Pink Martini revine la București pe 1 și 2 decembrie 2018
https://www.ziarulmetropolis.ro/pink-martini-revine-la-bucuresti-pe-1-si-2-decembrie-2018/

Pink Martini, orchestra de 12 artişti ce cântă în nu mai puţin de 25 limbi, deschide sezonul de concerte din iarnă de la Bucureşti, cu o colecţie specială de cântece de sezon.

Un articol de Liliana Matei|7 noiembrie 2018

O aventură muzicală în jurul lumii, ce își trage inspirația din filmele musical hollywoodiene ale anilor ’40 și ’50 și îmbină o varietate de genuri într-o compoziție modernă și eclectică, Pink Martini aduce pe orice scenă pe care performează un repertoriu multilingv și un sound ce nu poate fi clasificat dar garantat va ridica publicul în picioare.

Ocazia de a asculta muzica lor sofisticată, cosmopolită și cu note vintage se va ivi din nou, la Sala Palatului, căci Events (www.events.ro) îi readuc alături de publicul lor. Și, cum și spectatorii abia îi așteaptă, pe lângă show-ul programat pe 1 decembrie, Pink Martini vor mai susține o reprezentație și în data de 2 decembrie, pentru care biletele s-au pus în vânzare.

Concertul din acest an va aduce, în premieră pentru România, colecția de cântece de iarnă pe care trupa le-a cules din întreaga lume. De la colinde ucrainiene, franțuzești, italiene, la cântece de iarnă din Israel, Scoția sau Germania și cântece chinezești de anul nou, ori celebrul White Christmas cântat în limba japoneză, toate vor răsuna pe scena Sălii Palatului, într-o splendoare muzicală.

Trupa iubește România, iar Thomas Lauderdale, liderul trupei, a declarat că Bucureștiul este o a doua casă pentru ei; și publicul îi iubește pentru impecabilele interpretări vocale și instrumentale și pentru interacțiunea deosebită care transformă orice concert într-o experiență completă pentru spectatori. Spectacolele lor se țin cu casa închisă căci a asculta Pink Martini e ca o călătorie la ceas de seară pe toate meridianele: din piațetele romantice ale Italiei pe malurile Bosforului, din cafenelele cochete din Paris în Orientul îndepărtat și din Asia misterioasă în orașele pline de vervă ale Americii de Sud.

Înființată în 1994 în Portland, Oregon, orașul natal al lui Lauderdale, ca o trupă ce urma să combată zgomotul și mediocritatea percepută de unii drept muzică , după mai bine de douăzeci de ani, Pink Martini cântă acum pe podiumurile defilărilor de modă, în muzee și la prestigioase festivaluri de film atât melodiile proprii cât și reinterpretări ale unor piese celebre ce garantat vor face spectatorii să își aducă la concert pantofii de dans.

Biletele pentru concertul Pink Martini de la Sala Palatului, din Bucureşti, de pe 1 decembrie 2018, pot fi achiziţionate din reţeaua Eventim (magazinele Germanos, Vodafone, Orange, Domo, librăriile Humanitas, librăriile Cărtureşti) sau online de pe www.eventim.ro. Biletele până pe 2 decembrie inclusiv au costurile de le 290 lei (Bilet VIP), 240 lei (Categoria I), 190 lei (Categoria II), 150 lei (Categoria III) și 130 lei (Categoria IV).

Despre Events: Events este una dintre cele mai mari companii organizatoare de evenimente din România, a căror misiune este să aducă entertainmentul cât mai aproape de oameni. Din anul 2000, sloganul lor este „de neuitat”, iar printre evenimentele care vor rămâne mereu în memoria spectatorilor se numără concertele The Rolling Stones, Linkin Park, Aerosmith și Leonard Cohen, Pink Martini spectacolele Cirque du Soleil sau Sensation.

02
/08
/19

Ultima lună de vară vine cu evenimente culturale de impact, precum Festivalul Anonimul, în Delta Dunării, Festivalul de Teatru Independent Undercloud, la Muzeul Țăranului din București, sau Festivalul Internațional George Enescu, ce-și deschide porțile în ultima zi din august.

31
/07
/19

Duminică, 4 august şi 1 septembrie 2019, de la ora 20.00, Orchestra Sinfonia București, prima orchestră privată din România, condusă de maestrul Florin Totan, va susține, în Parcul Colțea, spectacolul  „Bucuriile muzicii“. Concertul, o istorie a muzicii în 80 de minute, face parte din programul celei de-a X-a ediții a Festivalului „Simfonii de vară“, organizat de Primăria Sectorului 3.

31
/07
/19

Noul ciclu de simfonii de Ceaikovski dirijat de Yuri Botnari la pupitrul Orchestrei Filarmonicii din Moscova se deschide cu prima apariție, Simfonia  nr.1. Aspectul special al acestei apariții ține de faptul că, în prezent, albumul poate fi descărcat sau vizualizat prin flux continuu. 

31
/07
/19

La aproape un an după ce a cântat pe scena Operei Române alături de celebrul tenor Juan Diego Florez și la scurt timp după un succes extraordinar repurtat în Japonia în luna iulie, soprana Teodora Gheorghiu revine la București pentru un recital extraordinar programat în cadrul Festivalului Internațional „Vara Magică” de la Ateneul Român, pe 14 august, de la ora 19.30.

29
/07
/19

Festivalul Internațional „Vara Magică” propune publicului bucureştean pe 31 iulie şi 1 august două concerte foarte atractive : Orchestra Romanian Sinfonietta dirijată de Horia Andreescu cu un program exclusiv Mozart şi trioul Constantin Sandu – pian, Rafael Butaru – vioară, Răzvan Suma – violoncel, cu un program exclusiv Beethoven.

28
/07
/19

Cea de-a șasea ediție a Festivalului Strada Armenească are loc anul acesta între 2 și 4 august și aduce în inima Cartierului Armenesc din București o serie de evenimente pentru întreaga familie. Expoziții și workshopuri, meșteșugari, tururi ghidate, delicii culinare, dansuri tradiționale și concerte de neuitat, toate vă așteaptă în cele trei zile de festival pe strada Armenească. Intrarea este liberă.

26
/07
/19

La finalul lunii, pe 30 iulie, ora 19:00, va avea loc un nou concert SoNoRo Conac la Conacul Petre P. Carp de la Țibănești. Acesta este cel de-al doilea concert SoNoRo la Țibănești, primul având loc acum șapte ani, când conacul fusese recent retrocedat și se afla într-o stare avansată de degradare.

22
/07
/19

În august 2017 stăteam de vorbă cu dirijorul Cristian Lupeș (între timp a devenit și managerul Filarmonicii de Stat din Sibiu) despre ce reprezintă pentru el, muzicianul și omul, Festivalul Internațional George Enescu. El, ca și mulți alții, a remarcat, printre altele, faptul că Bucureștiul se schimbă în septembrie.

18
/07
/19

Muzeul Municipiului București invită publicul la vernisajul expoziției tematice „Mărturisiri despre muzică. Intimitate. Armonii. Tehnologie”, eveniment care va avea loc pe data de 23 iulie, ora 19.00, la Palatul Suțu (Bd. Ion C. Brătianu, nr. 2). Noul proiect expozițional este asociat Festivalului Internațional George Enescu.