Personajele negative din spectacolele Operei Comice pentru Copii vă așteaptă în acest weekend la Noaptea Vrăjitoarelor
https://www.ziarulmetropolis.ro/personajele-negative-din-spectacolele-operei-comice-pentru-copii-va-asteapta-in-acest-weekend-la-noaptea-vrajitoarelor/

Unul dintre cele mai iubite evenimente de la Opera Comică pentru Copii are loc în acest weekend, în serile de vineri, sâmbătă şi duminică.

Un articol de Liliana Matei|24 octombrie 2019

Vrăjitoarele din spectacolele Operei Comice pentru Copii își așteaptă spectatorii cu un tur complex prin culisele teatrului şi cu poveşti pe măsură. Turul se adresează copiilor cu vârsta de peste trei ani, durează o oră, iar plecările se fac din jumătate în jumătate de oră, începând cu ora 18:00. Proiectul a pornit de la ideea de a aduce în față, măcar o dată pe an, personajele negative interpretate de artiști care merită din plin aplauzele publicului.

Cu ocazia evenimentului „Noaptea Vrăjitoarelor” din acest weekend, Magazinul OCC a pregătit o nouă surpriză pentru publicul de toate vârstele:  Atelier pentru copii și părinți de sculptat și colorat dovleci. Este evident o surpriză care îi va încânta atât pe cei mici cât și pe cei mari. Atelierul are loc în serile de vineri, sâmbătă și duminică, iar biletele se achiziționează de la Magazinul OCC.

Lansare „Erus și Valea Recunoștinței” și sesiune de autografe în Sala Mare a Operei Comice pentru Copii

Lunga așteptare a volumului al IV-lea a luat sfârșit! Erus și Valea Recunoștinței se lansează sâmbătă, pe 26 octombrie, de la ora 11:30, la Opera Comică pentru Copii. Unul dintre cei mai iubiți autori ai momentului, Alec Blenche, împreună cu Editura Univers, îi invită pe fanii lui Erus să îi descopere noile peripeții. Acest volum încheie cu succes călătoria lui Erus și a prietenilor săi. Ei au dobândit numeroase calități în aventurile lor prin Valea Răbdării, Valea Generozității, Valea Iubirii și Valea Recunoștinței. Intrarea este liberă, iar volumele se vor găsi la Magazinul OCC din 26 octombrie. 

Micuța Dorothy revine în luna noiembrie la OCC

Primele două weekenduri ale lunii noiembrie sunt dedicate Micuței Dorothy, un musical extrem de iubit, adaptare după „Vrăjitorul din Oz” de Lyman Frank Baum, pe muzica lui Marius Țeicu. Aflăm împreună dacă Dorothy reușește să obțină ce își propune, într-un spectacol despre prietenie și curaj.

09
/01
/24

Opera Națională București, instituție publică de importanță națională aflată sub egida Ministerului Culturii, celebrează Ziua Culturii Naționale, în data de 15 ianuarie, ora 18:00, cu premiera spectacolului Oedipe de George Enescu, în regia lui Stefano Poda și sub bagheta dirijorală a lui Tiberiu Soare. Totodată, evenimentul va fi dedicat și împlinirii a 70 de ani de la inaugurarea celei mai importante scene lirice din România.

09
/01
/24

ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București celebrează Ziua Culturii Naționale printr-un concert extraordinar inspirat din folclorul românesc, susținut de Corina Sîrghi, ce va avea loc luni, 15 ianuarie 2024, începând cu ora 19.00, la Sala Mare, ARCUB.

05
/01
/24

Rebel Moon este un adevărat eveniment în universul producțiilor SF și de fantezie și rodul unor eforturi de decenii. În plus, lungmetrajul poartă semnătura lui Zack Snyder, cineastul din spatele filmelor 300 - Eroii de la Termopile, Man of Steel: Eroul și Armata celor morți.