Pascal Bruckner își lansează în premieră mondială prima piesă de teatru la UNDERCLOUD
https://www.ziarulmetropolis.ro/pascal-bruckner-isi-lanseaza-in-premiera-mondiala-prima-piesa-de-teatru-la-undercloud/

Scriitorul francez Pascal Bruckner îşi lansează în premieră mondială prima sa piesă de teatru, scrisă anul acesta şi intitulată „Crăciun la palat”, în cadrul celei de-a noua ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru Independent UNDERCLOUD. Piesa de teatru, o comedie politică de situaţie, care face aluzie la Franţa contemporană, va fi transpusă de regizoarea Chris Simion într-un spectacol-lectură. Din distribuţie fac parte Pascal Bruckner, Marian Râlea, Răzvan Vasilescu, Dana Dogaru, George Ivaşcu şi Vlad Logigan.

Un articol de Petre Ivan|16 august 2016

UNDERCLOUD 2016 dedică un focus DADA, cu ocazia centenarului celebrei mișcări de avangardă inițiate de Tristan Tzara.

Invitatul special în cadrul acestui focus este dramaturgul Matei Vișniec, care va fi reprezentat de patru montări, atât din țară, cât și din străinătate, după piese scrise de el: Chris Simion va realiza un spectacol-lectură după „Cabaretul Dada”, regizorul Alexandru Nagy prezintă spectacolul „Buzunarul cu pâine”, Eric Deniaud, de la compania Collectif Kahraba (Franța/Liban), vine cu spectacolul de marionete pentru adulți „Voix dans le noir” (după „Omul-pubelă sau Teatrul descompus”), iar trupa Teatrului „Eugen Ionescu” din Republica Moldova prezintă spectacolul „Istoria comunismului repovestită pentru bolnavii mintal”.

Printre invitații de onoare ai ediției din acest an a festivalului se numără, alături de scriitorul Pascal Bruckner și dramaturgul Matei Vișniec, regizorul Mihai Măniuțiu.

UNDERCLOUD se desfășoară sub egida programului european „Europe for Festivals. Festivals for Europe”, un important certificat internațional atribuit de Comisia Europeană și Asociația Festivalurilor din Europa, și oferă peste 40 de spectacole românești și internaționale.

Foto: Pascal Bruckner – facebook

28
/02
/22

Margaret MacMillan, autoarea bestsellerurilor „Făuritorii păcii”, „Războiul care a pus capăt păcii” și „Oamenii istoriei” oferă o perspectivă provocatoare asupra războiului ca o componentă esențială a umanității în noul său volum: „Războiul. Cum ne-au modelat conflictele”, publicat de Editura Trei în colecția Istorie.

24
/02
/22

CARTEA DE CINEMA Cinefilii care au îndrăgit celebra autobiografie a lui Ingmar Bergman, “Lanterna magică”, apărută şi în română la Editura Meridiane în 1994, s-ar putea să fie puţin dezamăgiţi sau măcar surprinşi de continuarea volumului, lansată la noi cu titlul “Imagini. Viaţa mea în film” şi scoasă recent de Editura Nemira (în traducerea Ioanei Ghişa şi cu o prefaţă de Andrei Gorzo).

18
/02
/22

Inspirată de prietenia dintre Constantin Brâncuși și James Joyce, pianista Ana Silvestru a pus în scenă un concert de muzică clasică. Acesta va avea loc la Sala Radio de la București chiar de ziua lui Constantin Brâncuși, pe 19 februarie, de la ora 19:00.

15
/02
/22

Editura Humanitas Fiction și Institutul Cervantes din București vă invită miercuri, 16 februarie, ora 19.30 la o întâlnire online cu scriitorii Francesc Miralles și Ángeles Doñate prilejuită de lansarea romanului Un ceai la capătul lumii – recent apărut în traducerea Tudorei Șandru Mehedinți în colecția „Raftul Denisei“, colecție coordonată de Denisa Comănescu – un roman memorabil despre aventura vieții, inspirat de povestea reală, relatată în 2009 de revista Time, a japonezului Yukio Shige, care a salvat de la sinucidere aproape 700 de persoane. Participă: Scriitorii Francesc Miralles și Ángeles Doñate, Tudora Șandru Mehedinți, traducătoarea romanului, Ana Maria Onisei, scriitoare și jurnalist cultural și Dana Pîrvan, critic literar. Moderatorul întâlnirii va fi Denisa Comănescu, director al Editurii Humanitas Fiction.

14
/02
/22

Școala Gimnazială Nr. 194, București, în parteneriat cu Teatrul Evreiesc de Stat, cu sprijinul Inspectoratul Școlar al Municipiului București organizează marți, 15 februarie, de la ora 10.00, evenimentul on-line ”Cu cărțile deschise...”, cu prilejul Zilei Naționale a Lecturii.

10
/02
/22

Biblioteca Metropolitană București (BMB) prin Direcția Cultură, Învățământ, Turism a Primăriei Municipiului București, sărbătorește Ziua Națională a Lecturii printr-o serie de activități online si offline. Astfel, la Palatul Parlamentului, scriitorul Petre Crăciun va susține un atelier de lectură pentru copii.

09
/02
/22

Pe 10 februarie, actorul Victor Rebengiuc împlinește 89 de ani. În rândurile care urmează, vă propunem o scurtă incursiune în biografia artistului care de-a lungul timpului a știut să se arate atât de generos pe scenă și atât de discret în afara ei. Din 2011, numele său se regăsește și pe Aleea Celebrităților din București, proiect inițiat de Teatrul Metropolis pentru a celebra valoarea artistică.