Pianista Oxana Corjos își încheie turneul la Ateneul Român
https://www.ziarulmetropolis.ro/pianista-oxana-corjos-isi-incheie-turneul-la-ateneul-roman/

Pianista Oxana Corjos realizează în perioada 29 octombrie – 12 noiembrie un turneu în patru oraşe din ţară – Sibiu, Piteşti, Bistriţa şi Bucureşti – cu un program spectaculos ce cuprinde Ciaccona în re minor, BWV 1004 de Bach-Busoni, patru preludii de Claude Debussy – Des pas sur la neige, La serenade interrompue, Puerta del Vino şi Feux d’artifice – şi Sonata a VI-a de Serghei Prokofiev.

Un articol de Liliana Matei|11 noiembrie 2019

Ultimul recital va avea loc la Bucureşti, la Ateneul Român pe 12 noiembrie. Pianista Oxana Corjos este unul dintre pianiştii marcanţi ai generatiei sale, fiind apreciată în mod special pentru vastul repertoriul îmbrăţişat care se extinde de la Bach, Mozart până la Rachmaninov şi Ravel. Aflată la apogeul maturităţii artistice, Oxana Corjos păstrează ceva din farmecul unui artist care-şi descoperă cu ingenuitate propriile începuturi. Programul de recital propus marchează unul dintre cele mai importante momente ale istoriei repertoriului pianistic, fiind expresia unui tip de comunicare cu totul special, bazat pe o fermecătoare decriptare a muzicii în captivante trame narative, pe care Oxana Corjos o dublează în permanență cu emoția unei confesiuni.

În recitalul propus, Oxana Corjos propune o călătorie în universul unei feminități fascinante, prin eternul paradox al unei forțe ieșite din comun și al unei fragilități de un seducător inefabil.

Crescând într-o familie de muzicieni, Oxana Corjos şi-a însuşit primele noţiuni muzicale din copilărie, studiind cu Ioana Minei şi Ana Pitiş. A urmat apoi cursurile Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, unde a studiat cu maestrul Dan Grigore. A fost distinsă cu numeroase premii obţinute la concursurile organizate la Roma (1991) şi Barcelona (1986). În anul 1992 a fost distinsă cu Premiul Cella Delavrancea pentru activitate meritorie desfășurată în domeniul culturii. A apărut în numeroase emisiuni de radio şi televiziune şi a realizat înregistrări speciale pentru Radiodifuziunea Română cu lucrări de Bach, Mozart, Beethoven, Mussorgski, Debussy, R. Strauss, Prokofiev etc., unele dintre ele fiind preluate de Radiodifuziunea din Bruxelles. În paralel cu activitatea concertistică predă la Universitatea de Muzică din Bucureşti.

De-a lungul timpului, Oxana Corjos a avut prilejul de a colabora cu dirijori precum: Cristian Mandeal, Gian Luigi Zampieri, Jan Stulen, Jin Wang, Ilarion Ionescu-Galaţi, Misha Katz, Petre Sbârcea, Adrian Sunshine, Gheorghe Costin, Emil Simon, Ovidiu Balan, Corneliu Dumbrăveanu, Cem Mansur, Nicolae Moldoveanu etc.În ţară, Oxana Corjos a susţinut concerte alături de cele mai reprezentative orchestre precum şi cu Orchestra Naţională Radio, Orchestra de Cameră Radio, Orchestra Filarmonicii George Enescu. Turneele în Elveţia, Republica Moldova, Spania, Macedonia şi Italia au adus pianistei o serie de succese, publicul şi critica de specialitate apreciind la superlativ prestaţiile sale artistice.

15
/01
/19

Opera Națională București prezintă joi, 17 ianuarie, începând cu ora 18:30 spectacolul „Faust” de Charles Gounod. Regia poartă semnătura lui Alexandru Tocilescu, scenografia a fost creată de Cătălin Ionescu Arbore, coregrafia de către Alexa Mezincescu, iar mișcarea scenic de către Roxana Colceag. Maestru de cor Daniel Jinga. La pupitrul dirijoral se va afla Tiberiu Soare.

