Philippe Genty, stea pe Aleea Celebrităților la FITS 2017
https://www.ziarulmetropolis.ro/philippe-genty-stea-pe-aleea-celebritatilor-la-fits-2017/

„Taina sufletului”, spectacolul-eveniment realizat de Philippe Genty, cu participarea lui Mary Underwood. Cu umor în crearea de vise şi metafore, „Taina sufletului” a fost, pentru publicul prezent în sala Faust a Fabricii de Cultură, o călătorie alături de un om care a împărtăşit, prin imagini, marionete, dans şi muzică, viziuni ale călătoriei sale interioare – lumea în care sublimul întâlneşte spaima şi poezia. Foarte bine primită de spectatori, reprezentaţia va avea parte şi de un bis, azi, 15 iunie, la ora 16:00.

Un articol de Petre Ivan|15 iunie 2017

Creatorul de teatru contemporan cu marionete, Philippe Genty, va primi o stea pe Aleea Celebrităților din Parcul Cetății din Sibiu în cadrul celei de-a XXIV-a ediții a Festivalului Internațional de teatru de la Sibiu. Ceremonia va avea loc sâmbătă, 17 iunie, de la ora 18:00.

Kibbutz Dance Company a prezentat, la Redal Expo, „Caii cerului”, un dans dinamic și plin de simboluri pentru peisaje, aduceri-aminte în timp și spațiu. Tehnică și foarte lirică, reprezentația a fost aplaudată intens de spectatori, bucuroși de momentul special la care au asistat. „Caii cerului” vor pluti din nou în sala Redal Expo azi, pe 15 iunie, la ora 18:00.

Unul dintre evenimentele mult așteptate ale acestei ediții de FITS este „În aplauzele voastre…omul circ!”, cu cinci reprezentații susținute de David Dimitri, la Baza Hipică transformată în scenă.

Mă antrenam atât de mult când eram mic, 8 ore pe zi, pentru a putea fi cel mai bun, dar acum nu mai este nevoie să ma antrenez chiar așa de mult. Vreau să fiu sănătos, atât fizic cât și mintal,” transmite artistul despre munca lui. Cât despre spectacolele lui, David Dimitri spune: „Ar trebui să ne diferențiem de clișee, însă eu mă folosesc de ele și asta face spectacolul să fie unul contemporan. (…) O să sune puțin egoist, dar, atunci când urc pe scenă, îmi doresc ca lumea să ma aplaude. Cred că e foarte important să merg în școli cu circul, pentru că așa copiii învață ce este circul cu adevărat.”

Secțiunea de circ contemporan a fost posibilă cu sprijinul Ambasadei Australiei, iar la Sibiu a ajuns directorul adjunct al ambasadei Australiei la Atena, domnul Andrea Carlo Biggi.

„FITS este un festival care crește pe an ce trece, spectacolele fiind din ce în ce mai impresionante. Personal, cred că Australia are o poveste interesantă de arătat în domeniul artelor. (…) Niciodată nu a fost o perioadă mai inspirațională în Australia decât acum și suntem foarte mândri ca putem participa în festival atât de frumos ca FITS unde oamenii se inspiră unii de la alții”, a transmis reprezentantul Ambasadei Australiei.

Programul celei de a șaptea zilei de festival este unul la fel de bogat ca și până acum, cu spectacole împărțite atât pe stradă cât și în sălile de spectacole, evenimente pline de dăruire a artiștilor pentru publicul festivalului.

Accesul publicului la evenimentele de stradă programate în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu este gratuit. Pentru spectacolele de interior, accesul se face pe baza tichetelor emise la Agenţia Teatrală din Sibiu, str. Nicolae Bălcescu nr. 17, în următorul interval: zilnic, de la ora 9:00 – 20:00, până în data de 18 iunie, inclusiv. Bilete pot fi achiziționate și online, prin portalul www.eventim.ro, sau din reţeaua naţională a magazinelor Germanos, Orange şi Vodafone, Librăriile Humanitas şi Cărtureşti.

Programul de spectacole al Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu poate face obiectul unor modificări, iar varianta actualizată a acestuia va fi disponibilă în timp util pe www.sibfest.ro. Pentru orice informaţii sau neclarităţi, vă rugăm să vă adresaţi pe e-mail la [email protected].

Foto: Dragoș Dumitru, Adi Bulboacă

 

30
/11
/15

Declarat în scurt timp de la apariţie bestseller al New York Times, volumul „Fără tine, noi nu existăm. Viaţa mea secretă ca profesoară a copiilor elitei nord-coreene” de Suki Kim a apărut în limba română la Editura Polirom, în traducerea lui Ciprian Şiulea şi cu o prefaţă de Adelin Petrişor.

