Pe 1 iunie, avem întâlnire cu Harry Potter și Piatra Filozofală™, la Sala Palatului
https://www.ziarulmetropolis.ro/pe-1-iunie-avem-intalnire-cu-harry-potter-si-piatra-filozofala-la-sala-palatului/

În premieră în România, spectatorii vor putea urmări una dintre cele mai îndrăgite pelicule din istorie: Harry Potter şi Piatra Filozofală™ alături de Orchestra Simfonică Bucureşti care va interpreta partitura întregului film.

Un articol de Liliana Matei|27 februarie 2017

Wise Trumpets anunță lansarea spectacolului Harry Potter și piatra filozofală – în Concert pe 1 iunie, ora 19:00, ca parte a seriei de concerte dedicate filmelor Harry Potter. La concert va participa Orchestra Simfonică București, care va interpreta fiecare notă din coloana sonoră originală compusă de John Williams, sincronizându-se cu proiecția peliculei în HD, pe un ecran de 20 metri. Biletele vor fi puse în vânzare începând cu data de 27 februarie, în rețelele Eventim.ro, Bilete.ro, Myticket.ro, Iabilet.ro și la casa de bilete a Sălii Palatului.

La începutul acestui an, CineConcerts și Warner Bros. Consumer Products au lansat în turneu mondial seria de concerte dedicate filmelor Harry Potter. Concertul cu muzica de film Harry Potter, care a avut premiera în iunie 2016, reprezintă o experiență magică din universul vrăjitorilor creat de J.K. Rowling. Turneul este programat să includă sute de reprezentații în peste 35 de țări, până în 2018.

Justin Freer, președintele CineConcerts și producătorul/dirijorul seriei de concerte dedicate filmelor Harry Potter explică: „Seria de filme Harry Potter reprezintă unul dintre acele fenomene culturale unice din viață care continuă să încânte milioane de fani din întreaga lume. Ne face mare plăcere să vă anunțăm că oferim în premieră oportunitatea de a urmări partituri muzicale de excepție, interpretate de o orchestră simfonică, simultan cu proiectarea pe un ecran uriaș a filmului îndrăgit. Va fi un eveniment de neuitat.”

Brady Beaubien de la CineConcerts și producătorul seriei de concerte dedicate filmelor Harry Potter a adăugat: „Harry Potter este sinonimul divertismentului în întreaga lume și sperăm că prin interpretarea acestei muzici incredibile împreună cu filmul complet, publicul se va bucura de reîntoarcerea în această lume, alături de numeroasele personaje și aventuri minunate care o populează.”

CineConcerts este unul dintre principalii producători de experiențe muzicale live interpretate alături de conținut vizual. Fondată de producătorul/dirijorul Justin Freer și producătorul/scriitorul Brady Beaubien, CineConcerts a implicat milioane de oameni din întreaga lume în concerte care redefinesc evoluția experienței live. Printre experiențele recente și actuale de acest fel se numără Gladiatorul, Nașul, O viață minunată, DreamWorks Animation in Concert, Star Trek: Turneul de concerte The Ultimate Voyage pentru cea de-a 50-a aniversare și Mic dejun la Tiffany. Justin Freer a devenit rapid unul dintre cei mai aplaudați dirijori ai muzicii de film, cu o listă lungă de reprezentații simfonice acompaniate de proiecție. A apărut alături de câteva dintre principalele orchestre din lume, precum Orchestra Simfonică din Chicago, Orchestra Filarmonică din Londra, Filarmonica din New York, Orchestra Filarmonică din Philadelphia, Orchestra Simfonică din San Francisco și Orchestra Simfonică din Sydney. De la proiecții de filme complete cu acompaniament orchestral live, până la evenimente sportive cu muzică interactivă sau programe de vacanță 3D, CineConcerts se află în prima linie a divertismentului live.

Pentru mai multe informații despre seria de concerte dedicate filmelor Harry Potter, accesați www.harrypotterinconcert.com.

