Petra Pintelei, nevăzătoare: „Sunt frumoasă dacă mă străduiesc să fiu frumoasă“
https://www.ziarulmetropolis.ro/petra-pintelei-sunt-frumoasa-daca-ma-straduiesc-sa-fiu-frumoasa/

Petra Pintelei este genul de femeie tânără care simte că poate să facă orice îşi doreşte. Ea face parte din campania Dove „Frumuseţea este şi în ochii care nu văd” .

Un articol de Andrada Văsii|21 octombrie 2013

Petra Pintelei este genul de femeie tânără care simte că poate să facă orice îşi doreşte. Ea face parte din campania Dove „Frumuseţea este şi în ochii care nu văd” .

Studentă la Universitatea Europei de Sud-Est Lumina şi intern PR la o agenţie de publicitate din Bucureşti, Petra este o vorbitoare excelentă de limba engleză şi spaniolă, iar în prezent studiază finlandeza, portugheza şi rusa.

Mai mult, are şi un articol de lege împotriva discriminării nevăzătorilor, ce îi poartă numele, adoptat de Parlamentul European, iar vocea sa extraordinară a ajutat-o să treacă de preselecţiile X Factor, de anul acesta. Este singurul copil al familiei, însă are mulţi fraţi spirituali, după cum îi place ei să spună.

Petra Iuliana s-a născut cu atrofiere de nerv optic şi degenerescenţă retiniană, ceea ce e bine, din punctul ei de vedere, pentru că dacă s-ar fi întâmplat să îşi fi pierdut vederea în timp (vezi cazul Roxanei Radu din campanie), i-ar fi fost mult mai greu să se adapteze.

„Trăind aşa, pur şi simplu, nu ştiu ce am pierdut”, declară Petra, care vede frumuseţe peste tot, în ciuda condiţiei sale. Iar campania „Frumusețea este și în ochii care nu văd” despre asta vorbeşte, despre frumuseţea care nu se vede, dar se simte, o viziune împărtăşită şi de Dove, sponsorul principal al campaniei.

Fiecare femeie are dreptul la frumusețe și fericire. Într-o lume dominată de stereotipuri de perfecțiune, Dove – primul brand care a adus o perspectivă distinctă asupra frumuseții – își asumă misiunea de a redefini feminitatea și de a da valoare frumuseții naturale.

Prin inițiativele sale, printre care și implicarea în campania „Frumusețea este și în ochii care nu văd”, Dove inspiră femeile să-și atingă potențialul maxim de frumusețe și le încurajează să considere frumusețea o sursă de încredere, nu de anxietate.

Frumuseţea văzută de către Petra Pintelei

Petra Pintelei: Frumuseţea înseamnă gingăşie, blândeţe, bunătate. Înseamnă un cântec, cântat cu multă pasiune, un sentiment transmis cu toată puterea către cei din jur, înseamnă pace, tihnă, şi armonie sufletească. Frumuseţea, pentru mine, înseamnă tot ce îmi oferă mama mea, de exemplu. Înseamnă mângâieri, iubire… Mama mea este cel mai frumos om pe care îl cunosc.

Tu eşti frumoasă?

Petra Pintelei: Sunt frumoasă dacă mă străduiesc să fiu frumoasă. Nu mă consider că sunt la nivelul de căldură şi frumuseţe interioară a mamei mele, dar vreau să ajung să am bunătatea şi frumuseţea celor din jur şi uneori chiar am momente când mă simt atât de frumoasă, pentru că fac ceva ce îmi place, care să le placă şi altora.

Îmi place şi frumuseţea fizică, oarecum, adică îmi place să fiu un om curat, îngrijit, aranjat. Nu disting culorile şi nu aş putea aprecia cum mi se asortează hainele sau machiajul, dar în momentul în care eu simt că miros frumos, că faţa şi mâinile îmi sunt curate, că am nişte haine noi sau curate… mă simt fericită.

Pun accentul pe curăţenie, pentru că aceasta se simte şi prin atingere, şi prin miros. Mă simt frumoasă când simt că pot să am o apariţie plăcută în ochii celor din jurul meu, dar, în sensul desărvâşit al cuvântului, mă simt frumoasă atunci când fac lucuri bune.

Petra Pintelei

Petra face parte din campania „Frumuseţea este şi în ochii care nu văd”

Care e cel mai frumos vis al tău?