30
/11
/15

Casa de producţie a TVR preia spectacolul „Tartuffe sau Impostorul” de Moliere, în varianta originală, necenzurată pusă în scenă de Victor Ioan Frunză. Din distribuţie fac parte George Costin, Adrian Nicolae, Nicoleta Hâncu, Adela Mărculescu. Spectacolul va fi difuzat luni, 30 noiembrie, la ora 20:10, la TVR2 şi TVR HD.

29
/11
/15

„Alături de filme de festival, MUBI înseamnă și filme cult și clasice, așa că o bună parte din catalog conține nume sonore din istoria cinematografiei”, afirmă, într-un interviu pentru Ziarul Metropolis, Ioana Diaconu, reprezentanta pentru România a MUBI, platformă internaţională de filme.

29
/11
/15

Teatrul Național ”I.L.Caragiale” din București anunță cu imensă tristețe despărțirea prematură, după o lungă și curajoasă luptă cu o boală necruțătoare, de colegul MIRCEA ANCA, actor de teatru, de film și televiziune, regizor și profesor.

28
/11
/15

MEMORIA CULTURALĂ Cine-şi mai aminteşte de „Răzbunarea haiducilor”, „Răpirea fecioarelor”, „Zestrea domniţei Ralu” sau de serialul de televiziune „Toate pânzele sus!”? În peste 40 de ani de film românesc, Colea Răutu a creat roluri memorabile. S-a născut pe 28 noiembrie 1912.

27
/11
/15

Casa de producţie a TVR preia spectacolul „TARTUFFE sau Impostorul” de Moliere, în varianta originală, necenzurată pusă în scenă de Victor Ioan Frunză. Din distribuţie fac parte George Costin, Adrian Nicolae, Nicoleta Hâncu, Adela Mărculescu. Spectacolul va fi difuzat luni, 30 noiembrie, la ora 20:10, la TVR2 şi TVR HD.

27
/11
/15

Uniunea Teatrală din România a venit cu câteva precizări, într-un comunicat de presă, ca răspuns la declaraţiile doamnei Aimée Iacobescu, apărute în articolul publicat în Ziarul Ring în data de 25.11.2015, autor Tudor Andrei şi în dezbaterea de la Antena 1 din data de 26 noiembrie.

27
/11
/15

Chiamatemi Francesco (Spuneți-mi Francisc) prezintă drumul pe care l-a parcurs fiul unor imigranți italieni din Argentina pentru a deveni șeful Bisericii Catolice. Filmul va fi lansat în cinematografele italiene la 3 decembrie.

27
/11
/15

Pe 5 decembrie, de la ora 19:00, va avea loc prima reprezentaţie susţinută de Teatrul Nottara în Sala de spectacole a Palatului Cotroceni. Această reprezenţie va avea loc sub sloganul „Teatrul Nottara şi invitaţii săi”, adică spectatori vor fi angajaţii teatrului şi cei care ne-au fost alături în această tumultoasă, precum şi invitații Preşedinţiei.

27
/11
/15

Antoaneta Ralian, una dintre cele mai apreciate traducătoare de limbă engleză, a murit la vârsta de 91 de ani, în noaptea de joi spre vineri, au precizat reprezentanţii Uniunii Scriitorilor din România. Grav bolnavă, Antoaneta Ralian fusese internată în spital în ultima perioadă.

27
/11
/15

Nicolae Iorga, omorât pe 27 noiembrie 1940, a fost istoric, enciclopedist, critic literar, documentarist, poet, memorialist, ministru, parlamentar, prim-ministru, profesor universitar, academician român. Păstorel Teodoreanu scria undeva că Iorga „scrie în fiecare zi câte o carte, duminica câte două”.

27
/11
/15

Într-o zi de 27 noiembrie (1940) se stingea din viaţă, în mod tragic, unul dintre titanii culturii româneşti interbelice. După o viaţă dusă pe culmile recunoaşterii universitare, ştiinţifice, sociale şi politice, reputatul om de ştiinţă, Iorga a sfârşit la marginea unei păduri, batjocorit şi împuşcat cu 9 gloanţe.

27
/11
/15

Anul 2016 se anunţă a fi unul al premierelor pentru publicul autohton, care va avea ocazia să vadă live, pentru prima dată în România, unul dintre cele mai aşteptate show-uri ale ultimilor ani. Astfel, trupa Queen şi Adam Lambert vor susţine un concert în România, în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, pe 21 iunie 2016. Biletele vor fi disponibile începând cu data de 3 decembrie, pe www.eventim.ro.