Podul Mogoșoaii – Calea Victoriei
https://www.ziarulmetropolis.ro/podul-mogosoaii-calea-victoriei/

Ridicat, ca mai toate oraşele lumii, pe malurile unei ape, Bucureştiul s-a bucurat de binefacerile dar şi de inundaţiile devastatoare ale Dâmboviţei. Atestat documentar la 1457, oraşul s-a extins, pornind de la Curtea Veche, haotic, fără norme urbanistice (apărute, vag, abia în sec. 19).

Un articol de Georgeta Filitti|23 mai 2016

Dreptul celui mai tare, în speţă domnitorul, marii boieri sau vreo mânăstire stă la originea înălţării unor construcţii ori la croirea unor artere noi.

E şi cazul Podului Mogoşoaii (după Războiul pentru independenţă din 1877-1878, Calea Victoriei).

Cantacuzinii, familie grecească ajunsă în Ţara românească după căderea Bizanţului, la 1453, devin mari proprietari la Bucureşti. În sec. 17, o femeie aprigă şi nespus de bună gospodină din această familie, Elina, îşi împarte averea între cei 12 copii. Între ei, domnul ţării, Şerban Cantacuzino. Vrajba şi nemulţumirea dintre fraţi pentru bucata primită a durat, umplând condicile domneşti de procese, până în vremea Brâncoveanului, nepotul Elinei. Atunci, la 1692, neîntrecutul voievod a dispus croirea unui drum de la malul Dâmboviţei până spre moşia lui de la Mogoşoaia. Au fost schimburi, despăgubiri, călcări ori separări dar Uliţa Mare a început să funcţioneze, luând numele de la o proprietate din capul ei, a Mogoşoaii, soţia lui Mogoş.

De ce pod?

Pentru că aceste drumuri ce radiau de la Curtea Veche erau podite. Să le amintim: Podul Calicilor, al Caliţei (azi Calea Rahovei), Podul Târgului de Afară (Calea Moşilor), Podul Beilicului (Calea Şerban Vodă), Podul de Pământ (Calea Plevnei). Şi, desigur, Podul Mogoşoaii. Acesta din urmă a fost o adevărată coloană vertebrală a oraşului, din sec. 17 până la Revoluţia din 1989.

Podirea însemna aşternerea cu scânduri groase (bataci) între „urşi”, de care erau prinse cu piroane. Ar fi trebuit reînnoite la 5 ani. Dar operaţia întârzia mereu. Riveranii erau datori să măture podul zilnic şi să-l ţină în stare de funcţionare. Fără o temelie oarecare, podul avea dedesupt un şanţ pe unde se scurgeau „murdalâcurile”; când se rupea vreo scândură, trăsurile o basculau, trecătorii erau loviţi şi împroşcaţi cu noroi. Reparaţii se făceau doar la trecerea vreunui alai domnesc, a unui sol străin ori după nesfârşite reclamaţii. În acest răstimp a funcţionat şi apelativul de „podăreasă”, pentru stămoaşele fetelor de pe centură de azi.

Pietruită după 1880, apoi asfaltată, Calea Victoriei s-a transformat încet încet într-o arteră trufaşă. Magazine de lux, multe furnizoare ale Casei regale, Palatul regal, palate particulare, instituţii de prestigiu, hoteluri, biserici, redacţii de ziare, cafenele, cofetării – toate au însemnat o concentrare a elitismului urban.

Evenimente definitorii pentru viaţa oraşului, parăzi, cortegii, manifestaţii, descrieri ale călătorilor străini, domiciliul unor personaje de seamă au făcut ca Podul Mogoşoaii să intre, ca nici o altă stradă, în conştiinţa bucureştenilor. Această împrejurare a foat înlesnită şi de iniţiativa unui mare iubitor al oraşului. În 1944 Gheorghe Crutzescu a scris o carte încântătoare, Podul Mogoşoaii, care a cunoscut mai multe ediţii, până în zile noastre.

