Pleșu-Liiceanu. Despre dialogurile de duminică
https://www.ziarulmetropolis.ro/plesu-liiceanu-despre-dialogurile-de-duminica/

Volumul este o transcriere (adaptată la rigorile unui text tipărit) a unor dialoguri televizate între marii noștri cărturari. Dialogurile au fost difuzate în fiecare duminică, sub titlul “50 de minute cu Pleșu și Liiceanu”, în februarie-mai 2011. Obiectivele cuplului Pleșu-Liiceanu au fost o detașare de actualitate și o întoarcere la ceea ce este fundamental vieții omului dincolo de realitatea imediată.

Așa s-au născut dialogurile “Despre speranță”, “Despre prostie”, “Despre invidie și ură”, “Despre frică”, “Despre calomnie”, “Cei neștiuți”, “Despre trufie”, “Miracolul întâlnirilor”, “Despre iubire”, “Despre educație”, “De ce citim?”, “Cum vorbim?”, “Ticăloși și lichele”, “Toleranța și intolerabilul”, “Despre moarte”, “Parabole ale răului și judecății”, “Parabolele pierderii și regăsirii”, “Despre râs și umor”.

Am preferat – în locul unei cronici oarecare – să redăm mai jos fragmente din carte. Selecția ne aparține și este menită strict a stimula curiozitatea potențialului cititor.

Pleșu și Liiceanu despre speranță

“Mă trezesc uneori cuprins de o nerezonabilă încredere în soarta lumii.”

“Chiar și muribundul speră până în ultima secundă. Poate că speranța e combustia psihică subînțeleasă a vieții. Avem sădit în noi un program de așteptare a unui ‘totuși va fi bine’, iar asta, culmea!, în condițiile în care ne naștem cu o condamnare la moarte în buzunar.”

„Cunosc oameni care, de cum se scoală dimineața, simt că au încurcat-o.”

“(…) există oameni înclinați să aibă așteptări rele. Și necazul este că, de obicei, când ai așteptări rele, ele se și realizează. Eu pretind însă că și atunci când ai așteptări bune ele tind să se realizeze. Speranța are, uneori, această capacitate de a produce, din însăși substanța ei, obiectul spre care aspiră (…)”

“(…) Speranța nu se decide pe bază de argumentație. Speranța este un fel de a face credit unei ipoteze promițătoare. Tema speranței e strâns legată de tema încrederii. (…) Nu pot să ajung la virtutea speranței căzând pe gânduri și făcând niște ‘socoteli’ abile. (…)”
Andrei Pleșu

„(…) când cineva nu poate să se instaleze în credință – și asta nu din pricina unei lipse de cultură religioasă, ci din pricina unei anumite structuri de luciditate (…) -, frumos e să nu fie hulit de masa drept-credincioșilor născuți izbăviți.”
Gabriel Liiceanu

Pleșu și Liiceanu despre prostie

„Primul semn al unui început de inteligență e să admiți că nu deții adevărul ultim, că nu poți explica tot, că ai mai curând întrebări decât certitudini de beton.”

“ (…) pentru mine, solemnitatea excesivă e un semn de prostie. Mă refer la genul de oameni care, ca să zic așa, stau tot timpul din profil, pozează în statui. Oameni care nu sunt niciodată neserioși, care nu sunt niciodată, cum să spun, frivoli, oameni care se identifică, mereu, cu un rol: rolul celui instalat – festiv – în propria lui competență. Ăștia trebuie priviți cu oarecare neîncredere.”

“Hărnicia oarbă. E și ăsta un chip al prostiei. Mă refer la dinamismul mecanic al agitaților încăpățânați, puși pe ‘fapte’, incapabili să facă o ‘haltă de ajustare’, un pas înapoi. O țin langa cu o tenacitate zoologică.”

“Prostia e o formă de inflexibilitate, indiferentă la conjuncturi. Cu ea ‘nu se glumește’. Prostul e ‘împietrit’ în prostia lui. E mineralizat. E un bulgăre mineral în viața noastră, și noi toți ne suntem nouă înșine, din când în când, niște minerale, niște piedici țepene, inconturnabile.”

“Când un filosof se prostește, construiește o ideologie. Sau când cineva vrea să facă filosofie și n-ajunge până la temeiurile ei, eșuează în schemă ideologică. Ideologiile sunt un fel de fast-food metafizic.”
Andrei Pleșu

“Problema prostiei, așadar, nu e problema prostului, ci a inteligentului atent la derapajele prostiei.”

“Nu știu cum se face că suferim cu toții de prostie, dar, până la urmă, doar unii sunt proști. Și totdeauna alții, nu noi.”

