Premiera spectacolului Rambuku a deschis stagiunea la Teatrul Național din Timișoara
https://www.ziarulmetropolis.ro/premiera-spectacolului-rambuku-a-deschis-stagiunea-la-teatrul-national-din-timisoara/

Teatrul Naţional din Timişoara propune pentru finalul lunii septembrie un număr de 15 reprezentaţii cu nouă dintre cele mai remarcabile titluri din repertoriul său.

Un articol de Petre Ivan|18 septembrie 2017

Astfel, premiera națională a spectacolului Rambuku de Jon Fosse a deschis stagiunea la TNTm vineri, 15 septembrie. Prezentat în avanpremieră la mijlocul lunii iulie, Rambuku, semnat de regizorul Mihai Măniuțiu, este un un spectacol despre felurile în care dragostea  supraviețuiește istoriei, materiei, vieții înseși, la intersecția dintre cuvânt și tăcere, dintre mișcare și nemișcare, dintre spațiu și timp.

O altă atracție a acestui septembrie teatral al Naționalului o reprezintă spectacolul De ce iubim femeile, adaptare a volumului omonim semnat de Mircea Cărtărescu. Prezentat public pentru prima oară în luna iunie, spectacolul, în adaptarea și lectura regizorală a Mihaelei Lichiardopol, construiește un spațiu pseudo-cotidian care mărturisește despre inevitabila oglindă în care se văd bărbații atunci când privesc în ochii femeilor.

Victor Manovici, în rol principal, declanșează poveștile aduse la viață de actorii Alina Ilea, Cătălin Ursu, Călin Stanciu Jr., Ana Maria Cojocaru, Daniela Bostan, Roberta Popa, Luminița Tulgara, Paula Maria Frunzetti, Amalia Huțan, Cristina Dumitru, Adrian Jivan, Bogdan Spiridon, Flavius Retea și Constantin Tovarnițchi.

Textul de spectacol este semnat de Mihaela Lichiardopol și Geanina Jinaru-Doboș. Spectacolul a fost programat duminică, 17 septembrie și se va mai juca sâmbătă, 30 septembrie, de la ora 19, la Sala Mare.Teatrul Național din Timișoara

Alături de aceste spectacole nou-intrate în repertoriul Teatrului Național, în luna septembrie publicul are ocazia să se reîntâlnească cu spectacole care au trecut de multă vreme proba timpului.

Astfel, marți, 19 septembrie, de la ora 18, la Sala Mare a Teatrului Național, se va auzi din nou, în ritmurile de hip-hop ale trupei Subcarpați, cea mai celebră replică spusă vreodată pe scenele lumii – „A fi sau a nu fi, asta-i întrebarea”, într-o nouă reprezentație a spectacolului-eveniment Hamlet, după W. Shakespeare, în lectura regizorală a Adei Lupu Hausvater și în interpretarea artiștilor Matei Chioariu și Marius Andrei Alexe.

Joi, 21 septembrie, de la ora 19, Sala 2 găzduiește o nouă reprezentație a spectacolului Say it now! de Mihaela Michailov și Marcelino Martin Valiente.

Spectacolul, o coproducție a Teatrului Național și a Companiei „B. Valiente” din Oslo, explorează problemele tinerei generații într-o manieră care îi reprezintă cu adevărat pe protagoniști, căutând să acopere faliile de comunicare atât de adâncite de noile realități. Spectacolul a fost realizat în cadrul unui grant finanțat de Norvegia, Islanda și Lichtenstein și Guvernul României.

Actorul Flavius Retea spune povestea unui adolescent rătăcit undeva între excesul de informație și lipsa de comunicare.

Sala Mare a Teatrului Național se redeschide copiilor miercuri, 27 septembrie, ora 11, cu unul dintre cele mai fermecătoare spectacole pentru cei mici: Sarea în bucate, o adaptare a celebrei povești a lui Petre Ispirescu, în care le putem regăsi pe Adriana Sâncrăian și Mădălina Ghițescu-Petre în rolurile principale.

Finalul lunii oferă ocazia întâlnirii cu un spectacol provocator, o comedie care are în centrul său un artist pe cât de complex, pe atât de fascinant. Astfel, joi, 28 septembrie și vineri, 29 septembrie, de la ora 19, la Sala 2, Teatrul Național prezintă Frați de Dave Williams, în traducerea și regia lui Florin Piersic jr., acesta fiind și protagonistul spectacolului.

Nu în ultimul rând, actorii Teatrului Național dau întâlnire publicului și la Studio „Uțu Strugari”, în spectacole care, de mulți ani deja, condensează emoții: M-am hotărât să devin prost de Martin Page (vineri, 22 septembrie, sâmbătă, 23 septembrie și duminică, 24 septembrie, de la ora 19), Canicula de Antoaneta Zaharia (marți, 26 septembrie, de la ora 19) și Avioane de hârtie de Elise Wilk (joi, 28 septembrie și vineri, 29 septembrie, de la ora 19).

Biletele se pot achiziționa la Agențiile Teatrului Național (Agenția „Mărășești”, str. Mărășești nr. 2 și Agenția „Sala 2”, Parcul Civic), orar marți-duminică, orele 11-19, sau online pe www.tntimisoara.com.

Fotografii: Teatrul Național din Timișoara – Adrian Pîclișan

12
/08
/16

Într-o zi de 12 august (1913) se năştea una dintre marile doamne ale teatrului românesc. Despre Clody Bertola Emil Cioran spunea: “Fata asta e ca o cruce pe care să o porţi pe piept”, iar Liviu Ciulei: “Cea mai mare actriţă cu care am avut fericirea să lucrez vreodată”.

