Pe urmele lui Emil Racoviță, în grădina Muzeului Antipa, marți, 28 iulie, ora 19.00
https://www.ziarulmetropolis.ro/pe-urmele-lui-emil-racovita-in-gradina-muzeului-antipa-marti-28-iulie-ora-19-00/

O prezentare a biografiei unuia dintre cei mai mari exploratori şi oameni de ştiinţă români, dublată de un spectaculos jurnal de călătorie, volumul Din Antarctica la Scărişoara. Pe urmele lui Emil Racoviţă de Cristian Lascu şi Helmut Ignat, publicat recent la Editura Humanitas, va fi lansat marţi, 28 iulie, la ora 19.00, în grădina Muzeului Antipa.

Un articol de Petre Ivan|22 iulie 2020

Discuția se va opri asupra extraordinarei vieți a lui Emil Racoviță, asupra cercetărilor lui și a institutului de speologie pe care l-a înființat la Cluj în 1920,  dar și asupra unor ecosisteme puțin cunoscute, Antarctica și peșterile explorate pentru prima oară de Racoviță, apoi de alți speologi români.

Alături de cei doi autori ai volumului, speologul Cristian Lascu și fotograful Helmut Ignat, la eveniment vor participa Dumitru Murariu, directorul Institutului de Biologie al Academiei Române, și Alexandru Mironov, realizator de emisiuni radio-tv de popularizare a științei și senior-editor al revistei Știință & Tehnică. Moderator: Corina Negrea, realizator de emisiuni de știință la Radio România Cultural.

Accesul se face în limita locurilor disponibile, printr-o rezervare pe adresa de email [email protected].

Cei care vor participa la întâlnirea din grădina Muzeului Antipa sunt rugați ca pe durata evenimentului să păstreze regulile de prevenție sanitară recomandate:

  • Purtarea măștii de protecție pe toată durata evenimentului;
  • Menținerea distanței fizice de 1,5 m între persoane;
  • Evitarea formării de grupuri.

Verificarea temperaturii se va face la intrarea în curtea muzeului. În cazul în care temperatura înregistrată depășește 37,3° C este interzisă participarea la eveniment.

La 15 august 1897, corabia Belgica a pornit spre Antarctica, într-o expediție științifică finanțată de guvernul belgian, dar cu echipaj internațional. Pentru importanta misiune de biolog a fost ales tânărul oceanograf român Emil Racoviță, proaspăt doctor la Sorbona. După mai bine de o sută de ani, o echipă românească îi aduce un omagiu marelui savant și explorator, refăcându-i traseul.  Reportajul lui Cristian Lascu și Helmut Ignat ne poartă în lumea lui Emil Racoviță și a pionierilor de pe Belgica, dar și în Antarctica secolului XXI – o destinație apărută recent pe hărțile turistice. În cartea lor, fiecare pagină este o călătorie în sine.

„Răsfoind filele acestui volum veți vedea imagini strălucitoare, cu zăpezi imaculate și ghețuri de cristal, alături de fotografii în care personajul principal este întunericul ce învăluie fantomele minerale ale lumii subterane. Orizontul antarctic nemărginit alternează cu cotloanele cioplite de ape în calcar. Între aceste coordonate s-a împlinit destinul lui Emil Racoviță.“ (Cristian Lascu)

Cristian Lascu a lucrat ca geolog prospector, apoi ca cercetător la Institutul de Speologie Emil Racoviță. A făcut mai multe descoperiri, cea mai importantă fiind Peștera Movile din Dobrogea. A publicat articole, cărți și albume legate de domeniul subpământean. A primit Premiul Academiei Române pentru cartea Peșteri scufundate (1987), diverse premii internaționale pentru jurnalism de mediu și documentar științific, Premiul GEF–Erou al Mării Negre, Premiul UNESCO pentru jurnalism de știință. Activează ca fotograf al domeniului subteran, este pionier al scufundărilor în România și activist cu realizări concrete în domeniul conservării naturii. Vreme de 12 ani a fost redactor-șef al revistei National Geographic România.