Orchestra Simfonică București. Fondată în 2007, din inițiativa a trei tineri ambițioși, Orchestra Simfonică București reunește peste 100 dintre cei mai valoroși instrumentiști din România. Printre nume celebre alături de care a concertat Orchestra Simfonică București se află: Angela Gheorghiu, Sarah Brightman, Tarja Turunen, Jose Luis Gomez, Jin Wang, Tiberiu Soare, Alexandre Bloch, Sarah Chang, Daishin Kashimoto, Erik Schumann și mulți alții.

Warner Bros. Consumer Products, o companie Warner Bros. Entertainment, este una dintre principalele organizații de licențiere și comerț din lume.

Link eveniment Facebook: https://www.facebook.com/events/1249488288433547/

Mai multe detalii: www.wisetrumpets.ro

 

08
/04
/15

Actorul american Tom Cruise, care a fost căsătorit de trei ori, a decis să apeleze la ajutorul angajaţilor şi colaboratorilor săi apropiaţi pentru a-şi găsi o nouă iubită. "Tom era stresat din cauza întâlnirilor romantice, după controversele generate de precedenta «căutare» a unei soţii, însă acum a obosit să fie singur", informează contactmusic.com.

07
/04
/15

Când a ales să plece din țară, în 1989, Bogdan Stanoevici era un tânar actor în mare vogă, lăudat de critici, căutat de regizori, răsfățat de femei și invidiat de bărbați. De profesie actor, cunoscut pentru roluri precum "Sania albastră", de Ioan Carmăzan, "Noi, cei din linia întâi", de Sergiu Nicolaescu, și "Tertium non datur", de Lucian Pintilie, Bogdan Stanoevici a fost în centrul atenției în ultimii ani datorită carierei sale politice.

06
/04
/15

Pisica neagră, circul magic, un prinț de sârmă și un mic trompetist îndârjit îi vor încânta pe cei mici la cea de-a șasea ediție NexT Kids, un program special dedicat copiilor cu vârste între 4 şi 12 ani, în cadrul Festivalul Internaţional de Film NexT (15 - 19 aprilie).

06
/04
/15

Un film revelator despre înțelegerile statului italian cu Mafia, care a făcut vâlvă în 2014 la Festivalul de la Veneția, este unul dintre cele șapte titluri din competiția Festivalului Internațional de Film Cinepolitica (26 – 30 aprilie). The State-Mafia Pact / La Trattativa, regizat de Sabina Guzzanti, dezvăluie modul în care reprezentanți ai statului acționau ca punți de legătură sau agenți ai crimei organizate.

06
/04
/15

Serialul politic "House of Cards" va continua cu cel de-al patrulea sezon, care va fi difuzat pe internet în 2016. Kevin Spacey a fost recompensat, în 2015, cu un Glob de Aur pentru rolul din acest serial, la fel ca şi Robin Wright, partenera sa din film, premiată pentru rolul soţiei lui Frank Underwood.

03
/04
/15

CRONICĂ DE FILM Întâmplarea face ca filmele de debut a două regizoare românce să poată fi văzute în același timp pe marile ecrane: documentarul „Aliyah DaDa”, al Oanei Giurgiu (cunoscută ca producătoare), și lungmetrajul de ficțiune „Marussia”, al Evei Pervolovici, o tânără cineastă stabilită în Franța.

03
/04
/15

"Caravana filmului românesc" va debuta luni, în Bucureşti, peliculele "Amintiri din copilărie" şi "Saltimbancii", de Elisabeta Bostan, şi "Dumbrava minunată", de Gheorghe Naghi, urmând să fie proiectate între 6 şi 9 aprilie în sala de consiliu a primăriei sectorului 4, în programul "Şcoala Altfel".

02
/04
/15

Filme provocatoare, aflate în clasamentele criticilor din lumea întreagă şi premiate la marile festivaluri vor fi proiectate la Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF), care va avea loc la Cluj-Napoca, între 29 mai şi 7 iunie

01
/04
/15

SPECIAL ZIARUL METROPOLIS. Că sunt intimidant de frumoase și copleșitor de talentate este o banalitate. Ele sunt, de fapt, zeițe coborâte printre noi, muritorii. Datorită lor e imposibil să nu iubești filmul francez de ieri sau de azi, cu toate aerele lui de superioritate.