09
/01
/19

Violonistul Alexandru Tomescu, artistul care recent, pe 19 noiembrie 2018, a câștigat din nou concursul organizat de Ministerul Culturii și Identității Naționale și de Filarmonica „George Enescu” pentru dreptul de a cânta, până în 2023, pe vioara Stradivarius Elder-Voicu, Obiect de Patrimoniu Național, va concerta la început de an pe scena Sălii Radio, într-un concert 100% Haydn!

21
/12
/18

O serie de evenimente importante au loc pe scena muzicii electronice luna aceasta. Ansamblul de artă sincretică Thy Veils a lansat, înainte de Crăciun, cea mai nouă piesă, Neoradiant, în versiunea ei de studio. Aceasta face parte din albumul cu același nume care este încă în lucru și care devine public, piesă cu piesă, pe măsură ce acestea sunt realizate. În egală măsură, albumul va fi soundtrack-ul filmului omonim, aflat în producție. 

21
/12
/18

Bucureștenii pot participa în noaptea dintre ani, pe 31 decembrie, începând cu ora 19.30, în Piața Constituției, la REVELIONul CENTENAR, un show exploziv, de peste șase ore, care marchează cei o sută de ani de la Marea Unire. Intrarea este liberă.

20
/12
/18

Adela Zaharia – soprană, Ştefan Pop – tenor, Zoltan Nagy – bariton şi Alin Anca – bas vor evolua vineri, pe 28 decembrie 2018, de la ora 19:00, la Ateneul Român, în Concertul extraordinar susţinut de Noua Orchestră Transilvană, dirijor David Crescenzi (Italia). Concert este organizat de Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud şi Fundaţia Societatea de Concerte Bistriţa.

16
/12
/18

Teatrelli oferă publicului o experiență culturală completă printr-o serie de concerte live: Concert Luiza Zan & Sorin Zlat-ZAT You Santa Claus, duminică, 16 decembrie, și concert acustic Sarmalele Reci, programat pentru 20 ianuarie 2019, dorind astfel să aducă mai aproape muzica unor artiști reprezentativi, în mijlocul unei săli de teatru.

14
/12
/18

Trupele britanice The Cure, Def Leppard, Radiohead, Roxy Music şi The Zombies plus cântăreţele americane Janet Jackson şi Stevie Nicks vor fi incluşi în 2019 în Rock and Roll Hall of Fame. Ceremonia va avea loc pe 29 martie la Barclays Center din Brooklyn.

12
/12
/18

Supărat de gestul unui spectator, care şi-a permis să intre în sală după începerea reprezentaţiei sale, rapsodul Grigore Leşe a plecat de pe scenă în timpul unui concert, susţinut, zilele trecute, în Târgu Lăpuş, Maramureş. Deşi cei prezenţi i-au cerut scuze şi l-au rugat să continue, interpretul a refuzat vehement să continue spectacolul.

11
/12
/18

S-au temut că piesa nu va avea niciodată succes din cauza duratei sale de aproape şase minute, dar a devenit cel mai ascultat single al secolului. "Bohemian Rhapsody", cântrecul trupei Queen, este, de la începutul acestei săptămâni, cel mai difuzat single din secolul al XX-lea pe platformele de streaming.

11
/12
/18

Ziua Internaţională a Tangoului, sărbătorită în 11 decembrie începând din anul 1977, a fost proclamată în onoarea a două figuri legendare ale muzicii argentiniene: Carlos Gardel, Regele Tangoului şi Julio De Caro, ambii născuţi într-o zi de 11 decembrie/ În 1935 Carlos Gardel compunea „Por una cabeza”, unul dintre cele mai cunoscute tangouri din istoria muzicii. 

07
/12
/18

Zece variațiuni pe teme de colinde româneşti compuse de zece tineri compozitori români pot fi ascultate în premieră absolută în data de 12 decembrie, în Sala “George Enescu” a Universității Naționale de Muzică din Bucureşti, ora 19:00. Concertul “Dincolo de colind” va fi interpretat de ansamblul de muzică nouă SonoMania, sub bagheta Simonei Strungaru. Accesul la eveniment este gratuit.

Pagina 30 din 154« Prima...1020...2829303132...405060...Ultima »