„Paris, mon amour”, la Teatrul Metropolis
https://www.ziarulmetropolis.ro/paris-mon-amour-la-teatrului-metropolis/

Joi, 17 decembrie, şi vineri, 18 decembrie, de la ora 19:00, Teatrul Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian” susţine, în sala de spectacole a Teatrului Metropolis (adresa: Str. Mihai Eminescu nr.89, sector 2, Bucureşti), două noi reprezentaţii ale spectacolului-colaj „Paris, mon amour” – regia: Răzvan Ioan Dincă.

Un articol de Petre Ivan|15 decembrie 2015

Spectacolul „Paris, mon amour”, una dintre cele mai aplaudate producții ale Teatrului de Operetă și Musical „Ion Dacian”, imaginează o lume a Parisului dintotdeauna, dar şi o ipostază posibilă, idealizată, a acestei metropole fermecătoare.

Fie că a fost prezentată la sediul teatrului sau găzduită de noi spaţii, această producție continuă să îşi păstreze farmecul aparte şi unicitatea care au consacrat-o, graţie formatului original şi relaţiei speciale artist-spectator pe care o propune publicului.

Conceput drept colaj de momente muzicale, spectacolul „Paris, mon amour” include câteva dintre cele mai cunoscute şansonete franțuzeşti ale unor artişti precum Edith Piaf, Jacques Brel, Joe Dassin sau Gilbert Bécaud, interpretate de soliştii Teatrului de Operetă şi Musical „Ion Dacian”, în acompaniamentul Orchestrei şi cu participarea Corului şi a Ansamblului de Balet.

Biletele sunt disponibile online la adresa bilete.opereta.ro, precum și la Casa de bilete a Operei Naționale București  și la Casa de bilete a Teatrului Metropolis (între 15 și 17 decembrie în intervalul 17:00-19:00; în 18 decembrie în intervalul 11:00-19:00).

„Paris, mon amour” – INFO

Regia: Răzvan Ioan Dincă

Dirijor și orchestrație: Lucian Vlădescu

Coregrafia: Florin FieroiuParis

Costumele: Oana Botez

Decorul și video-proiecția: Sabina Spatariu

Maestru de cor: Gabriel Popescu

Lighting design: Daniel Klinger

Distribuția reprezentației din data de 17 decembrie 2015, ora 19:00:

Loredana Căvăşdan, Cătălin Petrescu, Florin Budnaru, Bianca Ionescu, Daniel Madia, Daniela Vlădescu, Alexandra Savu, Oana Rusu, Marius Mitrofan, Ernest Fazekas, Tina Munteanu, Gladiola Niţulescu Lamatic

Personaj secundar: Dorina Velicu

Mimi: Adrian Nour, Petrică Voicu

Acrobat: Melina Druță

Cu participarea Orchestrei, Corului și Baletului Teatrului de Operetă și Musical „Ion Dacian”, precum și a Teatrului de Magie

Distribuția reprezentației din data de 18 decembrie 2015, ora 19:00:

Loredana Căvăşdan, Cătălin Petrescu, Florin Budnaru, Raluca Ciocă, Daniel Madia, Daniela Vlădescu, Alexandra Savu, Oana Rusu, Marius Mitrofan, Ernest Fazekas, Tina Munteanu, Gladiola Niţulescu Lamatic

Personaj secundar: Dorina Velicu

Mimi: Eduard Adam, Adrian Nour

Acrobat: Melina Druță

Cu participarea Orchestrei, Corului și Baletului Teatrului de Operetă și Musical „Ion Dacian”, precum și a Teatrului de Magie

Foto: Paris, mon amour – opereta.ro

10
/09
/14

Gala Tânărului Actor HOP, ajunsă deja la ediția a XVII-a, se desfășoară zilele acestea (9-12 septembrie) la Costinești, fiind organizată de Uniter și de Vox Maris No1. Club Grand Resort. Directorul artistic al Galei HOP este regizorul Radu Afrim.

10
/09
/14

Cinefilii bucureşteni sunt așteptați la cea de-a cincea ediție a evenimentului de mare succes, Noaptea Albă a Filmului Românesc, în noaptea de vineri, 19 septembrie 2014. Premiere, avanpremiere, comedii, drame, filme de ficţiune sau documentare, programul Nopții Albe este, și în acest an, unul extrem de atractiv.

10
/09
/14

Clubul Cărţile Denisei revine în această toamnă cu o nouă întâlnire joi, 11 septembrie, de la ora 19.00 la Librăria Humanitas Kretzulescu (Calea Victoriei nr.45). Pornind de la Pan şi de la Victoria, două micromane semnate de laureatul premiului Nobel pentru literatură Knut Hamsun vă invităm să intraţi în dialog cu Elisabeta Lăsconi, Dana Jenaru, Andreea Răsuceanu şi Dragoş C Butuzea, invitaţii acestei ediţii.

09
/09
/14

Teatrul Excelsior pornește la drum în noua stagiune 2014-2015 cu o tolbă plină de proiecte și gata de ieșirea în marea lume a festivalurilor. Noul director al Teatrului Excelsior, Adrian Găzdaru, vă propune în această toamnă două premiere cu totul speciale.

09
/09
/14

ConTempo, una dintre cele mai apreciate formaţii de cvartet din lume, compusă în întregime din muzicieni români, deţine astăzi o poziţie dorită de multe ansambluri de acest gen: este cvartetul de Stat al Radio Televiziunii Irlandeze şi susţine concerte şi turnee pe toate continentele.