“ (…) un prost care e prost pe cont propriu nu face întotdeauna un rău incomensurabil în jurul lui. În schimb, un prost care încremenește într-un proiect politic, prinzându-I și pe alții cu forța în el, poate să aibă pe conștiină o puzderie de oameni.”

“ (…) încremenirea în proiect reprezintă incapacitatea unui om de a-și revizui proiectul născut pe baze afective – și de care el rămâne îndrăgostit întreaga viață – în jurul unui episod biografic.”
Gabriel Liiceanu

Pleșu și Liiceanu despre invidie și ură

“Mâniosul, spre deosebire de cel care urăște, e supărat pe ceva rău care i s-a făcut, adică pune accentul pe răul faptei  a cărei victimă a fost. Pe când cel care urăște e supărat pe cineva: pune accentul pe răutatea făptuitorului. “

“ Mânia nu e veșnică. Spre deosebire de ură, ea poate fi urmată și de milă. Dacă te instalezi în mânie pe viață, adică dacă faci din mânie o stare cotidiană, atunci ea devine ură, iar încremenirea în ură nu rezolvă lucrurile, nu-l pedepsește pe cel urât, ci mai curând îl erodează pe cel care urăște…”
„ (…) ideea să-ți construiești viața pe un icter mi se pare și ineficientă, în plan exterior, și erodantă, toxică, patogenă, în plan interior.(…)”

“ Și decât să riști să te urâțești, să-ți urâțești viața, să-ți urâțești sufletul, întotând tot timpul într-o fermentație a insatisfacției, eu spun că la un moment dat trebuie să ai puterea să te liniștești…”
Andrei Pleșu

“ (…) trăim într-o societate devastată de ură și blocată în ură.”

“Dreptatea se poate face și rațional, destins, instituțional, fără patimă. Legile nu gesticulează cu ochii scoși din cap.”

“ (…) nu cred că se poate trăi fără o lustrație – fără o curățare a unui loc după o crimă – care să aducă lucrurile în punctul zero al unui nou început. Altfel, facem indigestie cronică cu crimele nedigerate din burta istoriei noastre.”
Gabriel Liiceanu

Pleșu și Liiceanu despre frică

“Țin minte că domnul Noica ne-a spus odată: ‘Îmi plac coșmarurile, fiindcă dimineața, când mă trezesc, am senzația că viața nu e, totuși, așa de rea.”

„E un fapt că, în instalarea fricii, imaginația joacă un rol foarte important, până-ntr-atât încât o anumită carență de imaginație te face mai puțin vulnerabil la frică… Adam Michnik a spus odată că, de fapt, n-a fost cu-adevărat curajos niciodată, ci că doar i-a lipsit imaginația.”
Andrei Pleșu

“Îți propun să facem un mic exercițiu de sinceritate. Pentru că ai pomenit frica de ridicol, nouă nu ne este teamă în momentul ăsta că batem câmpii? Uite, am început o emisiune. Eu cu condamnarea la moarte a lui Dostoievski, tu cu teama de cloșcă… Nu ți-e teamă că ne facem de râs?”

“Știi, pe la sfârșitul anilor `30, s-a făcut o adaptare radiofonică după Războiul lumilor al lui H.G. Wells și, crezând că Pământul a fost cu adevărat invadat de marțieni, oamenii au ieșit în stradă țipând ori s-au urcat în mașini și au fugit încotro au văzut cu ochii.”

“ (…) Imaginează-ți, dacă poți, viața unui om care, când deschide ochii, realizează că ziua în care a intrat face parte dintr-un coșmar, că realitatea a devenit între timp coșmarul.”
Gabriel Liiceanu

Pleșu și Liiceanu despre calomnie

“Calomnia e și o formă de mizantropie, între altele. E-un fel de a nu credita și de-a nu respecta oamenii, mai ales când sunt cât de cât onorabili, cât de cât înzestrați.”

“ (…) nu e rezonabil să te-apuci să contești, zelos, calomnie cu calomnie. Dacă unul spune că ești crocodil, n-are rost să ieși pe un post de televiziune cu o față tristă și să spui: Să știți că eu nu sunt crocodil.”

„Există oameni care au un fel de bucurie, de voluptate perversă a maculării.”

“Dacă-i tot spui unuia ‘maestre’, ăla începe să creadă că e chiar ‘maestru’ și începe să peroreze fălos, de la un amvon imaginar.”

“Caricatura e o exagerare, în vreme ce calomnia este o ficțiune.”
Andrei Pleșu

“Socrate a fost primul mare calomniat al culturii europene. Faimoasa lui apărare la procesul intentat e , de fapt, respingerea sistematică a unor calomnii.”