Şi totuşi…

Dinamica urbană, schimbarea generaţiilor şi dispreţul nostru pentru tradiţie au făcut ca după 1989 Calea Victoriei să intre într-un con de umbră. La ieşirea spre Piaţa Victoriei au dispărut casa Cerchez, casa Văcărescu-Caribol sau acel splendid hotel particular al familiei Ollănescu. Casele Cutzarida, Barbu Catargiu sau Cesianu (fosta legaţie germană) aşteaptă mila unei bidinele cu  var dacă restaurarea e cu neputinţă. Plombele de blocuri socialiste, dărăpănate şi cu balcoane oricând gata să cadă în capul trecătorilor, alternează cu câteva blocuri de sticlă şi beton, banale ca o halbă de bere.

Ca să urâţească odată în plus aristocratica arteră bucureşteană, municipalitatea a împodobit-o cu o pistă de biciclete, cu o bordură în care se proptesc adesea maşinile şi cu un spaţiu de spectacole în aer liber în dreptul Ateneului – asta pentru a spori odată în plus zgomotul asurzitor întreţinut obsesiv de locuitori.

În trecut, Podul Mogoşoaii – Calea Victoriei a fost un model; din păcate, şi azi e reprezentativ dar pentru neputinţa noastră de a valorifica tradiţia şi pentru înclinarea grăbită spre inadecvare şi părelnică strălucire.

20
/10
/14

Un studio de înregistrări din Londra a lansat o „provocare” artistică unuia dintre cei mai valoroşi tineri pianişti români, SERGIU TUHUŢIU: studioul s-a oferit să îi înregistreze primul CD dacă reuşeşte să adune 20.000 de like-uri pe pagina sa de Facebook. După ce a făcut public acest pariu pe reţeaua de socializare, povestea s-a transformat într-un fenomen viral, rezultatul fiind acela că în două zile pagina sa a obţinut 24.000 de like-uri, iar înregistrările CD-ului au fost programate pentru finalul verii 2014.

20
/10
/14

Producătorii Ridley Scott şi Lynda Obst lucrează la o miniserie de televiziune, bazată pe cartea "The Hot Zone" a lui Richard Preston, publicată în 1994, despre izbucnirea epidemiilor de febră hemoragică, inclusiv cea provocată de virusul Ebola. Potrivit The Hollywood Reporter, serialul va fi produs de studiourile de televiziune Fox, după un scenariu adaptat de Jeff Vintar.

19
/10
/14

După un program intensiv de filme cu un palmares internațional impresionant și o serie de evenimente speciale inedite, „Festivalul Internațional de Film Comedy Cluj” și-a desemnat câștigătorii sâmbătă seară. Pelicula „Jacky în regatul femeilor”, de Riad Sattouf, a fost dublu premiată: Cel Mai Bun Film și Cel Mai Bun Scenariu.

19
/10
/14

Filmele câștigătoare ale celor mai importante premii pe Croazetă în acest an, retrospective, invitați celebri și discuții despre cinema pot fi găsite în programul celei de-a 5-a ediții a festivalului „Les Films de Cannes a Bucarest“ (24-30 octombrie), inițiat și patronat de Cristian Mungiu.

18
/10
/14

Cineastul spaniol Pedro Almodovar a fost recompensat vineri seară, la Lyon, cu premiul Lumière, o distincţie care recompensează un cineast cu o contribuţie remarcabilă în lumea filmului.

18
/10
/14

Welcome to New York, controversatul film al lui Abel Ferrara despre fostul șef al FMI, Dominique Strauss-Kahn, arestat pe aeroportul din metropola americană, în 2011, după ce o cameristă îl acuzase de abuz sexual, va avea parte de proiecții exclusive în cinema, în România, la Les Films de Cannes à Bucarest (24 – 30 octombrie).

17
/10
/14

Regizorul Radu Afrim, răsplătit cu mai multe premii UNITER, director artistic al Galei Hop 2014, cel care a creat peste 50 de spectacole de teatru, montează pentru prima oară în cariera sa un spectacol la Teatrul Naţional Radu Stanca Sibiu - Secţia Germană. „Tattoo”, de Igor Bauersima şi Réjane Desvignes, va avea premiera sâmbătă, 25 octombrie.