Poetica vocii umane – concert de arii, lieduri şi vocalize
https://www.ziarulmetropolis.ro/poetica-vocii-umane-concert-de-arii-lieduri-si-vocalize/

Fundaţia Calea Victoriei vă invită sâmbătă 31 mai, de la 17:00, la un concert de muzica clasică, în compania pianistei Andreea Butnaru şi a sopranei Andreea Mădălina Barbu.

Un articol de Elena Simion|29 mai 2014

Concertul face parte din seria evenimentelor organizate de Musica Viva și Fundația Calea Victoriei, în parteneriat cu Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti.

Evenimentul va avea loc în frumoasa și primitoarea sală de concerte “George Enescu”, de la etajul 1 al Universității Naționale de Muzică din București și are ca menire promovarea tinerelor talente, precum și apropiere publicului de tainele muzicii.

Elementul de originalitate al acestui concert este faptul că distanţa dintre muzicieni şi public dispare, prin dialogul din muzicieni şi participanţi, de la sfârşitul evenimentului, când publicul va putea adresa întrebări.

Andreea Mădălina Barbu – o voce specială a tinerei generații

Dirijorul Tiberiu Soare consideră vocea Andreei Madalina Barbu ca fiind una dintre cele mai bune și speciale voci de coloratura din tânara generaţie de muzicieni.

Cel mai frumos instrument al omenirii, cel mai cald şi expresiv vine să ne încânte în cele mai virtuoase forme ale lui. Însoţită de pianul simfonic, vocea de coloratură, cu un registru pe care am fi tentaţi să îl considerăm peste puterile corzilor noastre vocale, răscoleşte torid sufletele noastre, cu lucrări de mare virtuozitate şi expresivitate.

Programul concertului cuprinde:

Strauss- Meinem Kinde
Strauss – Kling
J. Benedict-La Capinera
J. Massenet-Sevillana
A. Alabiev-Salavei
G. Rossini-”Il Turco in Italia” -”Non si da follia maggiore”
F. Schubert-Delphine
L. Delibes-Lakme

Evenimentul face parte din programul Lunii Bucureştilor 2014.
Elevii şi studenţii au intrare liberă, printr-un mesaj pe [email protected]

Foto – Fundația Calea Victoriei

26
/03
/18

Într-o zi de 26 martie (1827) se stingea din viață, la vârsta de 56 de ani, unul dintre cei mai cunoscuți și mai influenți compozitori din toate timpurile. Ludwig van Beethoven a murit din cauza unei ciroze hepatice în locuința sa mizeră din Viena, într-o dezordine de nedescris.

23
/03
/18

Un domn de culoare încântător și o... "wonderful version of All Of Me". Live in Frankfurt , in timpul Festivalului Musikmesse de la Frankfurt

22
/03
/18

„Extraordinar ! Eşti printre cei mai mari din lume!” (Sergiu Celibidache), „Îl ascultam fascinaţi…” (Le Monde), „Dan Grigore face parte din categoria pianiştilor de superclasă.” (Tagesspiegel)... Filarmonica „George Enescu” dedică concertele de astăzi, 22 martie și vineri, 23 martie 2018, pianistului Dan Grigore, care aniversează 60 de ani de activitate.

21
/03
/18

Sâmbătă, 31 martie 2018, începând cu ora 19.00, pe scena Sălii Auditorium a Muzeului Național de Artă al României (Str. Știrbei Vodă nr. 1), Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură și Asociația Help Autism, în colaborare cu Centrul Național de Artă Tinerimea Română, cofinanțat prin programul Europa Creativă al Uniunii Europene, cu sprijinul Kaufland România, al Ministerului Culturii și Identității Naționale și al Muzeului Național de Artă al României, și în parteneriat cu Centrul InfoEuropa din cadrul Ministerului Afacerilor Externe,  Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, Muzeul Național George Enescu, Wagner Arte Frumoase și Povești,  Floria.ro, organizează cea de-a V-a ediție a evenimentului “SUFLET ÎN CULORI”, concert caritabil în beneficiul copiilor cu autism. 