“Să spunem (…) că există o gradație a calomnie, mai întâi trebuie să bată vântul călduț al zvonului și insinuării.”

“Banal spus, ori de câte ori ai de-a face cu un om care este calomniat, este evident că ai de-a face cu un om care, stârnind invidia, trebuie să plătească pentru o reușită, pentru lucrul deosebit pe care l-a realizat.”

“O definiție ca la clasa primară ar suna atunci așa: calmonie e atunci când iese fum fără foc. Focul care scoate fumul este, în cazul calomniei, o inexactitate pusă în circulație cu rea-credință, așadar o minciună.”
Gabriel Liiceanu

Pleșu și Liiceanu despre cei neștiuți

“Diferența dintre bine și rău este că răul e ‘legiune’, trebuie să fie amplu, dezlănțuit, abundent, în vreme ce binele poate răsturna balanța chiar fără atuul cantității.”

“Măgarul se proiecteză brusc pe-un cer suprem… Și-ar fi bine să fim atenți la virtuțile lui, la măgarul din noi, neglijat sau disprețuit, la cărușia pe care o datorăm comunității, ca și la umilitatea cu care înțelege să intre în lume mesajul divin (n.r. – Iisus Hristos a intrat în Ierusalim călare pe un măgar). Lumea nu e dusă în spate de vedete, lumea e dusă în spate de această vietate anonimă, simplă, dar camuflând o prețioasă bogăție interioară, gălăgioasă uneori, dar de fapt introvertită… Merită să recuperăm conceptul ‘măgărității’, dacă putem risca un asemenea termen…”

“Marile capodopere ale artei medievale nu sunt semnate. E un anoimat asumat, un fe de penumbra sacrificială.”

“În mod ideal, și nu știu dacă asta se întâmplă undeva pe lume, ministrul ar trebui să fie, ca și soldatul, ca și călugărul, ca și dascălul, un personaj, cum să spun, marginal. Marginal față de propria lui persoană…”
Andrei Pleșu

„Nu toată lumea știe cine a fost dascălul lui Eminescu din clasele primare. Nu toată lume știe cine a fost profesorul de pian al lui Rubinstein.”

“Nu cred să existe astăzi pe lume orgoliu mai mare decât al celui care semnează.”

“ (…) la noi, în special, bilanțul unui ministeriat se termină cu sminteala vanitoasă a ministrului.”
Gabriel Liiceanu

Pleșu și Liiceanu despre trufie

“Orgoliul, pentru mine – trebuie să spun -, e răul tuturor relelor. Nimic nu mă scoate mai mult din minți decât să văd diferite forme de orgoliu, de inflație a eului.”

“Spinoza zice foarte bine despre orgoliu: e un fel de delir, e un fel de a visa cu ochii deschiși. Îți închipui lucruri despre tine, despre rolul tău, despre destinul tău și te comporți în consecință.”

“Eu am o slăbiciune pentru cuvântul românesc înfumurare, pentru că sugerează iluzia (fumul…), delirul, spectralitatea. Orgoliul este, într-adevăr, un fel de abur care ți se urcă la cap și care te face să nu mai realizezi care-s dimensiunea și condiția ta reale.”
Andrei Pleșu

“Noi simțim o oarecare gâdilitură chiar și atunci când ni se cere să ne punem semnătura pe te miri ce. Semnătura e amprena noastră în lume. Gândește-te și la ‘sesiunile de autografe’”

“Ca să fii oltean, trebuie să ai tupeu, nu glumă, și să te simți minunat cu tine. Eu m-am ridicat la rangul de român incolor.”

“Narcisismul a intrat ca maladie în tabloul termenilor trufiei. Deși e o trufie blândă, metafizică, întoarsă dureros cătrea ea însăși.”

„Smerenia, dacă nu este manevrată cum trebuie, ajunge orgoliu. Există o inflamație a smereniei care sfârșește într-un păcat: orgoliul smereniei.”

„Orice artist e produsul transpirației, al unei munci disperate, și munca asta e modul lui de a-și onora talentul primit.”
Gabriel Liiceanu

Pleșu și Liiceanu despre miracolul întâlnirilor

“ (…) toate întâmplările unei vieți au, la sfârșit, o configurație care se poate numi destin. Cum se convertește o întâmplare în destin, cum devine ea destin, ăsta e miracolul întâmplărilor!”

