Premii Grammy, pianistul Grigory Sokolov și un concert ieșit din comun cu Angèle Dubeau
https://www.ziarulmetropolis.ro/premii-grammy-pianistul-grigory-sokolov-si-un-concert-iesit-din-comun-cu-angele-dubeau/

Pe 16 februarie 2016 s-au decernat premiile Grammy – un eveniment care a polarizat atenţia industriei muzicale de pe întregul mapamond, nu doar a celei americane. Iar două dintre albumele premiate cu Grammy se găsesc şi în magazinele din România şi au fost difuzate în anul 2015 la Radio România Muzical, prilej suplimentar să ne simţim şi noi în rând cu lumea.

Un articol de Cristina Comandașu|19 februarie 2016

Grammy – Best Orchestral Performance

În ceea ce privește muzica clasică, premiul Best Orchestral Performance a revenit albumului semnat de Orchestra Simfonică din Boston, dirijată de Andris Nelsons, cu lucrări de Dmitri Șostakovici: Passacaglia din opera “Lady din Mțensk” și Simfonia a X-a.

Este un album care poate fi (re)ascultat aici, un album care conține o interpretare excepțională a Simfoniei a X-a de Șostakovici, care cuprinde în partea a doua, după mărturisile lui Șostakovici însuși, un portret al lui Stalin. De altfel, discul face parte dintr-o serie intitulată “Șostakovici în umbra lui Stalin”, în cadrul căreia vor apărea Simfoniile de la a V-a la a X-a, compuse de Șostakovici în perioada stalinistă. Simfonia a X-a a fost interpretată în premieră în decembrie 1953, după moartea lui Stalin, însă schițele acestei simfonii datează încă din anul 1946.

Însă nu doar povestea dramatică a vieții lui Șostakovici, inițial un răsfățat, apoi, un proscris al regimului stalinist, a adus un premiu Grammy pentru acest disc. Ci și interpretarea absolut fascinantă a Orchestrei Simfonice din Boston, de altfel, una dintre cele mai bune orchestre americane, care din 2014 îl are director muzical pe letonul Andris Nelsons, un dirijor născut în 1978 și educat de celebrul său compatriot Mariss Jansons care la rândul său s-a format la Conservatorul din Sankt Petersburg, dar și alături de legendarul, astăzi, Herbert von Karajan. Deci, avem un concert live incredibil de bine interpretat de o orchestră excepțională, într-o simfonie rusă și foarte la modă (Șostakovici este unul dintre cei mai des interpretați compozitori pe scenele zilelor noastre), și foarte bine înțeleasă, în viziunea unui dirijor tânăr și entuziast, care a trăit în lumea descrisă de muzica lui Șostakovici. Răscolitor!

Grammy – Best Opera Recording

Pe 1 septembrie 2015, celebrul dirijor japonez Seiji Ozawa a împlinit 80 ani și a fost sărbătorit cu un nou disc, cuprinzând lucrări de Maurice Ravel. Două dintre acestea sunt lucrări vocale: fantezia lirică “Copilul și vrăjile” și cele trei poeme pentru voce și orchestră “Sheherazade”. Au putut fi ascultate și la Radio România Muzical și încă pot fi ascultate aici.

Sigur, venise timpul ca acest dirijor, unul dintre cei mai mari ai timpurilor noastre, să primească un Grammy, (a fost nominalizat de 8 ori, dar până acum nu a fost premiat niciodată) însă nu doar aceasta a contat, ci și cu adevărat excepționala interpretare a muzicii lui Ravel, realizată de un muzician care cunoaște toate subtilitățile acestei muzici speciale, dificil de interpretat, mai ales pentru voci, și datorită pronunției în limba franceză: dacă nu vorbești perfect limba franceză, este destul de dificil să cânți convingător în această limbă. Și în plus, discul cuprinde o lucrare foarte rar înregistrată din repertoriul lui Ravel, această fantezie lirică “Copilul și vrăjile”, care în rolul principal o are pe mezzosoprana americană Isabel Leonard (născută în 1982), care a ajuns deja la al doilea premiu Grammy (primul obținut la aceeași categorie Best Opera Recording, în 2013). Protagonista ciclului Sheherazade este tot o mezzosoprană americană, Susan Graham, care este de altfel una dintre cele mai cunoscute și iubite cântărețe americane ale momentului. Adaug și prestația pe măsură a orchestrei înființate de Ozawa în Japonia, Orchestra Saito Kinen, alcătuită din instrumentiști japonezi care activează în marile orchestre europene și americane.

În 27 și 28 februarie, de la ora 11.00, Radio România Muzical vă oferă posibilitatea să (re)ascultați aceste albume de Grammy, în 4 și 5 martie va urma și audiția albumului “Joyce and Tony” semnat de mezzosoprana Joyce DiDonato și Antonio Pappano, celebrul dirijor care evoluează însă în calitate de pianist pe albumul care a câștigat un premiu Grammy la secțiunea Best Classical Solo Vocal Album. Și în plus, în aceste două week-end-uri de Grammy, la Radio România Muzical pot fi ascultate și din albumele care au câștigat premii Grammy la secțiunea jazz: “Past Present” cu John Scofield și “Made in Brazil” cu Eliane Elias.

