„Cu orice preţ”. Regăsirea Americii tradiţionale - Ziarul Metropolis

CRONICĂ DE FILM Inclus în secţiunea Un Certain Regard a Festivalului de la Cannes şi ajuns acum în cinematografe, „Cu orice preţ” amestecă elemente de western şi de „heist movie” şi se ia în serios. Bine face, pentru că regizorul David Mackenzie stăpâneşte cu dexteritate tropii unor genuri cu tradiţie.

Un articol de Ionuţ Mareş|11 august 2016

Într-o epocă în care formula de succes în cinematografia americană cu ceva pretenţii pare să fie pastişa ironică a cât mai multor genuri cu vechime, iată că vine un regizor european – scoţianul David Mackenzie – care ia în serios tradiţia westernului şi pe cea a aşa-numitelor „heist movies”, le aduce la zi şi oferă un frumos film de atmosferă.

Proiectat în acest an în secţiunea Un Certain Regard a Festivalului de la Film de la Cannes, „Hell or High Water” (tradus „Cu orice preţ”) îmbină un fir narativ cât se poate de clasic – doi răufăcători sunt urmăriţi de oamenii legii – cu o ambianţă de elegie.

Scris de Taylor Sheridan, cel care făcea o treabă bună şi la „Sicario (2015, r. Denis Villeneuve), filmul lui David Mackenzie urmăreşte doi fraţi (jucaţi de Chris Pine şi Ben Foster) care jefuiesc mici filiale ale unei bănci pentru a salva din mâinile creditorilor terenul ipotecat – dar bogat în zăcăminte de petrol – al mamei lor care tocmai a murit. Suntem într-o zonă familiară: scopuri nobile, pentru care însă se comit fapte în afara legii. Însă cine a spus că graniţa dintre bine şi rău a fost vreodată ferm trasată?

Pe urmele celor doi bandiţi de conjunctură, dar suficient de hârşiţi şi pricepuţi în a-şi folosi, la nevoie, armele şi pumnii, pornesc doi poliţişti cu experienţă – unul în pragul pensionării (Jeff Bridges) şi un altul cu origini indiene (Gil Birmingham), motiv de ironii din partea colegului său.

David Mackenzie alternează scenele dinamice în care cei doi fraţi comit, cu destulă stângăcie, jafuri după acelaşi tipar şi îşi tot schimbă maşinile, cu momente din ancheta, urmărirea şi aşteptarea celor doi poliţişti. Totul se încheie cu o tradiţională confruntare sângeroasă (o urmărire de maşini, apoi un schimb de focuri într-un peisaj arid şi stâncos ca în vechile westernuri), însă a cărei desfăşurare nu este deloc previzibilă.

„Hell or High Water” trasează totodată portretul unei Americi a micilor oraşe, cu aceleaşi bănci, baruri şi moteluri parcă de la întemeierea ţării (nu lipseşte nici măcar figura legendară a cowboy-ului). Prin panoramări şi cadre de la înălţime, spectaculoasele peisaje naturale – prăfuite, dar scăldate într-o lumină blândă – sunt puse elegant în evidenţă. Iar asta în timp ce muzica electrizantă a lui Nick Cave şi Warren Ellis dă tonul şi ritmul acestui film surprinzător de proaspăt.

Fără ca „Hell or High Water” să fie un film inovator şi fără a face din omagierea tradiţiei ţelul suprem, David Mackenzie propune un cinema deopotrivă „entertaining” şi de profunzime.