“ (…) într-un fel, suntem suma întâlnirilor noastre.”
Andrei Pleșu

“Pe Noica l-am cunoscut acasă la un profesor de la facultate. Mă dusesem să iau o carte de la el. Noica tocmai încheia vizita, era în vestibul și își punea un galoș.”

“ (…) dacă nu poți să răspunzi la întrebarea ‘cum ar fi arătat viața ta dacă nu-l întâlneai pe X?’, asta înseamnă că ești în fața unei întâlniri cu-adevărat miraculoase.”
Gabriel Liiceanu

Pleșu și Liiceanu despre iubire

“Eu, unul, sunt șocat de câte ori aud, în filmele americane, aproape la fel de des ca How do you do?, ca ‘bună ziua’, schimbul de replici ‘I love you – I love you too’. Asta a devenit un fel de ‘Salut, ce mai faci? E un mod de a aduce iubirea în spațiul unui dialog oarecare, nesemnificativ, din care iubirea nu are nimic de câștigat.”
Andrei Pleșu

“Chiar crezi că despre iubre nu se mai poate vorbi decât practicând zeflemeaua, ironia, dezabuzarea?”

“Când tragi linia vieții, vezi că iubirea este o problemă pe care de fapt n-ai rezolvat-o.”

„Hai să spunem, într-o formulare barocă poate, că, atunci când pășești pe teritoriul iubirii, accepți să-ți găsești eul în măsura în care îl pierzi în celălalt.”
Gabriel Liiceanu

Pleșu și Liiceanu despre educație

„În general, omul necultivat, aș spune omul needucat, merge brambura. Merge haotic, merge împiedicat, merge după un traseu arbitrar. Omul educat se vede și în stilul, și în alura pasului lui.”
Andrei Pleșu

“Ne suntem propria noastră temă, fiecare individ își e sieși materia primă cu care are de lucrat toată viața. Iar educația e brânciul binevoitor pe care-l primim din afară, ca să-ncepem apoi să ne lucrăm singuri ogorul.”
Gabriel Liiceanu

Pleșu și Liiceanu despre “de ce citim?”

„Mie mi se spune chiar, uneori, să iau o carte-n mână și să mă fac că o răsfoiesc. Adică să arăt că știu cum se umblă cu ea.”

„Vorba lui Petre Țuțea: fără cărți nu pot trăi decât dobitoacele și sfinții..”

„Trebuie, așadar, să pornim de la această realitate: s-a trăit până târziu, în istoria europeană, cu o majoritate care nu citea. Și care, totuși, producea artă și cultură de o calitate extraordinară.”

“Ideea că lectura stă ca o lespede grea asupra vieții nu mi-e foarte simpatică. Cartea e foarte importantă, dar nu e destul. Cititul este vital, dar nu e suficient. Un intelectual nu se recomandă ca intelectual prin simplul fapt că are mereu la butonieră o carte, sau că răsfoiește cărți.”

“Ca scriitori, citim ca să-nvățăm să scriem. Cine citește mult, sau suficient, scrie mai bine decât cineva care nu citește.”

“Se poate scrie și fără să citești, dar nu se prea poate citi ce scriu cei care nu citesc.”

“Uneori, sunt motivat și de senzația că, odată scrisă și tipărită, cartea are și cititori.”

“Cărțile (…) sunt felul oamenilor de a avea aripi”
Andrei Pleșu

“ (…) grație textului scris gândul celuilalt ajunge la mine, grație lui eu rămân etern contemporan cu cel care l-a scris (…)”

“ Andrei, am obosit. Bănuiesc că efortul de a fi inteligent crește stresul. Ne apropiem de sfârșitul discuției. Noi facem parte din categoria nefeciților care alimentează piața de carte, dintre cei care, scriind, sporesc numărul cărților pe lume. Dacă ai vreunele rezerve față de sensul cărții pe lume, de ce pui cărți pe lume?”

“Îngerii nu citesc.”
Gabriel Liiceanu

Pleșu și Liiceanu despre “cum vorbim”

“Ceea ce mă scoate (…) din minți mai mult decât orice este că, de obicei, oamenii care fac mare caz de patriotism și care sunt gata oricând ,mai ales la o țuică (sau prin Parlament), să spună cât de mult își iubesc ei țara nu sunt în stare să-i folosească limba fără să o pocească.”
Andrei Pleșu

“Mă tem că cei care au făcut boala lui ‘ca și’ nu se vor mai vindeca de ea niciodată. Când le spui, te privesc o vreme cu stupoare, după care continuă nestingheriți”
Gabriel Liiceanu

Pleșu și Liiceanu despre ticăloși și lichele

“Orice sistem totalitar e o pepinieră de ticăloși. Adică ticălosul potențial este identificat din fașă, format să se integreze într-un context în care ticăloșia devine o virtute utilizabilă și pe urmă promovat.”
Andrei Pleșu

“Iar noi, dacă suntem mereu în coada clasamentelor europene, suntem pentru că aici proporția și ‘calitatea’ (rapacitatea) lichelelor noastre au atins cote unice în Europa.”

