Peste 100 de tineri muzicieni înscriși la Concursul Internațional George Enescu 2022
https://www.ziarulmetropolis.ro/peste-100-de-tineri-muzicieni-inscrisi-la-concursul-international-george-enescu-2022/

Peste 100 de tineri muzicieni din 32 de ţări s-au înscris la a XVIII-a ediţie a Concursului Internaţional George Enescu la cele patru secţiuni dedicate: violoncel, vioară, pian şi compoziţie. Concurenţii declaraţi eligibili prin respectarea condiţiilor impuse de regulament vor participa la etapa online. Pentru prima oară în istoria Concursului, concurenţii înscrişi la vioară, violoncel şi pian care vor trece de etapa online vor ajunge direct în Semifinală.

Un articol de Petre Ivan|5 mai 2022

Au fost înregistrate 26 de înscrieri la secțiunea violoncel, 21 la vioară, 39 la pian și 22 de lucrări orchestrale și camerale la secțiunea compoziție, unde va fi acordat și un premiu pentru originalitate.

Cei mai mulți concurenți sunt din România – 16, urmată de China – 15 și Coreea de Sud – 14.  Cel mai tânăr concurent înscris la editia din 2022 este un violoncelist de 13 ani, iar media de vârstă a aplicanților este de 25 de ani.

În aceste vremuri complicate, am avut peste 100 de candidați înscriși la Concursul Internațional George Enescu. Următorul pas este ca juriul să analizeze toate aplicațiile și să selecteze acei tineri muzicieni care vor fi invitați să vină la Bucureșt, în septembrie, să concureze pe scena Ateneului Român. Suntem fericiți pentru toate înscrierile și recunoscători pentru acest efort incredibil al tinerilor muzicieni, a declarat dirijorul Cristian Măcelaru, Directorul Artistic al Concursului și al Festivalului Internațional George Enescu.

Într-o perioadă marcată de crize politice, economice și sanitare la nivel global, organizatorii au venit în sprijinul tinerilor muzicieni interesați să participe la un concurs internațional de asemenea anvergură. Printre aceste măsuri, se pot menționa reducerea taxei de înscriere si simplificarea modalității de înregistrare a repertoriului din etapa online. Conform Regulamentului Concursului, înscrierea a fost posibilă pentru participanții de toate naționalitățile, născuți după 1 august 1989, pentru cele 4 secțiuni.

Jurizarea pentru prima etapă a Concursului va avea loc online prin analizarea înregistrării video trimise de concurenți de către juriile de specialitate formate din muzicieni de renume internațional. Etapa online se va desfășura în luna mai 2022, iar anunțarea rezultatelor se va face până la data de 31 mai, pe site-ul Concursului.

Se acordă premii cu valoare totală de 120.000 euro, precum și promovare internațională și lansare artistică a celor mai talentați concurenți. Askonas Holt se alătură pentru prima dată Concursului Enescu în misiunea sa de a sprijini tinerele talente din muzica clasică. Una dintre cele mai importante companii de management al artelor din lume, Askonas Holt va oferi consiliere și sesiuni de mentorat în carieră câștigătorilor secțiunilor de pian, vioară și violoncel, timp de un an. 

Înregistrările concurenților calificați pentru etapa online vor putea fi vizionate pe site-ul www.festivalenescu.ro astfel: secțiunea de violoncel va fi disponibilă din 9 mai, secțiunea de vioară din 11 mai și cea de pian din 13 mai, începând cu ora 12.00.   

Ediția din acest an se va deschide la Ateneul Român pe 4 septembrie cu Concertul de Gală susținut de Filarmonica George Enescu, sub bagheta maestrului Peter Ruzicka, în primă audiție mondială: An Axe For The Frozen Sea de Karlo Margetic, lucrare premiată la secțiunea compoziție (categoria Muzică Simfonică) la ediția precedentă a Concursului Enescu.

Concursul Internațional George Enescu, una dintre cele mai importante platforme internaționale de lansare pentru tinerii muzicieni din toată lumea, este construit ca o prelungire firească a Festivalului George Enescu – cel mai prestigios eveniment cultural organizat de România. De-a lungul timpului, Concursul Enescu a contribuit semnificativ la promovarea și lansarea multor mari artiști, aceștia păstrând mereu o le gătură de suflet cu Enescu și cu România.

07
/10
/22

Soprana Diana Alexe este un artist cu un foarte frumos și promițător început de carieră. Invitată pentru prima oară în Stagiunea de marți seara, secondată de pianista Raluca Ouatu, artista va evolua pe scena Sălii mici a Ateneului Român, marți, 11 octombrie 2022, la ora 19.00, într-un program de lieduri și arii din operă.

26
/09
/22

A XVII-a ediție a Festivalului Internațional de muzică de cameră SoNoRo, intitulată Orient Express, va avea loc în Cluj-Napoca, în perioada 26 septembrie – 2 octombrie 2022. Festivalul a început în București, în data de 16 septembrie, și va continua în Cluj cu opt concerte inedite.

21
/09
/22

Cel mai renumit festival de jazz din România a ajuns la a 50-a ediție. Sibiu Jazz Festival reprezintă o întâlnire cu istoria, cu capitole scrise pe note înșirate peste jumătate de secol. În perioada 25-30 octombrie (începând de marți până duminică) jazzul va suna în inima Sibiului, în spațiile deja consacrate și cunoscute precum: Filarmonica de Stat Sibiu, Teatrul Național ‘Radu Stanca’, Biblioteca Județeană ASTRA, Biserica Evanghelică ‘Sfânta Maria’ și Centrul Istoric (parada de jazz).

20
/09
/22

Yasmin Levy, legenda muzicii iudeo-spaniole, revine în decembrie în România după 10 ani de la primul concert. Prima sa apariție artistică în România a avut loc în 2011 în cadrul Festivalului Internațional George Enescu de la București. Artista din Israel va susține un concert pe 11 decembrie la Sala Palatului din Capitală alături de chitaristul său și Orchestra Metropolitană București formată din peste 80 de artiști, sub bagheta dirijorului Daniel Jinga.

20
/09
/22

Dulce Pontes, regina muzicii fado, revine în România într-un spectacol extraordinar pe 10 decembrie la Sala Palatului din București. Celebra cântăreață portugheză a mai încântat și în 2015 spectatorii români, promițând atunci că va reveni.