Recunoscut ca fiind unul dintre cei mai importanţi poeţi europeni ai secolului XX, în 2025 se împlinesc 105 ani de la naşterea sa. Cu acest prilej, puteţi vizita la Londra, până pe 1 mai, expoziţia-omagiu „Atemkristall (Breathcrystal)”.
Un articol de Monica Andronescu|21 martie 2025
S-a născut în noiembrie 1920 și, în primăvara lui 1970, a ales să privească moartea în față de pe Pont Mirabeau. Din câte se pare, acesta este locul de unde, pe 20 aprilie 1970, a privit ultima dată orașul, lumea, cerul. La multe zile după, pe 1 mai 1970, Sena îl poartă în aval și trupul lui e găsit la zece kilometri de Paris. Ce ironie! În buzunar avea două bilete nefolosite la un spectacol după „Așteptându-l pe Godot” de Samuel Beckett…
Pentru că în acest an se împlinesc 105 ani de la nașterea acestui uriaș scriitor, Institutul Cultural Român din Londra a organizat pe 20 martie un amplu program de evenimente dedicate poetului, traducătorului și eseistului Paul Celan, desfășurate pe parcursul unei zile întregi, la sediul Institutului din Belgrave Square și la galeria Blyth a prestigioasei universități britanice Imperial College.
Celan s-a născut în toamna lui 1920 într-o familie de evrei, la Cernăuți. Acasă se vorbea germană, dar și română, ucraineană sau idiș. Primii optsprezece ani din viața viitorului poet au ritmul vieții din vechiul oraș al Imperiului Austro-Ungar. În 1938, Paul Antschel merge în Franța, la Tours, să studieze medicina. Este anul în care face cunoștință cu Parisul, unde rămâne la un unchi din partea tatălui, vizitează orașul și câteva muzee, vede câteva spectacole de teatru care rămân istorie și se îndrăgostește de Paris pentru totdeauna.
Pe marginea prăpastiei mulți ani din viața lui, cei mai mulți, cu moartea pe umăr, poetul obsedat de neant și de absurdul existențial și-a petrecut anii de război în proximitatea morții. Ea l-a cruțat pe el, dar nu pe cei dragi, iar dispariția lor avea să atârne greu în destinul lui Paul Celan. După ce e deportată într-un lagăr de concentrare, mama lui este ucisă de naziști, tatăl moare de tifos, iar el e trimis, în 1943, într-un lagăr de muncă forțată din Moldova. Tânărul atras de poezia suprarealistă, care face traduceri și scrie eseuri, înțelege că trebuie să se adapteze pentru a supraviețui. Ca să poată scrie, Paul Antschel trebuie să devină Paul Celan. Dacă identitatea sa se schimbă sau în ce sens se schimbă poezia lui, care trimite neîncetat la Biblie, la Psalmi, la Shakespeare, la Büchner, asta se va putea spune mai târziu. După mai multe peregrinări, din Cernăuți la București, apoi Viena, unde trăiește un an, într-o zi de vară, a anului 1948, ajunge la Parisul pe care nu-l va mai părăsi decât odată cu viața. Poetul locuiește într-un mic hotel parizian și trăiește din traduceri. Își petrece zilele și nopțile în compania scrierilor lui William Shakespeare, Fernando Pessoa, André Breton, Paul Valéry, Emil Cioran etc., protagonist al unui exil în care rar există zile senine. Dar anul 1948 îl pune pe tânărul de 27 de ani care și-a pierdut părinții în Holocaust și a fugit de la București la Viena, prin Budapesta, față în față cu tânăra Ingeborg Bachmann, pasionată de filosofie, care-și scrie doctoratul despre Martin Heidegger. Din povestea lor de dragoste vor rămâne în urmă multe scrisori, publicate mai târziu în Franța și apărute și în România în volumul „Timp al inimii”, care cuprinde și corespondența dintre Paul Celan și scriitorul Max Frisch, publicat la Editura Art.
Dar Parisul îi va aduce marea întâlnire cu Gisèle Lestrange, o aristocrată catolică (foto), pe care un an mai târziu o ia de soție. În acest sens, ICR Londra a pregătit un simpozion pe teme aflate la intersecția dintre poezie și artă în opera lui Celan și a partenerei sale, graficiana Gisèle Lestrange. Artiști, scriitori și curatori români și britanici și-au propus, cu acest prilej să exploreze proiectele colaborative ale cuplului creativ, precum și influența acestora asupra artei contemporane. Printre ei, artistul și curatorul româno-britanic Peter Harrap, scriitoarea și curatoarea britanică Anna McNay, curatorul și artistul româno-britanic Florin Ungureanu, artistul germano-britanic Marius von Brasch, poeta și artista britanică Harriet Tarlo, autoarea și traducătoarea româno-americană Andreea Scridon, precum și artista vizuală Bianca Boroș. Evenimentul a fost urmat de o masă rotundă cu titlul „Poetică vizuală sau imagistică metaforică?ˮ, în prezența artiștilor britanici Susie Hamilton, Peter Harrap, Barbara Howey, Alex McIntyre și Fiona Robinson, moderată de Anna McNay.
Se poate spune, fără îndoială, că, scriind poezie după Auschwitz, Paul Celan este un bărbat care se luptă în fiecare zi să mai trăiască… se luptă cu moartea și cu depresia, care-l șubrezește din ce în ce mai tare. Crizele de delir fiind din ce în ce mai dese, în 1965-1966 Paul Celan ajunge într-un spital de psihiatrie. Dar ele se agravează. Nu trece mult și are loc o tentativă de a-și ucide soția. Sindrom posttraumatic legat de Șoah, spun psihiatrii, plus o depresie gravă. În 1967, după ce se separă de soție, în urma unui episod sever, locuiește într-un mic studio de pe Rue Tournefort, unde reușește să scrie în continuare poezie, iar în noiembrie 1969 se mută undeva, pe Bulevardul Emile Zola. Până la dispariția sa, mai e doar un an…
Dacă vizitați Londra în această primăvară, până pe 1 mai, puteți vizita și expoziția omagiu „Atemkristall (Breathcrystal)”. Este deschisă la galeria Blyth a Imperial College și este inspirată de poezia lui Celan, având ca teme principale mersul, limbajul și alteritatea. Expoziția reunește lucrări de pictură, fotografie și gravură semnate de 40 de artiști români și 40 de artiști britanici și face parte din Programul „CELAN 105ˮ.
