Într-o vreme în care cinematografele şi mai ales vizionările la „video” propuneau în special filme cu actori care fie rupeau norma la frumuseţe sau rupeau adversarii în bătaie, m-am trezit ridicat de pe scaun de un domn, nici înalt, nici frumos – conform standardelor clasice, nici pletos, nici musculos. Revedeam filmul „Operaţiunea monstrul” (scenariul: Titus Popovici / regia: Manole Marcus) şi o seară de luni stătea să se sfârşească în braţele unei dimineţi de marţi, iar eu brusc vroiam să fiu Corneliu (Marin Moraru). Să pot explica, fumând fie şi un cocean de porumb, cum am ales linguriţa şi am lansat milimetric în buza stufului de unde am recuperat monstrul într-o încleştare în care îi simţeam forţa lui colosală.
Un articol de Dede's (Dan Nicolaie)|24 august 2016
Aveam stilou cu peniță de iridiu, bicicletă avem în posesie, chiar dacă nu era galbenă, iar monștrii acoperiți de ape se aflau la o aruncătură de băț. Am luat grădina la răscolit, cu cazmaua, în puterea nopții, în căutarea unor râme și după ce am stricat câteva straturi de legume am ajuns pe malul unei bălți derulând în gând replici din film.
Faptele de vitejie din acea partidă de pescuit nu mi-au rămas în minte, probabil a lipsit captura capitală, dar resorturile care m-au aruncat în luptă au rămas.
De atunci am mai revăzut filmul de cel puțin 20 de ori, și la un moment dat am reușit să-mi distrez foarte tare fetița spunându-i monologul lui Corneliu, pe care îl reținusem până la ultima virgulă în urma vizionărilor repetate.
„Era în septembrie ‘956. Mă scol pe la 5 jumate, nu-ș ce-aveam, că nu puteam dormi. Ies pe coridor și mă întâlnesc cu madam Iezbășeanu, care avea un băiat apicultor la Slobozia. (…) Vai, Corneluș, maică, să nu te urci în tramvaiul 4 că i-au schimbat traseul până săptămâna viitoare.(…) Luasem și pachețelul pe care trebuia să îl duc nepoțelului meu care avea oreion, da… Tocmai atunci pe coridor trece un câine… (…) Cum vă spun, nici mie nu mi-a venit să cred. Ne uităm la el, el la noi, madam Iezbășescu zice: cuțu, cuțu, hai să-ți dau lăptic, că ești slab ca vai de luuume. Câinele, ca omu’, se uită la mine cu ochii închiși, parcă ar vrea să-mi vorbească. Când ajung la etajul 3 liftul nu mergea, îmi dau seama că mi-am uitat stiloul. Era un stilou ca toate stilourile, cu capac, cu peniță de iridiu, cu agățătoare, ca să nu cadă din buzunar, avea culoarea albastră. Scriam cu cerneală Pelican… scriam cu cerneală Pelican…Stiloul e mai bun decât penița, nu trebuie să o înmoi de fiecare dată, scrii cu ea cât te ține cerneala din rezervor. Nu, mama, mă simt foarte bine, nu mă doare gâtul, am pus două maieuri pe mine, la Sovata plouă destul de lent, mai ales vara, nu știu de ce, plecarea e la 9 jumate, dacă reușești să prinzi zmeul…Bicicleta era galbenă și era rezemată de o bancă în parcul Ioanid, în parc nu era nimeni. Nici femei, nici copii, nici pensionari. De ghidon era agățată o plasă. Lipsea o pedală, pedala din stânga…”
Somn ușor!
Foto: Marin Moraru, Operatiunea Monstru – Dede s