Grigory Sokolov – Live from Warsaw and Salzburg

Este considerat de mulți drept cel mai mare pianist în viață; e greu, cred eu, de stabilit un asemenea clasament, însă cu siguranță, Grigory Sokolov este unul dintre cei mai buni pianiști în viață, un pianist care a creat în jurul său o aură de mister: în fond, câți pianiști nu vor să profite de mediatizare (Grigory Sokolov nu acordă interviuri), câți cer spații de repetiție de două ori mai mari decât alții și lucrează personal alături de acordeur la pregătirea pianului pentru recital; câți nu vor să cânte decât în recital, pentru că consideră că nu au timp suficient de repetiție pentru a pregăti alături de o orchestră un concert; câți nu vor să cânte pe un pian mai vechi de 5 ani; câți au concerte cu casa închisă peste tot unde cântă și fani care-i urmăresc prin lume, vânând toate recitalurile?

Cine e rus, supraponderal, vegan, interesat de științe oculte, și care a stârnit o întreagă dispută în lumea politică britanică, referitoare la regimul vizelor pentru non-cetățenii europeni? Numai el, Grigory Sokolov, pianistul care nu vrea să înregistreze într-un studio pentru disc și care a acceptat doar înregistrarea recitalurilor sale live.

Anul trecut, după o tăcere de 20 ani, a fost publicat un album Grigory Sokolov incluzând înregistrări dintr-un recital susținut la Festivalul de la Salzburg din 2008: a fost unul dintre marile succese de critică și de vânzări ale casei Deutsche Grammophon.

Pe 15 ianuarie 2016, aceeași casă a lansat un nou album Grigory Sokolov, incluzând înregistrări realizate în 2013 pe scena Filarmonicii din Varșovia (pe primul disc) și la Festivalul de la Salzburg (pe al doilea). De fapt, discul trebuia să recreeze programul recitalului susținut la Salzburg în 28 august 2013, compus din 7 piese de Franz Schubert, Sonata Hammerklavier de Beethoven și nu mai puțin de 6 bis-uri acordate atunci de Grigory Sokolov. Însă probabil artistul a considerat că înregistrările lucrărilor lui Schubert, cântate într-un program asemănător la Varșovia, au ieșit mai bine.

Ascultând acest album, realizezi încă o dată că Grigory Sokolov face parte dintr-o rasă aparte de pianiști, pe cale de dispariție, pentru care perfecțiunea detaliului este totul. Nu doar că, judecând în mare, un recital de 3 ore este o încercare pentru oricare pianist, dar analizând fiecare notă în parte, realizezi că un asemenea rafinament, intensitate emoțională, nuanțe de piano inefabile, parcă nu ai ascultat niciodată. Grigory Sokolov oferă o experiență sonoră unică, de care vă puteți bucura ascultând acest album la Radio România Muzical (duminică, 21 februarie, ora 13.05 și luni, 22 februarie, ora 19.00) sau oricând pe site-ul campaniei Votează discul de muzică clasică al anului 2016.

Un concert deosebit

Dacă tot am amintit premiile Grammy, ar fi de menționat că cea care a câștigat în 2015 un echivalent al premiilor Grammy în Canada, premiile Felix, va veni la București, pentru un singur concert susținut la Ateneul Român duminică, 13 martie.

Violonista Angèle Dubeau este în prezent una dintre cele mai cunoscute și apreciate violoniste canadiene, succes măsurat și în vânzările-record ale discurilor sale, și în comentariile criticilor. E păcat că în România este cvasi-necunoscută, pentru că în urmă cu 32 ani, ea studia vioara la București cu regretatul profesor Ștefan Gheorghiu, mentor al unei întregi generații de violoniști care astăzi fac carieră internațională.

Iar repertoriul propus de Angèle Dubeau în concertul de la București are o notă de unicitate, pentru că prea rar (mai curând deloc) am putut asculta în România muzica lui Ludovico Einaudi, Arvo Pärt, Philip Glass și Michael Nyman, acei compozitori de muzică clasică contemporană care se bucură de un succes global, reflectat în vânzări-record de albume (ei bine, da, muzica clasică contemporană poate fi în topul vânzărilor de albume!). Însă această muzică sună într-un fel special, nu este agresivă, ci mai curând meditativă, nu folosește disonanțele, ci mai curând consonanțele și este construită pentru omul contemporan care caută în muzică evadare și consolare față de presiunea societății în care trăiește.

Dacă adăugăm faptul că Angèle Dubeau vine la București cu o vioară Stradivarius, cred că putem spune că experiența acestui concert este cu adevărat una specială. Bilete sunt disponibile aici.

16
/04
/16

Pentru cei care nu sunt pasionați de scandal, ci de muzica operă în sine, amintesc de câteva lansări de discuri care mie mi-au atras atenția; unul dintre ele mi se pare că este unul dintre cele mai bune pe care le-am ascultat anul acesta.

