Povestile din Humuleștiul de altădată, la Teatrul Ion Creangă
https://www.ziarulmetropolis.ro/povestile-din-humulestiul-de-altadata-la-teatrul-ion-creanga/

Poveştile pline de umor şi tâlc din Humuleştiul de altădată revin pe scenă la început de Gerar în spectacolul „Amintiri din Copilărie”, una dintre cele mai recente producţii ale Teatrului Ion Creangă – spectacol ce a deschis stagiunea 2014-2015, fiind recompensat de juriul internaţional al Festivalului „100, 1.000, 1.000.000 de poveşti” cu Premiul „Cornel Todea” pentru cel mai bun spectacol, şi care a marcat, totodată, debutul regizorului Peter Kerek în teatrul pentru copii.

Un articol de Petre Ivan|6 ianuarie 2015

Povestile din Humuleștiul de altădată / Recompuse într-un caleidoscop jucăuș, binecunoscutele pozne care au făcut deliciul a numeroase generații de cititori sunt transpuse, de această dată, în cheie modernă – spre surpriza spectatorilor, mai ales a celor mici, care vor regăsi pe scenă elemente îndrăgite din benzi desenate și animații.

Însă nu doar copiii vor avea parte de o experiență inedită, ci și adulții, care vor descoperi, timp de o oră și jumătate, un spațiu de poveste al satului de odinioară, creionat cu deosebită atenție de scenografa Iuliana Vîlsan și animat de dansurile tradiționale propuse de coregrafa Larisa PovestileBarbu.

Fără a-și pierde din farmec, întâlnirile cu personaje precum Mătușa Mărioara, cu strașnicul ei cireș, sau Smărăndița Popii devin prilej pentru a descoperi și deprinde noi sensuri.

Căci, dincolo de aventurile lui Nică a lui Ștefan a Petrei, Creangă spune povestea copilului de ieri, de azi și de mâine, a unei vârste fermecate ce stă sub semnul neastâmpărului, al șotiilor și poznelor nevinovate.

Spectacolul „Amintiri din Copilărie” va avea loc sâmbătă, 10 ianuarie, și duminică, 11 ianuarie, începând cu ora 11.00, la Palatul Național al Copiilor.

Mai multe detalii despre program și bilete sunt disponibile aici şi aici.

Foto: Povestile din Humuleștiul de altădată – Adi Bulboacă / teatrulioncreanga.ro

21
/11
/14

Cineastul britanic Paul Greengrass, regizorul filmelor din franciza "Ultimatumul lui Bourne", va regiza o adaptare cinematografică a romanului "1984", de George Orwell, informează bbc.com.

21
/11
/14

Am văzut-o nu doar în reclame la bijuterii exclusiviste, ci şi la vopsea de păr, deci, da, cred că Anna Netrebko este suficient de cunoscută nu numai ca vedetă a teatrului liric, ci şi ca personalitate promovată la nivel mondial.

21
/11
/14

Orchestra Simfonică din Detroit a cerut locuitorilor din acest oraş, fosta "capitală" a industriei de automobile americane, să înregistreze sunetele din mediul înconjurător pentru a alcătui apoi o simfonie a zgomotelor din viaţa de zi cu zi a urbei.

20
/11
/14

„Dăruirea totală este pentru mine un act de patriotism...“, a spus Marin Moraru, într-o conferinţă memorabilă, susţinută la UNATC, în faţa studenţilor Facultăţii de Teatru.

19
/11
/14

În perioada noiembrie – decembrie, Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematrografică I.L. Caragiale le-a pregătit iubitorior de teatru două spectacole speciale, Cine e fazanul, de Georges Feydeau şi Fundătura, după un text de Maxim Gorki