11
/08
/16

CRONICĂ DE FILM Inclus în secţiunea Un Certain Regard a Festivalului de la Cannes şi ajuns acum în cinematografe, „Cu orice preţ” amestecă elemente de western şi de „heist movie” şi se ia în serios. Bine face, pentru că regizorul David Mackenzie stăpâneşte cu dexteritate tropii unor genuri cu tradiţie.

11
/08
/16

Biletele pentru concertul de gala care deschide ediția 2016 a Concursului Enescu (3-25 septembrie, București), avându-i ca soliști invitați pe laureații Anna Țifu (vioară), Valentin Răduțiu (violoncel) și Mihai Ritivoiu (pian) și biletele pentru Finala de Pian a competiției s-au epuizat. Publicul mai poate achiziționa bilete la mai multe recitaluri extraordinare, precum și la galele finale de Vioară și Violoncel din cadrul Concursului Enescu 2016.

11
/08
/16

„Ben-Hur” este povestea epică a lui Judah Ben-Hur (Jack Huston), un prinţ acuzat pe nedrept de trădare de către fratele său adoptiv Messala (Toby Kebbell), un ofiţer din armata romană. Filmul, distribuit de Forum Film România în format 3D şi IMAX 3D, va avea premiera pe 19 august.

11
/08
/16

Peste 40 de spectacole și evenimente culturale din țară și din străinătate vor atrage, în acest an, publicul iubitor de teatru la Festivalul Internațional de Teatru Independent UNDERCLOUD. Cea de-a noua ediție se va desfășura în perioada 22 - 31 august, în centrul istoric, la ARCUB Gabroveni, o instituție modernă, dedicată culturii urbane. Biletele pot fi achiziționate, începând cu 9 august, de pe www.bilete.ro.

11
/08
/16

Într-o zi de 11 august se stingea din viaţă Ion Barbu (Dan Barbilian), unul dintre cei mai importanţi poeţi români interbelici. Debutul său artistic a fost declanşat de un pariu cu Tudor Vianu. Plecat într-o excursie la Giurgiu în timpul liceului, Dan Barbilian îi promite lui Tudor Vianu că va scrie un caiet de poezii, argumentând că spiritul artistic se află în fiecare. Din acest “pariu”, Dan Barbilian îşi descoperă talentul şi iubirea faţă de poezie.

10
/08
/16

Veste bună pentru pasionaţii de lectură! Un studiu numit "Un capitol pe zi: Asocierea cititului de cărţi cu longevitatea", realizat pe un eşantion de peste 3.500 de persoane, dezvăluie că oamenii care citesc cărţi, cel puţin 30 de minute în fiecare zi, trăiesc mai mult decât cei care nu citesc deloc. Cărţile "promovează empatie, percepţie socială, inteligenţă emoţională - procese cognitive ce duc la o supravieţuire mai bună", se arată în studiul publicat de revista "Ştiinţe Sociale & Medicină".

10
/08
/16

Lari este angajat al Teatrului Naţional din Bucureşti. Anul acesta împlineşte treizeci de ani. Am făcut un interviu-bilanţ. Ce nebunii a făcut tânărul Lari până acum? La ce a lucrat? Ce lecţii a învăţat pe drum? Ia să vedem.

10
/08
/16

Expoziţia “Rembrandt în Haferland”, care cuprinde 57 de gravuri realizate după matriţele lui Rembrandt, va putea fi văzută în satul Criţ, în cadrul celui mai mare festival al culturii săseşti din Transilvania -„Săptămâna Haferland“. Expoziţia va fi deschisă până la sfârşitul lunii august.

09
/08
/16

Filmul câștigător al Ursului de Argint la Berlin 2016, "Moarte în Sarajevo", în regia lui Denis Tanovic, va fi prezentat în avanpremieră națională, în deschiderea celei de a șaptea ediții a Divan Film Festival. A șaptea ediție a Divan Film Festival va avea loc în perioada 20 — 28 august, la Craiova și în Portul Cultural Cetate din județul Dolj.

09
/08
/16

Am ajuns la Trieste cu trenul. Am coborât în gară în prima zi din luna august, anul 2016.  Era una dintre zilele acelea toride în care soarele își iese din minți și caută să te ucidă. Nu m-a ucis, deși a încercat, a încercat.

09
/08
/16

Una dintre marile surprize ale ediției 2016 a Festivalului RadiRo se anunță concertul Orchestrei Simfonice Radio ORF din Viena, programat pe 29 septembrie, care îl va aduce în premieră la RadiRo și la Sala Radio, pe violonistul Gidon Kremer, figură legendară a scenei muzicale internaționale.

09
/08
/16

Lungmetrajul „Inimi cicatrizate”, de Radu Jude, proiectat în competiția oficială a Festivalului Internațional de Film de la Locarno (3-13 August 2016), este răsfățat de critica de specialitate prezentă la prestigiosul eveniment din Elveția.

09
/08
/16

“Ei bine, Marianne, a venit timpul bătrâneţii, când trupurile ne sun slăbite şi cred că voi veni şi eu în urma ta. Să ştii că sunt atât de aproape de tine că dacă-ţi întinzi mâna mă poţi atinge." Leonard Cohen i-a scris o scrisoare emoţionantă muzei sale muribunde Marianne Ihlen, cea care l-a inspirat pe Cohen să scrie faimoasele "So Long, Marianne" şi "Bird on a Wire". Marianne a murit, pe 29 iulie, la vârsta de 81 de ani.