Poveste de dragoste în Maroc
https://www.ziarulmetropolis.ro/poveste-de-dragoste-in-maroc/

O poveste de dragoste cu parfum de Orient, „Căsătorie de plăcere”, cel mai recent roman al scriitorului marocan Tahar ben Jelloun, apare în colecţia Babel a editurii Nemira şi va fi lansat pe 10 mai la Cafeneaua Cărtureşti.

Un articol de Liliana Matei|30 aprilie 2017

Romanul lui Tahar ben Jelloun aduce adierea aromelor Orientului, culorile parfumate ale orașului Fes și o poveste de dragoste, care, într-o lume tot mai obsedată de (in)toleranță, are ecouri puternice. Apărut în colecția Babel a Editurii Nemira, coordonată de Dana Ionescu, romanul este tradus de Mihaela Stan.

Amir, prosper negustor din Marocul anilor ’50, pleacă într-o călătorie lungă. Abia ajuns la Dakar, urmând cutuma islamică, o alege pe Nabou pentru o „căsătorie de plăcere“, dar se trezește îndrăgostit și începe o altă viață cu această a doua soție, trăită în paralel cu existența de familie… Destinele se amestecă, așa cum se amestecă albul și negrul, frumosul și urâtul, binele și răul, iubirea și ura. La fel, credințele, tabuurile, convingerile, prejudecățile.

Scriind povestea a două generații într-un roman care are parfumul tare al mirodeniilor, Tahar ben Jelloun privește de aproape dragostea, fericirea, istoria. Mai întâi din perspectiva bărbatului, apoi din perspectiva femeii, povestea crește pe fundalul unor reforme care au să schimbe drepturile și rolul femeilor în societate pentru totdeauna.

„Când Amir e aici, sunt cu totul a lui; nimeni nu îndrăznește să se ia de mine. Atârn drapelul marocan pe acoperiș și ard tămâia paradisului. Toată lumea știe că a sosit bărbatul meu. Vecinele vin să-mi ureze fericire și belșug; nu-mi fac niciun rău, deși mă invidiază. Mă pregătesc două zile ca să-l întâmpin și să mă dăruiesc lui trup și suflet. Mă port altfel, simt cum devin altă femeie, îi aparțin și îmi place sentimentul de a fi a lui, în întregime a lui. Poate că situația asta nu o să dureze, poate că moralitatea nu e respectată. Mă aflu azi la poalele tale, agățată de rădăcinile tale, o, Hagi Baba, sunt slabă și mă supun voinței tale! De fiecare dată când vine, Amir mă duce la scribii din moschee, să întocmească un contract de căsătorie temporară. Cred că se numește «căsătorie de plăcere». Amir vrea neapărat să-și respecte religia. Eu n-am nimic de zis; el mă răsfață, iar eu mă îngrijesc foarte bine de el.“

Tahar ben Jelloun s-a născut la Fès, Maroc, pe 1 decembrie 1944. Locuiește la Paris și scrie în franceză, deși limba sa maternă este araba. După studii de filosofie la Universitatea din Rabat, în țara natală, a fost profesor de filosofie și a început să publice în reviste literare. Participant la revolta studențească împotriva violențelor comise de poliția marocană, în 1966 a fost transportat într-o tabără militară. În 1971 a debutat cu un volum de poezii, după care s-a mutat în capitala Franței și a început să scrie în cotidianul Le Monde. În 1985 a atras atenția cu romanul l’Enfant de sable, care l-a propulsat pe scena literară. Doi ani mai târziu a câștigat Premiul Goncourt cu La nuit sacrée, devenind primul scriitor magrebian căruia i s-a acordat această distincție. În 1996 a publicat Les raisins de la galère, roman în care reflectează asupra rasismului și asupra mentalității musulmane despre rolul femei în lume și în societate. La Gallimard a publicat mai multe cărți, printre care Partir și Le bonheur conjugal, precum și eseistică despre terorism și rasism, cum ar fi Le Terrorisme expliqué à nos enfants și Le racisme expliqué à ma fille. Este membru al Academiei Goncourt și a fost recompensat, în decursul anilor, cu numeroase premii și distincții.

01
/04
/14

Marţi, 1 aprilie, începând cu ora 19.00, Librăria Humanitas de la Cişmigiu va fi gazda unei seri dedicate romanului Ultimul nud de Ellis Avery, unul dintre cele mai îndrăzneţe romane publicate în 2012. Volumul reînvie atmosfera boemă din Parisul anilor nebuni, evocând atât figura fascinantă şi scandaloasă a pictoriţei Tamara de Lempicka, cât şi pe cea a celebrului ei model, Rafaela, care i-a fost marea iubire.

28
/03
/14

Luni, 31 martie, de ora 19.00, vă aşteptăm în librăria Humanitas de la Cişmigiu la o întâlnire cu Victor Ieronim Stoichiţă, profesor al Universităţii din Fribourg. În dezbatere, "Efectul Sherlock Holmes.Trei intrigi cinematografice", cel mai recent titlu apărut în seria de autor Victor Ieronim Stoichiţă la editura Humanitas.

28
/03
/14

Editura Allfa iniţiază un proiect nou în cadrul colecţiei sale de literatură Strada Ficţiunii: „Lista lui Alex. Ştefănescu“. Proiectul își propune promovarea scriitorilor români contemporani în galeria de onoare a unei colecții cu o vastă panoplie de autori contemporani, proveniți de pe toate continentele lumii.

27
/03
/14

Astăzi, 27 martie, de la ora 17.00, la Librăria Bastilia din Bucureşti, va avea loc lansarea romanului Apa neagră de Nicolae Stan, apărut recent la Editura Cartea Românească, disponibil şi în ediţie digitală. Invitaţi, alături de autor: Dan Silviu Boerescu şi Nicolae Iliescu.

20
/03
/14

În week-end, în cadrul ediției din această primăvară a Kilipirim, cel mai important târg de carte cu discount, organizatorii le propun vizitatorilor o serie de evenimente: de la dezbateri care au ca public-țintă pe iubitorii de literatură, la lansări de carte dedicate celor interesați de cărțile de popularizare.

20
/03
/14

Miercuri, 26 martie, la ora 18.00, la Clubul Ţăranului, va avea loc lansarea volumului Sebastian, ceilalţi şi-un câine, romanul de debut al jurnalistului Mihai Radu - Polirom, „Ego. Proză”. Anul acesta se împlinesc 10 ani de când Editura Polirom a lansat colecţia „Ego. Proză”, coordonată de Lucian Dan Teodorovici.

20
/03
/14

Romancierul japonez Haruki Murakami va publica în luna aprilie un volum de nuvele, prima sa lucrare aparţinând acestui gen literar din ultimii nouă ani. În Japonia şi nu numai, orice carte semnată de Murakami ajunge bestseller.

17
/03
/14

La Godot-Café, pe Blănari, la numărul 14, s-a desfășurat un prânz cu cărți în mijlocul săptămânii. S-au prezentat, în context, colecțiile de primăvară-vară ale editurilor Humanitas și Humanitas Fiction. Printre acestea, Djuvara, Patapievici, Pleșu, Cărtărescu, Kundera, Baricco, Llosa, Sabato, Vonnegut, Anais Nïn sau Ezra Pounde.