Pianista Oxana Corjos își încheie turneul la Ateneul Român
https://www.ziarulmetropolis.ro/pianista-oxana-corjos-isi-incheie-turneul-la-ateneul-roman/

Pianista Oxana Corjos realizează în perioada 29 octombrie – 12 noiembrie un turneu în patru oraşe din ţară – Sibiu, Piteşti, Bistriţa şi Bucureşti – cu un program spectaculos ce cuprinde Ciaccona în re minor, BWV 1004 de Bach-Busoni, patru preludii de Claude Debussy – Des pas sur la neige, La serenade interrompue, Puerta del Vino şi Feux d’artifice – şi Sonata a VI-a de Serghei Prokofiev.

Un articol de Liliana Matei|11 noiembrie 2019

Ultimul recital va avea loc la Bucureşti, la Ateneul Român pe 12 noiembrie. Pianista Oxana Corjos este unul dintre pianiştii marcanţi ai generatiei sale, fiind apreciată în mod special pentru vastul repertoriul îmbrăţişat care se extinde de la Bach, Mozart până la Rachmaninov şi Ravel. Aflată la apogeul maturităţii artistice, Oxana Corjos păstrează ceva din farmecul unui artist care-şi descoperă cu ingenuitate propriile începuturi. Programul de recital propus marchează unul dintre cele mai importante momente ale istoriei repertoriului pianistic, fiind expresia unui tip de comunicare cu totul special, bazat pe o fermecătoare decriptare a muzicii în captivante trame narative, pe care Oxana Corjos o dublează în permanență cu emoția unei confesiuni.

În recitalul propus, Oxana Corjos propune o călătorie în universul unei feminități fascinante, prin eternul paradox al unei forțe ieșite din comun și al unei fragilități de un seducător inefabil.

Crescând într-o familie de muzicieni, Oxana Corjos şi-a însuşit primele noţiuni muzicale din copilărie, studiind cu Ioana Minei şi Ana Pitiş. A urmat apoi cursurile Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, unde a studiat cu maestrul Dan Grigore. A fost distinsă cu numeroase premii obţinute la concursurile organizate la Roma (1991) şi Barcelona (1986). În anul 1992 a fost distinsă cu Premiul Cella Delavrancea pentru activitate meritorie desfășurată în domeniul culturii. A apărut în numeroase emisiuni de radio şi televiziune şi a realizat înregistrări speciale pentru Radiodifuziunea Română cu lucrări de Bach, Mozart, Beethoven, Mussorgski, Debussy, R. Strauss, Prokofiev etc., unele dintre ele fiind preluate de Radiodifuziunea din Bruxelles. În paralel cu activitatea concertistică predă la Universitatea de Muzică din Bucureşti.

De-a lungul timpului, Oxana Corjos a avut prilejul de a colabora cu dirijori precum: Cristian Mandeal, Gian Luigi Zampieri, Jan Stulen, Jin Wang, Ilarion Ionescu-Galaţi, Misha Katz, Petre Sbârcea, Adrian Sunshine, Gheorghe Costin, Emil Simon, Ovidiu Balan, Corneliu Dumbrăveanu, Cem Mansur, Nicolae Moldoveanu etc.În ţară, Oxana Corjos a susţinut concerte alături de cele mai reprezentative orchestre precum şi cu Orchestra Naţională Radio, Orchestra de Cameră Radio, Orchestra Filarmonicii George Enescu. Turneele în Elveţia, Republica Moldova, Spania, Macedonia şi Italia au adus pianistei o serie de succese, publicul şi critica de specialitate apreciind la superlativ prestaţiile sale artistice.

06
/08
/19

Festivalul Internațional „Vara Magică” continuă să vină cu oferte foarte interesante pentru bucureșteni, atrăgându-i la concerte pe 7 și 8 august cu Croitoru String Virtuosi Orchestra într-un program de o mare diversitate și Orchestra Română de Tineret dirijată de Cristian Mandeal cu un interesant program exclusiv simfonic, care va fi prezentat ulterior în celebra sală ElbPhilharmonie din Hamburg, în cadrul Festivalului Schleswig-Holstein.

02
/08
/19

Ultima lună de vară vine cu evenimente culturale de impact, precum Festivalul Anonimul, în Delta Dunării, Festivalul de Teatru Independent Undercloud, la Muzeul Țăranului din București, sau Festivalul Internațional George Enescu, ce-și deschide porțile în ultima zi din august.

31
/07
/19

Duminică, 4 august şi 1 septembrie 2019, de la ora 20.00, Orchestra Sinfonia București, prima orchestră privată din România, condusă de maestrul Florin Totan, va susține, în Parcul Colțea, spectacolul  „Bucuriile muzicii“. Concertul, o istorie a muzicii în 80 de minute, face parte din programul celei de-a X-a ediții a Festivalului „Simfonii de vară“, organizat de Primăria Sectorului 3.

31
/07
/19

Noul ciclu de simfonii de Ceaikovski dirijat de Yuri Botnari la pupitrul Orchestrei Filarmonicii din Moscova se deschide cu prima apariție, Simfonia  nr.1. Aspectul special al acestei apariții ține de faptul că, în prezent, albumul poate fi descărcat sau vizualizat prin flux continuu. 

31
/07
/19

La aproape un an după ce a cântat pe scena Operei Române alături de celebrul tenor Juan Diego Florez și la scurt timp după un succes extraordinar repurtat în Japonia în luna iulie, soprana Teodora Gheorghiu revine la București pentru un recital extraordinar programat în cadrul Festivalului Internațional „Vara Magică” de la Ateneul Român, pe 14 august, de la ora 19.30.

29
/07
/19

Festivalul Internațional „Vara Magică” propune publicului bucureştean pe 31 iulie şi 1 august două concerte foarte atractive : Orchestra Romanian Sinfonietta dirijată de Horia Andreescu cu un program exclusiv Mozart şi trioul Constantin Sandu – pian, Rafael Butaru – vioară, Răzvan Suma – violoncel, cu un program exclusiv Beethoven.

28
/07
/19

Cea de-a șasea ediție a Festivalului Strada Armenească are loc anul acesta între 2 și 4 august și aduce în inima Cartierului Armenesc din București o serie de evenimente pentru întreaga familie. Expoziții și workshopuri, meșteșugari, tururi ghidate, delicii culinare, dansuri tradiționale și concerte de neuitat, toate vă așteaptă în cele trei zile de festival pe strada Armenească. Intrarea este liberă.

26
/07
/19

La finalul lunii, pe 30 iulie, ora 19:00, va avea loc un nou concert SoNoRo Conac la Conacul Petre P. Carp de la Țibănești. Acesta este cel de-al doilea concert SoNoRo la Țibănești, primul având loc acum șapte ani, când conacul fusese recent retrocedat și se afla într-o stare avansată de degradare.

22
/07
/19

În august 2017 stăteam de vorbă cu dirijorul Cristian Lupeș (între timp a devenit și managerul Filarmonicii de Stat din Sibiu) despre ce reprezintă pentru el, muzicianul și omul, Festivalul Internațional George Enescu. El, ca și mulți alții, a remarcat, printre altele, faptul că Bucureștiul se schimbă în septembrie.