Petra Pintelei: Cel mai frumos vis al meu ţine de sentimente. Am visat odată că sunt într-un loc în care auzeam marea şi era un cer a cărui albăstrime puteam să o simt prin toţi porii mei şi simţeam un soare blând şi cald, şi oameni minunaţi în jurul meu. Partea frumoasă e că acest vis mi s-a îndeplinit, pentru că am avut aceeaşi senzaţie atunci când am mers în Portugalia, în urmă cu 2 ani, împreună cu mama mea.

Am avut atunci o senzaţie de deja-vú, de acasă, ceea ce înseamnă că probabil într-o viaţă anterioară am trăit acolo. Nu cred neapărat în vieţi anterioare, merg totuşi pe creştinism, dar probabil că există anumite apropieri spirituale faţă de locuri sau lucruri, care se contopesc în momentul în care ajungi să interacţionezi cu acestea.

Petra Pintelei, despre lucrurile importante

Petra Pintelei: Să mă desăvârşesc ca persoană, să am studii, să cunosc succesul profesional, să am o viaţă decentă, să călătoresc foarte mult. Aş vrea foarte mult să mă realizez sufleteşte, să trăiesc împăcată cu mine, să nu îmi pară rău de ceea ce trăiesc şi să fac în aşa fel încât să las ceva frumos în urma mea, pentru ca oamenii să îşi amintească de mine ca de un om bun, un om cald.

Care sunt cele mai importante lucruri pentru tine, în viaţă?

Petra Pintelei: Pentru mine contează foarte mult sentimentele, oamenii din jur şi apropierea atât de familie, cât şi de prieteni. Prietenia, blândeţea, bunătatea… acestea sunt cele mai importante lucruri. Eu iubesc foarte mult oamenii, îmi place mult să stau în prezenţa lor, să vorbesc cu ei, să le fiu aproape şi să îi simt aproape. Îmi doresc ca pe viitor să am şi eu familia mea, cu doi copii.

Cum descrii tu fericirea?

Petra Pintelei: Fericirea este o stare în care îţi vine să îmbrăţişezi globul pământesc.

Info: 

Campania „Frumuseţea este şi în ochii care nu văd” se va încheia cu o expoziţie foto, cu vânzare, în data de 19 noiembrie 2013, ora 18:30, la Sala de Expoziţii F64.

Foto credit: Daniel Vrăbioiu, Petra Pintelei

23
/10
/23

De pe scenele Scala din Milano şi Theater an der Wien, soprana Letiția Vițelaru şi bas baritonul Sorin Coliban, remarcabili reprezentanţi ai diasporei artistice româneşti, vin la Bucureşti, unde, acompaniaţi de Orchestra Metropolitană București, cu maestrul Daniel Jinga la pupitrul dirijoral vor putea fi ascultaţi luni, 30 octombrie, de la ora 18:30, la Opera Națională din București.

19
/10
/23

Vineri, 20 octombrie 2023 (de la 19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO și apreciatul pianist român HORIA MIHAIL vă invită să ascultați la Sala Radio o partitură cu o poveste inedită în istoria muzicii: Concertul nr. 3 pentru pian și orchestră, semnat de BEETHOVEN.

18
/10
/23

Joi, 19 octombrie 2023, Corul Național de Cameră „Madrigal - Marin Constantin”, alături de dirijorul italian Luca Scaccabarozzi, susține un Concert Extraordinar de Muzică Sacră la Sinaia. Evenimentul va avea loc de la ora 18:00, la Biserica Romano-Catolică „Presfânta Inimă a lui Isus” din Sinaia.

16
/10
/23

Marți, 24 octombrie, de la ora 19:00, pianistul Cătălin Răducanu va ajunge la Ateneul Român cu spectaculosul său recital ce încheie seria Turneului național Un artist, un pian și un țambal - clasic, jazz, folclor, primul său turneu solo în care a concertat în mai multe orașe mari și localități din țară, cântând cu egală măiestrie la pian şi la ţambal.

09
/10
/23

An de an, Munteanu își donează ziua de naștere către diverse cauze sociale. Anul acesta, a fost aleasă campania Asociației Casa Bună prin intermediul căreia se strâng fonduri pentru construcția Grădiniței Bune, astfel încât copiii din Ferentari să aibă grădinița lor și să pornească la școală cu șanse egale cu ale copiilor care au acces la educație preșcolară.

06
/10
/23

Peste 1.000.000 de participanți, locuitori ai Capitalei și turiști au participat la a treia ediție a proiectului outdoor „Străzi deschise – București, Promenadă urbană”, organizat de Primăria Capitalei, prin Direcția Cultură, Învățământ, Turism, alături de ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București și PROEDUS – Centrul de Proiecte Educaționale și Sportive al Municipiului București.