Visul e la îndemâna oricui: te laşi cuprins de o reverie care îţi face bine, care îţi dă aripi şi care îţi arată calea împlinirii. Acolo totul e posibil. Doar să îndrăzneşti să visezi şi apoi, dincolo de existenţa pe care o duci, te vei strădui să trăieşti năzuind la împlinirea visului.
Un articol de Alexandra-Alina Popa|7 iunie 2023
De visuri se agață și personajele din spectacolul Portugalia, penultimul aflat în concurs la cea de-a XVIII-a ediție a Festivalului „Buzău iubește teatrul”. De această dată, trupa de teatru Anton Pann din Râmnicu Vâlcea este cea care ne lansează o nouă temă de reflecție, purtându-ne pe tărâmul visurilor stinse, pierdute, a visurilor care ne amintesc că suntem în viață ori a celor ascunse sub preșul lașității și conformismului.
Irgács este un sat din Ungaria unde câțiva săteni își duc existența inertă, unde toți se cunosc nu după nume, ci după poreclă, un alt mod de a se apropia și mai mult unii de ceilalți, de a contura și mai mult microuniversul creat printr-o fugă ingenuă de realitate. Epicentrul satului este cârciuma situată pe un ponton, unde tânăra Fundă și tatăl ei își primesc clienții și o dată cu ei și poveștile lor. Întâlnim tipologii sociale foarte bine conturate de dramaturgul maghiar, Zoltán Egressy, toate cufundate într-o adâncă însingurare mascată de întâlnirile lor atât de firești și necesare.
Frumoasa Fundă, interpretată cu dezinvoltură de Bianca Cuculici, manifestă tendințe de emanicipare, surmontând condiția tradiționalistă a femeii, care dobândește valoare prin căsătorie. Ea este o idealistă care își trăiește iubirea și suspinul în telenovele, renunțând la visul său pentru a-și sprijini tatăl. De fapt, este o fugă de realitate, de înfruntare directă cu sine însăși, apariția lui Poreclă alimentându-i dorul spre acel ceva indefinit și atât de dorit. Efervescentul și jovialul prezentator al ediției din acest an a festivalului, Ștefan Pavel este și actorul chipeș care tulbură atât de frumos existența tinerei inocente. Numele ei, Fundă, cu multiple semnificații, îmbracă interiorul și exteriorul celei care animă cu prospețime și mult zâmbet satul Irgács. Semantica termenului face trimitere la fundătura în care se află bătând pasul pe loc precum personajul caragialesc Ghiță Pristanda, fata fiind claustrată de opțiunile limitate ale satului și de grija pentru tatăl ei.
Portugalia, destinația către care se îndreaptă Poreclă, este tărâmul în care visurile celor doi tineri se întâlnesc într-o implozie nostalgică, manifestată printr-un act de eliberare – fuga de acasă, de soție, pentru a-și îndeplini visul, asemenea lui Paul Gauguin care și-a părăsit familia, refugiindu-se în Tahiti pentru a picta și printr-un act de evadare a lui Fundă de viața anostă, lipsită de culoare și perspectivă. Egressy conturează cu rafinament această trăire, această stare de saudad, o neliniște delicată către care tinde tânăra pereche și, dealtfel, cu glas mult mai estompat, celelalte personaje.
Traseul lui Poreclă este marcat de acest saudad, transfigurat în planul concret, real printr-o continuă nemulțumire și fugă de prezent, de sine însuși „omul vrea să fie mereu în altă parte decât unde este de fapt”. Asistăm la o subtilă metamorfozare a protagonistului, de la tânărul timid care pătrunde în satul Irgacs, răspândind zâmbete, emanând căldură și aprinzând inima Fundei prin cuvinte alese, la cel acceptat treptat de comunitate și în cele din urmă, la bărbatul care nu are curajul să își ducă la bun sfârșit planul de a crea și de a se recreea, căci nici dragostea pentru Fundă, nici dorința lui arzătoare de a-și găsi liniștea, nu sunt suficient de puternice în fața mrejelor resemnării și lașității.
Cârciumarul se încadrează aceluiași tipar care are dorințe profunde, însă nu are puterea, voința de a întreprinde ceva concret pentru îndeplinirea ei: Ce și-a dorit cel mai mult de la viață? O negresă. A așteptat să intre aici și nu s-a întâmplat nimic.
Celelalte personaje ilustrează și ele consecințele neasumării chemării autentice. Preotul visa să devină fotbalist însă a urmat alt drum, în care umorul, pregătirea precară și obediența (încă poartă fulare colorate, o umbră a adevăratului eu de care se agață înconștient, tot repetând „mă obligă mămica, ce să fac?”) înlocuiesc vocația, înțelepciunea, atât de necesare pentru călăuzirea turmei rătăcite din Irgács. Sfeclă este polițistul destituit și măcinat de gelozie care se transformă într-un ucigaș, un alt personaj notoriu, Satana, este bețivul satului cu replici scurte rare și greu inteligibile, care comunică predominant prin limbajul mimic și gesturi necontrolate. Fostul taximetrist fără realizări în Budapesta, Clamă, debordează de un umor ales și de înțelegere față de soția lui, veșnic bețivă, o femeie care poartă la fiecare pas zborul frânt al tuturor sătenilor, al lumii întregi. O apariție care răstoarnă țesătura noului cuplu Fundă-Poreclă, este chiar soția acestuia care nu reușește să îl convingă să se întoarcă acasă.
Elementele de scenografie create de Mădălina Mihai, formează nu doar un decor cu rol estetic, ci și un personaj maleabil, nestatornic, apa de pe scenă însoțind trăirile mereu schimbătoare ale personajelor, care se dispersează ușor. Televizorul vechi cu imagini dereglate la final este reflexia inimii Fundei, întristată, decepționată, în derivă. Intrarea în scenă se realizează prin poarta cârciumii, formată din fâșii colorate din plastic, ca o trecere de la o realitate la alta, din planul exterior, în cel interior, al acțiunii, acolo unde regizorul Octavian Costin a explorat modul în care se întrepătrund dimensiunile psihice ale personajelor simple, pentru a plăsmui un univers în care fiecare vis devine posibil în spațiul sacru, imaginat în detaliu, însă fără curajul necesar și suficient pentru a deveni tangibil. Și totuși, ele au îndrăznit să viseze în acordurile muzicii sentimentale, au parcurs un pas, doi ori chiar jumătate din drum, aproape de capăt. Noi oare îndrăznim să visăm?
PORTUGALIA – Teatrul „Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea
de Zoltán Egressy
Distribuția:
FUNDĂ: Bianca Cuculici
PORECLĂ: Ștefan Pavel
CÂRCIUMARUL: Radu Constantinov
SFECLĂ: Costas Mincu
PREOT: Constantin Dogioiu
CLAMĂ: Andrei Cătălin
FEMEIA: Cătălina Sima
SATANĂ: Cosmin Pană
SOȚIE: Réka Szász
Muzica originală și Sound Design: Andrei Sever și Andy Horjea
Light design: Alexandru Bibere
Regia: Octavian Costin
Scenografia: Mădălina Mihai
Regia tehnică: Vasile Marinoiu
Foto: Ștefania Carpen
