Premiere românești și proiecții-surpriză la Divan Film Festival
https://www.ziarulmetropolis.ro/premiere-romanesti-si-proiectii-surpriza-la-divan-film-festival/

Ajuns anul acesta la cea de-a 9-a ediţie, Divan Film Festival anunţă o selecţie plină de surprize şi premiere de neratat de-a lungul celor nouă zile de festival, în perioada 24 august – 1 septembrie, în Craiova şi Port Cultural Cetate. Printre acestea se numără proiecţia în avanpremieră naţională a celui mai nou film regizat de Florin Șerban, “Dragoste 1: Câine” şi proiecţia specială a filmului “Moromeţii”.

Un articol de Petre Ivan|3 august 2018

Dedicat cinematografiei și bucătăriei balcanice, Divan Film Festival (DFF) se desfășoară anul acesta sub tema “Balcanii visează”/ “Balkan Dreams”. Timp de nouă zile, spectatorii aflați în Craiova și Port Cultural Cetate se pot delecta cu filme, teatru, concerte și demonstrații culinare.

După premiera mondială de la Festivalul de Film de la Sarajevo, “Dragoste 1: Câine”, prima parte a Trilogiei Dragostei semnată de regizorul Florin Șerban (“Eu când vreau să fluier, fluier”, “Box”), va fi proiectat în premieră națională la Divan Film Festival, în Port Cultural Cetate.

Avându-i în rolurile principale pe Cosmina Stratan și Valeriu Andriuță, “Dragoste 1: Câine” ne spune povestea unui pădurar singuratic, a cărui existență este dată peste cap de o femeie pe care o găsește în pădure.

Un alt moment special din programul Divan Film Festival îl reprezintă proiecția filmului “Moromeții”, considerat de critici drept unul dintre cele mai bune filme românești. În 2017, la 30 de ani de la lansarea celebrei ecranizări după romanul lui Marin Preda, Stere Gulea a început filmările la  “Moromeții 2”, în satul Talpa din județul Teleorman.

Lansarea filmului va avea loc în luna noiembrie a acestui an, iar spectatorii Divan Film Festival vor avea ocazia să vadă un fragment consistent din acesta după proiecția “Moromeții”. Evenimentul va avea loc în Gradina de Vară din Parcul Romanescu, Craiova, în prezența unei părți a echipei.

Vești bune și pentru cei mici: “Străjerii” (regia Liviu Mărghidan), primul film românesc cu și pentru copii făcut după Revoluție, se va regăsi în programul Divan Film Festival. O producție inedită, care le amintește copiilor că joaca nu înseamnă doar tablete și telefoane, iar copilăria se trăiește cel mai bine în natură. Aflați în vacanță, în tabăra “Străjerii”, copiii trec printr-o mulțime de peripeții: învață să se orienteze doar cu busola, escaladează munți, spun povești de groază în jurul focului de tabără și se îndrăgostesc.

Trailerul filmului  “Străjerii”, aici.

Nici scurtmetrajele autohtone nu lipsesc din selecția festivalului. De la drame sociale foarte puternice, care vorbesc despre familie (“Liniște”, regia Alex Iureș), sau despre relațiile umane (“Iedera”, regia Sarra Tsorakidis), filme cu priză la public cu accente de comedie romantică (“Misterul unui caz simplu”, regia Vera Surățel) sau pline de elemente suprarealiste (“Atacul peștilor burete”, regia Vlad Dâmboviceanu), până la animații dark precum (“Cel mai bun client”, regia Serghei Chiviriga), toate sunt mostre ale unui cinema aflat în plină expansiune.

Foto: Divan Film Festival – facebook

30
/01
/14

Mihai Kogălniceanu, directorul general al Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC), a declarat că nu va exista "cenzură" în timpul mandatului său, precizând că filmul "Nymphomaniac 2" a primit clasificarea "I.M.- 18" (interzis minorilor) din partea Comisiei de specialitate a CNC.

30
/01
/14

Pe 1 si 2 februarie, Noul Cinematograf Al Regizorului Român vă oferă un Preview al Premiilor Gopo, unde publicul va putea viziona o selecție cu cele mai bune filme românești din 2013. Printre acestea, va fi proiectat şi Roxanne, de Valentin Hotea.

30
/01
/14

Sâmbătă și duminică, ShortsUP propune terapia prin umor de calitate, care promite să descrețească frunțile celor mai îngândurați spectatori.

30
/01
/14

Parlamentarii din Comisiile pentru cultură au păreri împărţite în privinţa interzicerii în cinematografe a filmului "Nymphomaniac. Vol. II", unii demnitari afirmând fie că prima parte a peliculei are "o abordare îndrăzneaţă", fie că sunt "prea sensibili" pentru "astfel de hidoşenii".

29
/01
/14

CRONICĂ DE FILM Problema volumului doi din „Nymphomaniac“ nu o reprezintă scenele explicite de (falsă) pornografie şi sado-masochism ce au determinat CNC-ul să-l interzică, ci aparenta uzură a lui Lars von Trier, care oferă un film puţin stimulativ cinematografic pentru un autor de calibrul său.

29
/01
/14

Actriţa britanică Helen Mirren va fi recompensată cu cea mai înaltă distincţie - Fellowship - ce va fi acordată la gala de decernare a premiilor oferite de British Academy of Film and Television Arts (BAFTA), pe 16 februarie, la Londra.

29
/01
/14

Nymphomaniac Vol. II, care trebuia să intre în cinematografele din România în 7 februarie, a primit la vizionarea comisiei de rating a Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC) clasificarea I.M.-18-XXX. Astfel, Nymphomaniac Vol. II, încadrat ca film “Interzis minorilor sub 18 ani şi interzis proiecţiei cu public”, va fi interzis tuturor spectatorilor din România.

29
/01
/14

Animation Worksheep, atelierul de film de animaţie prezentat de Festivalul Internaţional de Film de Animaţie Anim'est, ajuns la a patra ediţie, va produce anul acesta un program de scurtmetraje de animaţie pentru marele ecran.

28
/01
/14

Sâmbăta și duminică, pe 1 și 2 februarie, ShortsUP propune scurtmetraje internaționale premiate dar și producții autohtone ce traversează treisprezece ani de umor autentic românesc în patru scurtmetraje memorabile. Weekendul Comediei Scurte, ediția a II-a, va avea loc la Cinema Patria începând cu ora 20:00.

27
/01
/14

CRONICĂ DE FILM În „Camille Claudel 1915”, Juliette Binoche face, probabil, unul din cele mai dificile roluri, într-o carieră pe care şi-a dedicat-o preponderent provocărilor. Regizorul Bruno Dumont realizează un inedit film hibrid, care îmbină biografia, documentarul şi ficţiunea.