Helmut Ignat este fotograf pentru revistele National Geographic România și Traveler din 2009, pentru care a realizat articole pe subiecte internaționale (Antarctica, Masai Mara, Thailanda, Veneția, Singapore, Malta) și locale (Delta Dunării, Parcul Natural Văcărești, Parcul Herăstrău, Viscri). Expoziții personale: Antarctica: Dincolo de capătul lumii (TIFF, Cluj), Delta Dunării și mica deltă a Bucureștiului (ICR Paris), Parcul Natural Văcărești (Piața Universităţii, Palatul Parlamentului, Palatul Suțu). A publicat albumul foto Cântecul lebedei mute.

01
/04
/14

Marţi, 1 aprilie, începând cu ora 19.00, Librăria Humanitas de la Cişmigiu va fi gazda unei seri dedicate romanului Ultimul nud de Ellis Avery, unul dintre cele mai îndrăzneţe romane publicate în 2012. Volumul reînvie atmosfera boemă din Parisul anilor nebuni, evocând atât figura fascinantă şi scandaloasă a pictoriţei Tamara de Lempicka, cât şi pe cea a celebrului ei model, Rafaela, care i-a fost marea iubire.

28
/03
/14

Luni, 31 martie, de ora 19.00, vă aşteptăm în librăria Humanitas de la Cişmigiu la o întâlnire cu Victor Ieronim Stoichiţă, profesor al Universităţii din Fribourg. În dezbatere, "Efectul Sherlock Holmes.Trei intrigi cinematografice", cel mai recent titlu apărut în seria de autor Victor Ieronim Stoichiţă la editura Humanitas.

28
/03
/14

Editura Allfa iniţiază un proiect nou în cadrul colecţiei sale de literatură Strada Ficţiunii: „Lista lui Alex. Ştefănescu“. Proiectul își propune promovarea scriitorilor români contemporani în galeria de onoare a unei colecții cu o vastă panoplie de autori contemporani, proveniți de pe toate continentele lumii.

27
/03
/14

Astăzi, 27 martie, de la ora 17.00, la Librăria Bastilia din Bucureşti, va avea loc lansarea romanului Apa neagră de Nicolae Stan, apărut recent la Editura Cartea Românească, disponibil şi în ediţie digitală. Invitaţi, alături de autor: Dan Silviu Boerescu şi Nicolae Iliescu.

20
/03
/14

În week-end, în cadrul ediției din această primăvară a Kilipirim, cel mai important târg de carte cu discount, organizatorii le propun vizitatorilor o serie de evenimente: de la dezbateri care au ca public-țintă pe iubitorii de literatură, la lansări de carte dedicate celor interesați de cărțile de popularizare.

20
/03
/14

Miercuri, 26 martie, la ora 18.00, la Clubul Ţăranului, va avea loc lansarea volumului Sebastian, ceilalţi şi-un câine, romanul de debut al jurnalistului Mihai Radu - Polirom, „Ego. Proză”. Anul acesta se împlinesc 10 ani de când Editura Polirom a lansat colecţia „Ego. Proză”, coordonată de Lucian Dan Teodorovici.

20
/03
/14

Romancierul japonez Haruki Murakami va publica în luna aprilie un volum de nuvele, prima sa lucrare aparţinând acestui gen literar din ultimii nouă ani. În Japonia şi nu numai, orice carte semnată de Murakami ajunge bestseller.

17
/03
/14

La Godot-Café, pe Blănari, la numărul 14, s-a desfășurat un prânz cu cărți în mijlocul săptămânii. S-au prezentat, în context, colecțiile de primăvară-vară ale editurilor Humanitas și Humanitas Fiction. Printre acestea, Djuvara, Patapievici, Pleșu, Cărtărescu, Kundera, Baricco, Llosa, Sabato, Vonnegut, Anais Nïn sau Ezra Pounde.