Peste 80.000 de persoane s-au uitat la primul episod al serialului online „Discutabil”
https://www.ziarulmetropolis.ro/peste-80-000-de-persoane-s-au-uitat-la-primul-episod-al-serialului-online-discutabil/

Lansat vineri, 27 martie 2020, primul episod al serialului online „Discutabil” a adunat, în mai puţin de 48 de ore de la difuzare, peste 80.000 de vizualizări.

Un articol de Liliana Matei|31 martie 2020

Regizat de Vlad Zamfirescu, pe un scenariu de Alexandru Popa, proiectul le dă privitorilor ocazia să asiste la discuțiile fictive, dar atât de recognoscibile, pe care le au câțiva actori deveniți casnici peste noapte ca urmare a situației provocate de noul coronavirus.

În primul episod, i-am putut vedea pe Carmen Tănase, Nadiana Sălăgean, Șerban Pavlu, Marius Manole și Vlad Zamfirescu în rolurile unor prieteni aflați într-o întâlnire online, fiecare în casa lui, întorcând subiectul pe toate părțile. Să fie acesta începutul sfârșitului? O conspirație menită să țină populația sub control? Ni se trage oare de la alinierea nefavorabilă Marte-Venus? Poate să rămână totul neschimbat, cu condiția ca noi să ne comportăm ca înainte? Sau sunt toate acestea mecanisme de care ne folosim ca să ne mascăm frica?

Vlad Zamfirescu mărturisește că reacțiile primite după difuzarea primului episod au fost copleșitoare: „Ne-au scris sute de persoane să ne felicite, să ne mulțumească și să ne spună că așteaptă cu nerăbdare episoadele următoare. Am avut emoții înainte de lansare, este un concept nou, în care noi am crezut, desigur, că altfel nu-l făceam, dar nu știam cum va fi primit de public. Scriitura lui Alex Popa și măiestria colegilor de proiect au ținut însă oamenii în fața ecranelor, uitându-se la noi, în fața altor ecrane, ilustrând tipologii umane în care cu siguranță ne regăsim sau îi recunoaștem pe cei din jur, mai ales în perioada aceasta. Le mulțumim tuturor celor care ne-au urmărit, sperăm să le placă și ce vom face în episoadele următoare.”

Începând cu episodul 2, care va fi difuzat marți, 31 martie 2020, de la ora 22:00, celor cinci li se vor alătura actrițele Medeea Marinescu și Kana Hashimoto. Primul sezon al serialului online „Discutabil” va avea 12 episoade și va putea fi urmărit pe pagina de Facebook Discutabil – serial online și pe canalul de YouTube ATIC pictures.

 

30
/07
/23

Asociația One World Romania şi centrul Mediawise Society duc educaţia media şi filmul documenar în mai multe biblioteci din România, activându-le ca hub-uri culturale și semnalând utilitatea lor ca noduri accesibile ale cunoașterii.

27
/07
/23

A 80-a ediţie a prestigiosului Festival de Film de la Veneţia se anunţă una promiţătoare, cel puţin pe hârtie: nume mari al cinematografiei mondiale concurează pentru Leul de Aur, iar secţiunile necompetiţionale includ la rândul lor cineaşti celebri.

27
/07
/23

August Film este o companie nouă de distribuție a cărei misiune este să aducă publicului din România filme care spun povești personale, filme care au curajul să vorbească despre subiecte incomode, păstrându-și în același timp abordarea umană, plină de emoții autentice, cu care te poți identifica ușor, filme care inspiră - pe scurt, filme pe care cineva le-ar recomanda oamenilor pe care-i iubește.

27
/07
/23

Festivalul Internațional de Film Independent ANONIMUL va fi deschis anul acesta de cel mai nou film al câștigătorului primului trofeu al său. În 2004, la prima ediție, filmul câștigător al competiției de lungmetraj era „Buongiorno, note” în regia lui Marco Bellocchio care revine pe marele ecran de la Sfântu Gheorghe, după douăzeci de ani, cu „Kidnapped” – povestea unui tânăr evreu răpit și convertit la catolicism în 1858.

25
/07
/23

De azi și până duminică, pe 30 iulie, poposește în Parcul Tăbăcăriei din Constanța, lângă Țara Piticilor, caravana Filme în aer liber și aduce publicului constănțean 6 proiecții în aer liber ale unor filme de Oscar, dar și spectacole de magie, percuție și pantomimă la care intrarea este liberă. Mai multe detalii se găsesc pe Facebook și pe https://filminaerliber.ro/.

25
/07
/23

Pe 19 iulie, sute de vedete din România au fost prezente la avanpremiera de gală a filmului Barbie distribuit la nivel național de Vertical Entertainment, producție care a pictat întreaga lume în roz. Evenimentul a avut loc la Cineplexx din Băneasa Shopping City și a adus o mică parte din Lumea Barbie, spre încântarea celor prezenți.

21
/07
/23

Creatrix Fama, organizatorul temerarului Film O’Clock International Festival desfășurat simultan în șapte țări aflate pe meridianul de 25 grade longitudine estică, anunță cu bucurie deschiderea înscrierilor pentru programul de mentorat "Her Story, Her Future". Acest program are ca scop sprijinirea și încurajarea femeilor din industria filmului, oferindu-le oportunitatea de a-și dezvolta abilitățile personale și profesionale într-un mediu sigur și susținător.

19
/07
/23

Festivalul Cinemascop vine agale cu a șasea ediție! Sunteți așteptați din nou în grădina de vară din Eforie Sud, între 1-6 august, cu filme, ateliere de creație pentru copii, dar și surprize, cum ar fi o petrecere silent disco. Ca de obicei, intrarea este liberă, iar grădina se deschide zilnic la ora 18:00.

19
/07
/23

Festivalul Ceau, Cinema! a sărbătorit zece ani alături de public şi invitaţi. Un cineconcert, cel puţin 30 de filme, întâlniri cu peste 20 de cineaşti din ţară şi străinătate, dezbateri, ateliere, o expoziţie aniversară şi o lansare de carte au făcut parte din programul ediţiei aniversare, care a avut loc între 12 şi 16 iulie la Timişoara.