Piata Festivalului Enescu găzduieşte concerte de gală
https://www.ziarulmetropolis.ro/piata-festivalului-enescu-gazduieste-concerte-de-gala/

După ce, timp de aproape două săptămâni, mii de bucureşteni adunaţi în Piata Festivalului Enescu au aplaudat entuziast unele dintre cele mai frumoase concerte de muzică clasică, sfârşitul acestei săptămâni aduce publicului şi alte surprize.

Un articol de Andrada Văsii|27 septembrie 2013

După ce, timp de aproape două săptămâni, mii de bucureşteni adunaţi în Piata Festivalului Enescu au aplaudat entuziast unele dintre cele mai frumoase concerte de muzică clasică, sfârşitul acestei săptămâni aduce publicului şi alte surprize.

Doi dirijori de renume internaţional, Tiberiu Soare şi Jin Wang, vor pune în valoare cu măiestrie partituri celebre ale unor mari compozitori precum Verdi, Puccini sau Ceaikovski.

O prezenţă aparte în cadrul festivalului este cunoscutul percuţionist Zoli Toth. Pe scena din piaţă, artistul li se înfăţişează melomanilor într-o ipostază inedită, ca solist la marimbă (un instrument de percuţie, care provine din America Centrală) şi vibrafon.

Tiberiu Soare concertează în Piata Festivalului Enescu

Aşadar, astăzi, de la ora 19.30, Tiberiu Soare şi Zoli Toth, alături de Silvestri Orchestra, vor susţine un concert memorabil împreună cu invitatul serii, trompetistul Dumitru Cernei, în Piata Festivalului Enescu.

Piata Festivalului Enescu

Afişul pentru Piata Festivalului Enescu

Sâmbătă, 28 septembrie, de la ora 19.30, reputatul dirijor Jin Wang încheie seria concertelor de toamnă, din cadrul pieţei, cu un repertoriu diversificat, alături de Romanian Philarmonic. Programul cuprinde arii din operele Rigoletto, Cavaleria rusticană, Traviata şi Boema. Solişti: Irina Iordăchescu – soprană şi Hector Lopez – tenor.

Bucuria de a fi urmărit concertele este dublată de şansa de a petrece un weekend la Roma. Sejurul, oferit ca premiu la tombola evenimentului, este pus la dispoziţie de agenţia de turism Ama Travel. Extragerea talonului câştigător va avea loc sâmbătă, 28 septembrie.

Dacă v-a plăcut articolul, urmăriți-ne și pe Facebook

Info:

Accesul este gratuit.

Foto credit: ArCuB, Piata Festivalului Enescu

16
/05
/23

J'ai Bistrot București își aniversează al 10-lea an de existență prin intermediul a două evenimente marcante pe 19 și pe 20 mai: ”Silent Party” și ”Silent Concert Alternosfera” ce vor fi organizate chiar în grădina din Calea Griviței 55.

15
/05
/23

În lunile mai și iunie 2023 are loc primul turneu național intitulat Trei Tenori ieșeni, care aduce în fața publicului din întreaga țară trei dintre cei mai importanți tenori ai scenelor românești, care au ca numitor comun, în afara unor voci cu totul excepționale, faptul că își leagă numele în această perioadă de frumoasa evoluție a scenei muzicale ieșene actuale.

12
/05
/23

Pe 13 mai are loc lansarea celui de-al doilea album EYEDROPS „Găsit. Rătăcit. Regăsit. Pierdut.” cu un concert „extraordinaire” în Iași, la Underground Pub. Găsirea, Rătăcirea, Regăsirea și Pierderea cuprind un turneu care îi poartă pe băieți și pe noul lor album prin 11 orașe din țară.