“ (…) în comunism ni s-a întâmplat ceva complet nou: licheaua eternă, care însoțește ca o umbră istoria speciei umane, s-a pomenit într-o societate care i-a permis, politic vorbind, să se organizeze, să se sistematizeze, să se mafiotizeze la scară mare.”
Gabriel Liiceanu

Pleșu și Liiceanu despre “toleranța și intolerabilul”

“Dacă admiți din plecare că omul are voie să bată câmpii cum vrea el și tu la fel, atunci dialogul devine un protocol vid: stați unul în fața altuia și surâdeți cald…”

“Socrate nu-l împieică pe celălalt să-și spună părerea, ba dimpotrivă îi cere să și-o argumenteze. Nu-i pune pumnul în gură, nu-l contrazice. Îl provoacă.”
Andrei Pleșu

“Suntem condamnați să trăim laolaltă, iar toleranța devine atunci umbra care însoțește conviețuirea umană. Toleranța e, până la urmă, o chestiune de rentabilitate. Dacă suntem toleranți, rămânem amândoi în viață. Dacă nu, unul din noi (și nu se știe care) moare. Sau murim, intoleranți, amândoi.”

“Adevărul e că toleranța se naște în familie. Îmi place să spun că tinerii căsătoriți, care vin fiecare din triburi diferite, trebuie să treacă primii proba toleranței. Și-mi place să dau exemplul ăsta: în tribul lui, de pildă, tubul de la pasta de dinți se apasă de jos în sus. În tribul din care vine ea, se apasă de la mijloc sau de sus. Dacă cei doi nu sunt toleranți, divorțul bate la ușă. Se divorțează pornind de la tubul de pastă de dinți, de la felul în care se îndoaie prosopul, de la felul în care se pun hainele pe scaun…”
Gabriel Liiceanu

Pleșu și Liiceanu despre moarte

“Lucrul bun pe care pot să-l spun despre ce simt în legătură cu această situație tot mai plauzibilă este că, de multă vreme, am dezvoltat față de episod – și sper să-l păstrez până la final – un sentiment de enormă curiozitate. Sunt foarte curios cum arată chestia asta, cum o să fie (…).”

“Civilizația – am găsit într-o statistică lucrul ăsta – sporește frica de moarte.”
Andrei Pleșu

“Și ar mai fi ceva: s-ar putea ca, atunci când pierdem ființele cele mai apropiate, ele să ne ia într-o măsură cu ele. Tocmai pentru că o parte din tine migrează odată cu cei care au plecat, moartea e descărcată în bună parte de dificultatea ei.”
Gabriel Liiceanu

Pleșu și Liiceanu despre parabole ale răului și ale judecății

“ Pretinde într-adevăr cineva c-a dezlegat definitiv o parabolă?”
Andrei Pleșu

“ Revenind însă la parabola neghinei, adaug că ceea ce mă neliniștește e înverșunarea cu care stăpânul ogorului contestă că ar avea vreun amestec la apariția neghinei. Delimitarea față de cel care a semănat-o este totală.”
Gabriel Liiceanu

Pleșu și Liiceanu despre parabolele pierderii și regăsirii

“În fond, Dumnezeu, prin Fiul Lui, e cel care, dacă ne vede porniți, ne scurtează drumul.”
Andrei Pleșu

“Rigorismul etic poate deveni antipatic (‘da cine-i ăsta să ne judece pe toți?’), așa cum și postura permanent dilematică și prevenitoare poate genera o societate fără repere.”
Gabriel Liiceanu

Pleșu și Liiceanu despre râs și umor

“Dacă-mi pui o piedică și cad în gură, îmi pierd umorul instantaneu.”
“Da, e adevărat că nu există niciun pasaj în Evanghelii din care să tragem concluzia că Iisus ar fi izbucnit vreodată în hohote de râs.”
Andrei Pleșu

“ (…) a avea cu adevărat umor înseamnă să poți să accepți că tu însuți poțisă devii obiect al râsului. Așadar să arăți că ești capabil să râzi de tine însuți. (…)”

„ Totuși, când auzi că se poate râde fiindcă ți-a căzut prosopul în clipa când ai intrat în baie, devii puțin melancolic.”
Gabriel Liiceanu

Foto: TVR

 

---

---