14
/04
/16

Dirijorul, violonistul şi compozitorul olandez MARIJN SIMONS, dirijor la Festivalul de Operă din Heidenheim – Germania (începând din 2012) este invitatul Orchestrei de Cameră Radio, în concertul programat miercuri, 20 aprilie (19.00), la Sala Radio, eveniment derulat cu participarea pianistei KARINA ŞABAC, care şi-a construit o bogată carieră în străinătate.

13
/04
/16

Luna aprilie aduce un nou titlu în repertoriul Operei Comice pentru Copii, baletul “Jack și Vrejul de Fasole”, un spectacol semnat de Corina Dumitrescu. Premiera are loc sâmbătă, pe 16 aprilie, de la ora 17:00, și duminică, pe 17 aprilie, de la ora 11:00, în Sala Mare a Operei Comice pentru Copii (Calea Giulești, nr. 16).

13
/04
/16

Balerinii străini care au protestat în semn de susținere pentru Johan Kobborg pe treptele Operei Naționale din București au fost huiduiți de mai mulți angajați ai ONB care le-au strigat „Afară din țară! Aici e Opera Naţională a României!". Angajaţii ONB reclamă faptul că dansatorii străini sunt plătiţi cu sume mult mai mari decât artiştii autohtoni.

12
/04
/16

Atenție, se deschid ușile… urmează „Muzică Clasică la Metrou #4”, în cele mai tranzitate patru stații: Piața Unirii 1, Piața Unirii 2, Univeristate și Piața Victoriei, ale căror peroane vor fi transformate în săli de spectacole.

12
/04
/16

Angela Similea va susține joi, 21 aprilie 2016, de la ora 19.00, un concert extraordinar la Sibiu, la invitația Casei de Cultură a Municipiului Sibiu. Alături de marea noastră cântăreaţă, în cadrul spectacolului „Ziua muzicii ușoare românești”, vor mai urca pe scenă Ovidiu Komornyik și Adrian Daminescu.

11
/04
/16

Soprana Maria Callas a studiat Conservatorul din Atena şi a debutat în spectacolul “Tosca” la Teatrul Regal din Atena. Femeia plină de capricii, iubită sau urâtă cu aceeaşi forţă, fusese capabilă să-şi schimbe înfăţişarea şi să devină un mit, în urma unei banale cure de slăbire.

10
/04
/16

“Orice loc de sub Soare este un loc de concert pentru mine” spune celebrul pianist şi compositor turc, Tuluyhan Uğurlu. Concertul “Pianul cântă dragostea” susţinut de Tuluyhan Uğurlu va avea loc, miercuri 13 aprilie 2016, ora 19,00 la Ateneul Român.

09
/04
/16

Primăria Sectorului 3 continuă tradiția începută acum patru primăveri și organizează cea de-a IV-a ediție a evenimentului „Remember Florian Pittiș” în Parcul Titan. Evenimentul are loc sâmbătă, 7 mai, de la ora 17:00, în Parcul Titan. Accesul publicului este gratuit.

09
/04
/16

Chitara lui Elvis Presley, vesta roşie a lui Michael Jackson sau obiecte aparţinând lui Freddie Mercury, Johhny Cash, Steve Ray Vaughan şi Lady Gaga vor fi scoase la licitaţie pe 21 mai de casa de licitaţii Julien’s din New York.

08
/04
/16

Sub titlul “VOCI DE PRIMĂVARĂ”, joi, 14 aprilie (19.00), Corul Academic Radio prezintă un eveniment special: primul concert coral a cappella pregătit şi derulat sub conducerea muzicală a noului dirijor al ansamblului: CIPRIAN ŢUŢU. Evenimentul de la Sala Radio propune publicului bucureştean un repertoriu extrem de divers, care acoperă întreaga paletă repertorială a Corului Academic Radio, dezvoltată în cei 75 de ani de activitate, aniversaţi în 2015.

06
/04
/16

România este prima ţară din turneul mondial “The Michael Jackson Tribute”. La 20 de ani de la a doua venire a lui Michael Jackson în România, show-ul artistului revine la Bucureşti. Biletele pentru spectacolul de pe 7 iulie din Piaţa Constituţiei, primul din cadrul turneului “The Ultimate Thriller – The Michael Jackson Tribute” organizat de echipa regelui pop, au fost puse în vânzare de marţi, 5 aprilie.

06
/04
/16

Concertmaestrul filarmonicii din Viena, Volkhard Steude, și pianista Cătălina Butcaru vor susține, cu prilejul Zilei Europei 2016, trei recitaluri extraordinare în România: la Ateneul Român din București, pe 2 mai, la Sala Thalia din Sibiu, pe 3 mai și la Filarmonica Banatul din Timișoara, pe 4 mai. Toate recitalurile încep la ora 19.00.

06
/04
/16

Rolling Stones lucrează la un nou album, unul de blues, cu piese noi și versiuni clasice, care ar putea fi lansat înainte de sfârșitul anului.

05
/04
/16

Începând din data de 4 aprilie 2016, dirijorul Tiberiu Soare asigură conducerea interimară a Operei Naționale București, pe durata suspendării contractului de management al domnului Răzvan Ioan Dincă, conform unui Ordin emis de către Ministrul Culturii.