19
/03
/18

 În ziua în care Radio România Muzical, unicul post românesc dedicat muzicii clasice, împlinește 21 ani de existență, violonistul Alexandru Tomescu va cânta la ParkLake Shopping Center din București, într-un eveniment din cadrul campaniei “Ascultă 5 minute de muzică clasică”. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 24 martie, de la ora 18.00.

19
/03
/18

În această seară, de la ora 19,00, se inauguează Casa Artelor "Dinu Lipatti" din Bucureşti. Noul centru cultural este situat chiar în casa în care artistul a trăit şi a creat, pe bulevardul Lascăr Catargiu nr. 12. Clădirea, care a fost închiriată de Primăria Municipiului Bucureşti şi va fi introdusă în circuitul cultural al Capitalei, va găzdui festivaluri, concerte şi manifestări cultural - educative. Astăzi se împlinesc 101 ani de la nașterea lui Dinu Lipatti, considerat a fi cel mai important pianist român.

15
/03
/18

Gărâna Jazz Festival anunță cea de-a 22-a ediție care va avea loc între 12 și 15 iulie, în județul Caraș-Severin. Cu un public internațional din ce în ce mai numeros, Gărâna, satul dintre munți, va găzdui patru zile de concerte și experiențe muzicale dedicate pasionaților de jazz.

15
/03
/18

Formația art-pop Fierbințeanu lansează videoclipul Corporate America, primul single de pe albumul The Great Scheme Of Things, care va apărea în această toamnă. Lansarea clipului are loc cu câteva zile înaintea spectacolului The Great Scheme Of Things, programat pentru duminică, 18 martie, la Centrul Național al Dansului București (CNDB - Bd. Mărășești nr. 80-82, Sector 4).

12
/03
/18

În serile de  joi, 15 și vineri, 16 martie 2018, de la ora 19.00, în Sala Mare a Ateneului Român, Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, condusă de  dirijorul rus Valentin Urypin, va avea în program Variațiunile cinematografice, de Dumitru Capoianu, Concertul nr. 2, op. 21, în fa minor, pentru pian și orchestră de Frédéric Chopin și Simfonia nr. 2, op. 73, în re major de Johannes Brahms.

10
/03
/18

În 2016, la numai 10 ani, Eva Garet câștigă concursul și trofeul "Lira de Aur”, fiind cea mai tânără câștigătoare din istoria competiției cu o tradiție de aproape 40 de ani. Cu această ocazie, prof. univ. dr. Vlad Dimulescu, președintele juriului, declara: “… s-a desprins un mic geniu: Eva Garet este în acest moment, din punctul meu de vedere, unul din cele mai frumoase talente pe care le are ţara noastră şi aici mă refer nu doar la pian, mă refer la artă, în general şi la muzică, în special."

05
/03
/18

Se împlinesc, astăzi, 50 de ani de la prima ediţie a Festivalului International Cerbul de Aur. Festivalul (spectacol -concurs de interpretare) a lansat de-a lungul timpului vedete cprecum: Diana Ross, Amália Rodrigues, Julio Iglesias, Sheryl Crow, Tom Jones, Vaya con Dios, Coolio, Christina Aguilera, Kenny Rogers, Ricky Martin, Kelly Family, Patricia Kaas.

03
/03
/18

Marţi, 6 martie 2018, de la ora 19:00, Filarmonica George Enescu şi Asociaţia pentru Muzică, Artă şi Cultură vă invită la Ateneul Român, pentru un concert de muzică barocă susţinut de Musica Ricercata Orchestra - prima orchestră de muzică barocă (acordată la diapazon 415 Hz) înfiinţată de un dirijor român. Dirijor, Gabriel Bebeşelea.