară. Am învățat să cânt primele acorduri la 16 ani de la un profesor de sport care era și profesor de muzică. Prima melodie pe care am cântat-o era din zona folk și se numea „Rănitul dintre linii“.
Primul gen abordat a fost folk, așadar…
Profesorul respectiv ne învăța numai folk la orele de muzică. Iar după ore, cei care voiam să facem chitară lucram tot folk, dar nu am făcut mai mult de patru ore cu el. După aceea am învățat singur: de la alți chitariști, de la MTV.
Ai făcut parte din trupa liceului?
Cântam grunge împreună cu câțiva colegi, imitam foarte bine Nirvana, dar nu era o chestie care să fie susținută de liceu. Trupa se numea Pure. Am încercat să mențin acest proiect și după liceu, dar nu am reușit. Am venit în București și nu am reușit să cânt cu nici o trupă de pe aici, pentru că nu-mi plăcea niciuna. Într-o bună zi m-am întâlnit cu un amic care cânta într-o trupă punk și atunci am început să lucrez cu el.
Practic, ai schimbat genul muzical.
Nu era mare schimbare: de la grunge la punk. Ascultam punk din liceu, iar grunge cântam pentru că eram foarte pasionat de Nirvana și de alte trupe din perioada aia.
Iar de la studiul chitarei, ai ajuns să compui.
Nu era neapărat un studiu. Într-adevăr, când eram mic, eram un tip studios, cântam de dimineață până seara. În weekend, când nu mergeam la școală, mergeam în camera mea și cântam la chitară acustică, cumpărată din banii proprii, de la săpat de șanțuri. Și da, de la studiat, între ghilimele, am ajuns la compus, foarte rapid. Practic, de la primele acorduri pe care le-am învățat, am început să compun.
Care a fost prima melodie pe care ai compus-o?
O piesă foarte simplă, în engleză, pentru că atunci eram tânăr și nu voiam să compun decât în engleză. Se numea „Me, alone“. Era o copie după trupele alternative și grunge pe care le ascultam atunci. Am continuat, în paralel, și cu coverurile.
Care a fost primul concert în care ți-ai cântat compozițiile?
La Timişoara, la Festivalul de Underground. Atunci am cântat pentru prima oară propriile piese, în fața unui public. Dar înainte de trupa de grunge am mai avut o trupă de punk, Amalgam, compusă din şapte oameni, patru vocalişti și trei instrumentiști.
De ce aveați nevoie de 4 vocalişti?
Pentru că eram toți prieteni și am stabilit că toți trebuie să facem parte din proiectul ăsta. Nu ne pricepeam foarte bine la compus muzică, dar era un proiect la care mă gândesc foarte des acum. Nu mă gândesc să-l reiau, dar era ceva frumos. Era un punk făcut din sfuflet.
Există multe trupe românești de punk?
Da, foarte multe. A existat o super-mișcare de underground în România, despre care nu se știe. De fapt, lumea nu e interesată de așa ceva. Bucureștiul a fost întotdeauna rock. Ceea ce a însemnat subversiv și underground a fost considerat rock, dar nu e chiar așa.
În Craiova și în Timișoara au fost o groază de trupe foarte faine, iar acum vreau să aduc aminte de Radical din val, Haos, Umbre zidite și Argotic, care îmi plăceau foarte mult. Sunt niște trupe de punk, post-punk, new wave.
Iar de la punk ai ajuns să compui pentru spectacolele de teatru multimedia.
Prima colaborare a fost la „C’est pas une chanson d’amour“, cu regizoarea Carmen Lidia Vidu. Nu este chiar zona mea, dar sunt chestii care îmi plac atunci când fac muzică pentru teatru. Nu aș putea spune exact ce îmi place, dar sunt lucruri care îmi plac.
Cum ai primit propunerea?
Regizoarea mi-a spus într-o zi: „Ce ai zice dacă ai face muzica pentru spectacolul ăsta?“ Și la început am zis nu, ea mi-a spus că s-a potrivi foarte bine cu ceea ce fac, pentru că atunci cântam cu Mes Quins. Se potrivește sin-pop-ul ăsta cu ceea ce m-am gândit eu că e la modă. Atunci voiam să facem niște muzică asemănătoare celei de afară, dar între timp ne-am schimbat și noi. Bine că ne-a venit mintea la cap.
Ce vrei să spui?
Atunci gândeam să fac o piesă cu un sound bun. Acum nu mă mai interesează chestiile astea. Acum fac după suflet, să zicem.
Am lucrat la „Pescarul și sufletul său“, de la Teatrul Odeon. Proiectul acesta a venit după o perioadă destul de lungă în care nu am mai vrut să fac nimic în teatru, nefiind neapărat zona mea, dar la începutul anului 2014 am avut dorința de a lucra din nou în teatru, pentru că nu mă simțeam împlinit prin ceea ce făceam atunci din punct de vedere muzical.
„Pescărușul. Ultimul Act“ este a treia ta colaborare în teatru?
Da, și e primul spectacol de teatru în care cânt live pe scenă și în care mă aflu pentru prima dată pe o scenă de teatru.
Care este diferența între muzica live dintr-un spectacol față de cea dintr-un concert?
În concert faci foarte multe repetiții înainte și te prezinți apoi pe scenă. Se zice că ai interacțiune cu publicul. Dar e diferență într-adevăr între „Pescarul și sufletul său“, în care nu e muzică live, ci o muzică prerandată, acolo poți să stai să te gândești mai mult la ceea ce faci, e mai calculată treaba.
Cred că îmi place mult mai mult muzica din „Pescărușul“. Am avut timp mai mult pentru ea, am lucrat și cu oameni care m-au inspirat. Aici mă refer în mod special la soprana Cătălina Antal, care și-a adus aportul în creația muzicală a spectacolului.
De aceea îmi e mai drag proiectul ăsta pentru că am colaborat cu oameni. Nu-mi place foarte mult să fac muzică singur. A fost foarte interesant pentru mine să fac muzică alături de Cătălina, care studiază la Conservator.
Foto cu Ovidiu Chihaia – Mihai Ilie
